Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 156 alin. (1) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată) rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., s-a admis, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. (…), astfel cum a fost completată, cu privire la punerea în executare a Sentinţei penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), prin care s-a dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr. 2/2014 din data de 18 iulie 2014 a Curţii cu Juri din Messina (modificată prin Sentinţa penală nr. 4/2015 din data de 30 iulie 2015 a Curţii de Apel cu Juri din Messina, rămasă definitivă la data de 16 mai 2016) şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare, din care a fost dedusă perioada executată, începând cu data de 07 august 2015 până la zi.
S-au recunoscut Ordonanţele nr. SIUS 2018/3793 din data de 16 aprilie 2018, nr. SIUS 2019/1826 din data de 18 martie 2019 şi nr. SIUS 2019/3872 din data de 03 septembrie 2019, emise de judecători de supraveghere din cadrul Biroului de Supraveghere Pescara, prin care contestatorului condamnat i-au fost acordate reduceri de pedeapsă cu 90 zile de eliberare anticipată (pentru perioadele de detenţie 04 septembrie 2016 - 03 martie 2017 şi 04 septembrie 2017 - 03 martie 2018), 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenţie 04 martie 2018 - 03 septembrie 2018) şi, respectiv, 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenţie 04 septembrie 2018 - 03 martie 2019).
S-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare, cu privire la care s-a dispus transferarea contestatorului condamnat, în vederea continuării executării acesteia, într-un penitenciar din România, perioada efectiv executată de acesta în regim de detenţie, de la data de 07 august 2015 până la zi, precum şi, în mod suplimentar, o perioadă totală de 180 zile, acordată, cu titlul de eliberare anticipată, prin ordonanţele anterior menţionate, înainte de a fi transferat în România.
S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 74/2019 din data de 10 iunie 2019, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în baza Sentinţei penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe şi conform acesteia.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului condamnat de adaptare a pedepsei aplicate în statul de condamnare, potrivit art. 6 din C. pen.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, la data de 21 ianuarie 2020, prin contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la punerea în executare a Sentinţei penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), prin care acesta, invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o execută în prezent, de 14 ani închisoare, aplicată în Italia printr-o hotărâre definitivă de condamnare recunoscută de instanţa română conform sentinţei penale anterior menţionate, a 180 zile de eliberare anticipată, cu care autorităţile judiciare din ţara respectivă au dispus a fi redusă perioada detenţiei sale.
În motivarea acestei cereri, contestatorul condamnat a indicat actele prin care autorităţile judiciare italiene i-au acordat beneficiul invocat, şi anume Ordonanţele nr. SIUS 2018/3793 din data de 16 aprilie 2018, nr. SIUS 2019/1826 din data de 18 martie 2019 şi nr. SIUS 2019/3872 din data de 03 septembrie 2019, toate emise de Biroului de Supraveghere Pescara şi a depus la dosar copii de pe acele acte, însoţite de traducerea lor în limba română.
La data de 29 ianuarie 2020, la dosarul având ca obiect contestaţia la executare astfel formulată, contestatorul condamnat a depus o completare la aceasta, prin care a solicitat adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare, în raport cu care s-a dispus, prin aceeaşi sentinţă penală a instanţei române, transferarea sa într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea ei, potrivit art. 6 din C. pen.
În motivarea acestei cereri, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 135 alin. (3), (4), (12) din Legea nr. 302/2004, pe prevederile Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI şi pe dezlegarea dată unei chestiuni de drept, apreciată a fi relevantă şi în cazul său, prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul condamnat a arătat că pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare pronunţată în Italia, de 14 ani închisoare, este o pedeapsă cumulativă, pronunţată în mod global pentru mai multe infracţiuni, fără stabilirea unei pedepse distincte pentru fiecare în parte, iar, pentru cea mai gravă dintre acele infracţiuni, legea penală română, mai favorabilă decât cea italiană, prevede un maxim special al pedepsei închisorii de 10 ani.
Pentru justa soluţionare a contestaţiei la executare cu care a fost astfel sesizată, în raport cu ambele capete de cerere, această instanţă a dispus ataşarea Dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (împreună cu toate dosarele componente) şi a solicitat informaţii suplimentare cu privire la zilele de eliberare anticipată pretins acordate contestatorului condamnat în statul de condamnare, anterior transferării acestuia într-un penitenciar din România, acele informaţii fiind comunicate de Departamentul pentru Administraţia Penitenciarelor, Direcţia Penitenciarului Rieti din cadrul Ministerului Justiţiei din Italia, prin Adresa nr. x din data de 19 februarie 2020, care a fost tradusă în limba română.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, admiţând sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a hotărât astfel:
A recunoscut Sentinţa penală nr. 2/2014 din data de 18 iulie 2014 a Curţii cu Juri din Messina (modificată prin Sentinţa penală nr. 4/2015 din data de 30 iulie 2015 a Curţii de Apel cu Juri din Messina, rămasă definitivă la data de 16 mai 2016), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. (cetăţean român) la pedeapsa de 14 ani închisoare.
A dispus transferarea condamnatului anterior nominalizat într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată în statul de condamnare pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute în legislaţia penală italiană, constatate a avea corespondent, potrivit legii penale române, în infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 07 august 2015 până la zi.
Hotărârea anterior menţionată a instanţei române, comunicată condamnatului la locul de detenţie din Italia, nu a fost atacată, astfel cum acesta a precizat, în mod expres, printr-o cerere scrisă, rămânând astfel definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019, iar, în baza hotărârii respective, a fost emis, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, M.E.P.Î. nr. 74/2019 din data de 10 iunie 2019.
Conform unei adrese a Biroului Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (ataşată la Dosarul nr. x/2018), faptele la care se referă hotărârea definitivă de condamnare recunoscută de instanţa română au fost săvârşite, în localitatea Messina din Italia, în perioada martie 2008 - 12 mai 2010.
Potrivit hotărârii de recunoaştere a instanţei române, faptele reţinute în sarcina contestatorului condamnat, prin hotărârea definitivă de condamnare pronunţată în Italia, au constatat în aceea că:
- s-a asociat cu alte persoane, în scopul de a comite mai multe infracţiuni privind exploatarea şi favorizarea prostituţiei, aducerea şi menţinerea în sclavie sau servitute şi trafic de persoane, astfel că membrii grupului au recrutat, exploatat şi favorizat prostituţia cu femei de naţionalitate română, au exercitat împotriva acelor femei puteri corespunzătoare dreptului de proprietate, au adus şi păstrat pe femeile respective într-o stare de supunere continuă, obligându-le la performanţe sexuale sau la exploatare prin activitatea de prostituţie şi au comis trafic de persoane, victimele fiind induse în eroare prin înşelăciune şi obligate, prin violenţă, ameninţare, abuz de autoritate, profitându-se de situaţia lor de inferioritate fizică ori psihică sau de o situaţie de necesitate ori prin promisiunea sau oferirea de bani ori alte avantaje persoanei care avea asupra lor autoritate, să intre, să rămână, să se îndepărteze sau să se transfere pe/de pe teritoriile statelor italian şi român, cu reţinerea agravantei constând în existenţa a 10 ori mai mulţi asociaţi;
- în concurs cu alte persoane, prin mai multe acţiuni repetate, desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi comise în momente diferite, a exercitat împotriva numitelor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi a altor femei neidentificate, puteri corespunzătoare dreptului de proprietate, ce au constat în activitatea de vânzare-cumpărare a acestora, a adus şi a păstrat pe acele femei într-o stare de supunere continuă, obligându-le la performanţe sexuale sau la conduite care comportau exploatarea, aducerea şi păstrarea în stare de supunere erau puse în aplicare prin violenţă, ameninţare cu daune şi cu leziuni împotriva lor şi a membrilor familiilor din România, înşelăciune, profitare de situaţia de inferioritate psihică sau de o situaţie de necesitate (cele mai multe femei nu vorbeau limba italiană, proveneau din familii sărace şi nu aveau niciun venit), cu reţinerea agravantelor constând în săvârşirea faptelor de 5 sau mai multe persoane şi implicarea în activităţi criminale derulate în mai multe state (România şi Italia).
- în concurs cu alte persoane, prin mai multe acţiuni repetate, desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi comise în momente diferite, a exploatat, în vederea prostituţiei, pe B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi alte femei neidentificate, a recrutat femei românce, în scopul exercitării activităţii de prostituţie, a favorizat şi a exploatat prostituţia, obţinând venituri din activitatea de prostituţie, cu reţinerea agravantelor constând în săvârşirea faptelor de 5 sau mai multe persoane, comiterea faptelor prin violenţă (bătaie) asupra prostituatelor şi altor persoane şi implicarea în activităţi criminale derulate în mai multe state (România şi Italia).
Din înscrisurile prezentate de contestatorul condamnat A., cu ocazia judecării prezentei cauze, confirmate de informaţiile comunicate, la cererea Curţii, de către o autoritate competentă a statului de condamnare, referitor la acesta, au fost emise, de către judecători de supraveghere din cadrul Biroului de Supraveghere Pescara, cu privire la perioade de detenţie anterioare transferării lui într-un penitenciar din România, Ordonanţele nr. SIUS 2018/3793 din data de 16 aprilie 2018, nr. SIUS 2019/1826 din data de 18 martie 2019 şi nr. SIUS 2019/3872 din data de 03 septembrie 2019, prin care i-au fost acordate reduceri de pedeapsă cu 90 zile de eliberare anticipată (pentru perioadele de detenţie 04 septembrie 2016 - 03 martie 2017 şi 04 septembrie 2017 - 03 martie 2018) - prin prima ordonanţă, 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenţie 04 martie 2018 - 03 septembrie 2018) - prin a doua ordonanţă şi, respectiv, 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenţie 04 septembrie 2018 - 03 martie 2019) - prin a treia ordonanţă.
Raportat la această împrejurare, Curtea a constatat că primul capăt de cerere din contestaţia la executare dedusă judecăţii este fondat, reţinând că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) (teza finală) din C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale, se poate face contestaţie la executare în cazul când se invocă o cauză de micşorare a pedepsei.
De asemenea, conform art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată), în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un alt act judiciar prin care persoanei respective i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6) al aceluiaşi articol (în speţă, acea instanţă fiind Curtea de Apel Bucureşti), dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare (prin urmare şi cele ale art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală, anterior citate), aplicându-se în mod corespunzător.
Totodată, potrivit art. 156 alin. (1) (teza a II-a) din Legea nr. 302/2004 (republicată), din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc nu doar durata executată în statul emitent şi cea aferentă efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, ci şi, dacă este cazul, zilele deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.
Dispoziţiile anterior citate au completat şi, respectiv, modificat Legea nr. 302/2004, fiind introduse prin Legea nr. 236/2017 (publicată în M. Of. nr. 993/14.12.2017), în baza căreia s-a realizat republicarea legii respective, cu o nouă numerotare a textelor, deci ulterior Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (publicată în M. Of. nr. 455/24.06.2015), prin care, pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, se statuase, în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, că:
"după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România".
Modificarea legislativă intervenită, prin Legea nr. 236/2017, chiar cu privire la textul pe care s-a întemeiat decizia anterior menţionată, şi anume art. 144 alin. (1) (devenit, în urma republicării, art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi completarea acestei legi, prin introducerea art. 154 alin. (16) (devenit, în urma republicării, art. 166 alin. (16), au determinat încetarea efectelor acelei decizii, potrivit art. 4771 din C. proc. pen.
De altfel, chiar în considerentele deciziei respective, se evidenţiase, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, omisiunea legiuitorului român de a include, în Titlul VI din Legea nr. 302/2004, în acord cu dispoziţiile art. 17 alin. (1), (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevederi exprese, explicite, care să permită recunoaşterea dispoziţiilor dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene referitoare la instituţii de tipul eliberării anticipate (instituţie prevăzută de legislaţia din Italia).
Or, modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 (cu privire la art. 156 alin. (1) şi art. 166 alin. (6), în varianta republicată), prin Legea nr. 236/2017, a urmărit tocmai înlăturarea acelei omisiuni.
În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia penală nr. 111 din data de 22 februarie 2019, pronunţată de secţia penală în Dosarul nr. x/2018), dar şi a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (Sentinţa penală nr. 130/F din data de 02 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 şi Sentinţa penală nr. 164/F din data de 11 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019).
Drept urmare, Curtea, în temeiul art. 156 alin. (1) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată) rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A., sub aspectul primului capăt de cerere al acesteia.
În schimb, Curtea a constatat că al doilea capăt de cerere din contestaţia la executare dedusă judecăţii este neîntemeiat, întrucât, chestiunea referitoare la legea penală română mai favorabilă a fost definitiv rezolvată, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare, care a fost pronunţată la data de 18 martie 2019, după mai mult de 5 ani de la intrarea în vigoare (la data de 01 februarie 2014) a noului C. pen.
Astfel, atât în considerentele, cât şi în dispozitivul Sentinţei penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), au fost indicate, în mod expres, infracţiunile pe care instanţa română le-a constatat a fi corespondente, potrivit legii penale române, celor pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului în Italia şi, de asemenea, a fost menţionată încadrarea juridică a acestora, în raport cu prevederile noului C. pen., reţinut, astfel, în mod implicit, ca lege penală mai favorabilă, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 din C. pen. (care reglementează concursul de infracţiuni).
Pe de altă parte, în speţă, nu este incidentă dezlegarea dată, prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (publicată în M. Of. nr. 505/08.07.2014), chestiunii de drept referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din C. pen. cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate în alt stat faţă de cetăţenii români aflaţi pe teritoriul României în executarea pedepselor aplicate prin astfel de hotărâri, întrucât, potrivit considerentelor sale, acea decizie se referă la hotărârile străine de condamnare care au fost recunoscute de instanţele române, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, fără a fi fost analizat, în cadrul acelei proceduri, aspectul referitor la legea penală mai favorabilă, situaţie care, pentru motivele anterior menţionate, nu este valabilă în cazul contestatorului condamnat.
În acest sens, în considerentele acelei decizii, se arată că:
"în condiţiile în care, în cadrul procedurii de recunoaştere, instanţa română competentă este obligată să reducă pedeapsa la limita maximă prevăzută de norma de incriminare din legislaţia internă, pentru aceleaşi raţionamente, este obligată, după recunoaştere, să aplice şi legea penală mai favorabilă, în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din C. pen.".
În acelaşi timp, în cazul contestatorului condamnat, chestiunea referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare, în raport cu legea penală română, a fost analizată, la rândul său, în mod expres, prin hotărârea de recunoaştere a instanţei române (pronunţată la data de 18 martie 2019), în ale cărei considerente s-a arătat că:
"pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare, aplicată condamnatului, nu depăşeşte maximul pedepsei care ar fi putut fi aplicată conform legii române pentru infracţiunile corespondente, ţinând cont de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 5 ani), trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 13 ani), proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 10 ani) şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 7 ani), având în vedere şi sporul de o treime aplicabil în mod obligatoriu conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.".
Această constatare este în acord cu dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pe care s-a întemeiat hotărârea de recunoaştere pronunţată de instanţa română (prevederile art. 135 din aceeaşi lege, în varianta ei republicată, valabilă la data introducerii contestaţiei la executare, invocate de contestatorul condamnat, prin avocatul său ales, neavând legătură cu cauza, întrucât se referă la aplicarea principiului non bis in idem).
Astfel, potrivit acelor dispoziţii, instanţa română adaptează pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent numai în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare (alin. (6) lit. b), adaptarea referitoare la durata pedepsei, în caz de concurs de infracţiuni, se realizează numai dacă durata pedepsei rezultante depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (alin. (8) lit. b), iar pedeapsa stabilită de instanţa română trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent, fără a fi agravată situaţia persoanei condamnate (alin. (9).
Or, pedeapsa aplicată contestatorului condamnat în statul de condamnare, de 14 ani închisoare, nu este supusă adaptării în raport cu niciunul dintre criteriile legale anterior enunţate, întrucât, faţă de limitele speciale maxime prevăzute de actuala lege penală română pentru cele patru infracţiuni corespondente anterior menţionate (5 ani închisoare - pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. 10 ani închisoare - pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. 10 ani închisoare - pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. 7 ani închisoare - pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen.) şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (aplicarea pedepsei celei mai grele şi adăugarea obligatorie la aceasta a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse), acestuia i se putea aplica, potrivit legii respective, o pedeapsă mai mare decât cea anterior menţionată.
Sub acest aspect, este de evidenţiat şi faptul că, prin Decizia nr. 1/2014 (publicată în M. Of. nr. 349/13.05.2014), pronunţată pentru dezlegarea unei alte chestiuni de drept referitoare la aplicarea art. 6 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, numai dacă pedeapsa rezultantă aplicată depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din C. pen., pedeapsa respectivă va fi redusă la acel maxim, în caz contrar pedeapsa rezultantă rămânând neschimbată.
Din punct de vedere teoretic, constatarea anterior menţionată este valabilă şi în raport cu legea penală română anterioară (în vigoare în perioada de săvârşire a faptelor atribuite contestatorului condamnat), care prevedea, pentru trei dintre cele patru infracţiuni, pedepse cu limite speciale maxime chiar mai mari (15 ani închisoare - pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; 15 ani închisoare - pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; 10 ani închisoare - pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) din C. pen. 1968; 15 ani închisoare - pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), (3) din C. pen. 1968), iar, conform aceleiaşi legi, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, reglementat în art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1968, consta în aplicarea pedepsei celei mai grele, care putea fi sporită până la maximului ei special şi, dacă acel maxim nu era îndestulător, se putea adăuga un spor de până la 5 ani închisoare, astfel că, şi în raport cu legea respectivă, era posibilă aplicarea, pentru contestatorul condamnat, a unei pedepse mai mari decât cea din hotărârea definitivă de condamnare pronunţată în Italia.
Împotriva Sentinţei penale nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestaţie, numai în ceea ce priveşte respingerea cererii sale referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare.
În motivarea contestaţiei, în esenţă, a susţinut că, Sentinţa penală nr. 66/F din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a recunoscut pedeapsa aplicată contestatorului printr-o hotărâre pronunţată în Italia, este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa a preluat pedeapsa de 14 ani, din hotărârea definitivă italiană, aplicată global pentru mai multe fapte.
În opinia contestatorului, instanţa era obligată să adapteze pedepsele pentru fiecare infracţiune ce i-a fost reţinută (aspect sub care a criticat şi încadrarea juridică, potrivit legii penale române, în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, pe motiv că nu ar reieşi din faptele reţinute în hotărârea străină), şi nu să ia în considerare doar pedeapsa rezultantă de 14 ani primită conform legilor italiene, întrucât C. pen. român prevede stabilirea unei pedepse pentru fiecare infracţiune în parte.
A mai susţinut că, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu este incidentă Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
A solicitat să se aibă în vedere că instanţa italiană nu a dispus maximul pedepselor prevăzute de lege, iar Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat şi modul în care instanţa italiană a individualizat pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte. Astfel, prin considerarea limitelor maxime ale fiecărei pedepse corespondente în C. pen., instanţa română i-a creat contestatorului o situaţie defavorabilă în raport cu cea avută în vedere de instanţa italiană, deoarece, chiar dacă nu îi agravează situaţia, îl privează de dreptul de a beneficia de o pedeapsă adaptată în mod efectiv, menţinând cuantumul acesteia.
Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:
Prioritar, Înalta Curte aminteşte că, pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
În speţă, la momentul recunoaşterii Sentinţei penale nr. 2/2014 din data de 18.07.2014 pronunţată de Curtea cu Juri din Messina, modificată prin Sentinţa penală nr. 4/2015 din data de 30.07.2015 a Curţii de Apel cu Juri din Messina, definitivă la data de 16.05.2016, instanţa română competentă să aplice în cauză dispoziţiile Legii nr. 302/2004 a analizat problema adaptării pedepsei la care a fost condamnat cetăţeanul român A. şi a soluţionat acest aspect, constatând că pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare italiene este compatibilă ca natură şi durată cu legislaţia română; s-a avut în vedere că persoanei condamnate i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în scopul comiterii de infracţiuni finalizată la reducerea în sclavie şi la exploatarea de prostituţie, prevăzută de art. 416 alin. (1) - (6) C. pen. italian, reducerea şi menţinerea în sclavie şi servitute cu agravanta de transnaţionalizare, prevăzută de art. 110. 81, 112 alin. (1), 600 alin. (1), (2), (3) C. pen. italian şi art. 4 din Legea nr. 146/2006, exploatarea de prostituţie cu agravanta de transnaţionalizare prevăzută de art. 81, 110, 112 alin. (1) C. pen. italian, art. 3 alin. (1), (4) şi 5, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 75/1958 - art. 4 din Legea nr. 146/2006, infracţiuni pentru care există corespondent în legislaţia penală română, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (2) C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen., tratamentul sancţionator fiind, aşadar, cel prevăzut pentru concursul de infracţiuni, respectiv art. 39 lit. b) C. pen.
Aşadar, atât în considerentele, cât şi în dispozitivul Sentinţei penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), au fost indicate, în mod expres, infracţiunile pe care instanţa română le-a constatat a fi corespondente potrivit legii penale române, celor pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului în Italia şi, de asemenea, a fost menţionată încadrarea juridică a acestora în raport cu prevederile noului C. pen., reţinut, astfel, în mod implicit, ca lege penală mai favorabilă.
Pentru a obţine reducerea cuantumului pedepsei rezultante de 14 ani închisoare, pe care o execută, în continuare, într-un penitenciar din România, contestatorul a solicitat să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei şi Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia dispoziţiile art. 6 alin. (1) din noul C. pen. sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Verificând dacă norma legală evocată şi, implicit, Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aplicabilă situaţiei juridice a contestatorului, Înalta Curte constată că după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaştere a condamnării pronunţate în străinătate nu a intervenit o lege care să prevadă pedepse mai uşoare pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, pentru a permite instanţei să reconsidere concluzia la care s-a ajuns prin Sentinţa penală nr. 66/F din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că pedeapsa aplicată în străinătate este compatibilă ca natură şi durată cu legislaţia română.
Recunoaşterea hotărârii definitive de condamnare a contestatorului a fost pronunţată după intrarea în vigoare a noului C. pen., chestiunea adaptării pedepsei aplicate de autorităţile italiene fiind analizată de instanţa română având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 5 ani), trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 13 ani), proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 10 ani) şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 7 ani), având în vedere şi sporul de o treime aplicabil în mod obligatoriu conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.. Aplicarea art. 6 C. pen. implică apariţia unei legi noi, ulterioare rămânerii definitive a acestei hotărâri, care să prevadă pedeapse mai uşoare pentru aceleaşi infracţiuni, situaţie care nu se regăseşte în cauză.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază justă soluţia primei instanţe asupra capătului de cerere ce face obiectul contestaţiei, având în vedere că prin hotărârea de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare, pronunţată la data de 18 martie 2019, chestiunea referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare a fost analizată şi rezolvată definitiv, având autoritate de lucru judecat.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2020.
GGC - NN