Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2020
Asupra recursului de faţă, a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 martie 2016 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma de 156.498 RON, cu titlu de diferenţă de drepturi salariale brute aferente perioadei martie 2013 - martie 2016, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei, însă activitatea în domeniul petrolului a început-o în anul 1991 în cadrul Regiei Autonome a Petrolului - Schela Petrol Piteşti, unde a îndeplinit funcţia pe care o are şi în prezent, de maistru mecanic cazane şef formaţie, fiind preluat în anul 2008 de către pârâtă la care, de asemenea, a executat aceeaşi funcţie, conform deciziei nr. 60/2007 şi listei cu personalul preluat, poziţia 27 marca x.
A mai arătat că decizia menţionată mai sus nu a fost operată în carnetul său de muncă astfel că a fost remunerat pentru o funcţie inferioară celei îndeplinite, ajungând să fie plătit pentru postul de lăcătuş mecanic, modificat unilateral de către pârâtă, motiv pentru care, o consideră culpabilă pe aceasta pentru crearea unei situaţii nefavorabile şi nelegale care l-a afectat şi în drepturile sale salariale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 253 din Codul muncii.
Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1668/2018 din 4 aprilie 2018, a respins excepţiile prescripţiei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei; a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 148.624 RON, cu titlu de diferenţă de drepturi salariale nete aferente perioadei martie 2013 - martie 2016; totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 5.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea apelului şi schimbarea, în tot, a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului şi respingerii, pe fond, a acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2886/2019 din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1668 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului Argeş, care a fost schimbată, în parte, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată; s-a menţinut sentinţa în privinţa soluţionării excepţiilor prescripţiei şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
La 4 septembrie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2886/2019 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat, în esenţă, că prin două decizii (nr. 3312/2013 şi nr. 1097/2015) Curtea de Apel Piteşti a statuat definitiv şi irevocabil că a avut funcţia de maistru mecanic cazane, şef formaţie, potrivit deciziei nr. 60/2007 şi a fişei postului, iar ca o dovadă în plus a celor arătate, s-a susţinut că recurentul-reclamant din prezenta cauză a primit şi spor de conducere când era angajat la B. S.A. - Membru B., iar prin decizia nr. 209/2008, art. 4, S.C. B. S.A. (viitoare S.C. B.) îl garanta pe recurent că:
"Drepturile salariale ale angajaţilor nominalizaţi rămân nemodificate".
Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, să se reţină ca temeinică şi legală sentinţa civilă nr. 1668/2018 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului Argeş, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel şi recurs.
Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. nu a formulat întâmpinare în cauză.
În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din data de 16 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
La 4 februarie 2020 intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a transmis la dosar, prin e-mail, punct de vedere la raport, arătând că s-a apreciat, în mod corect, prin raportul întocmit, că decizia ce formează obiectul recursului are caracter definitiv de la pronunţare şi nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introductivă reclamantul A. a dedus judecăţii un conflict de muncă.
Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".
Totodată, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".
Textele de lege anterior evocate reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă a constatat că obiectul acţiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de muncă.
Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 şi art. 214 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2886/2019 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2886/2019 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.