Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Asupra recursului de faţă;
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data 25.05.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F. au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea privind emiterea pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, solicitând instanţei să dispună:
- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare dintre reclamanţi în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei;
- obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011;
- obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont, în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 305 din 3 februarie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea şi a respins cererea formulată împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;
- a admis cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei;
- a obligat pârâtul să emită, pentru fiecare reclamant, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu 9.04.2015;
- a obligat pârâtul să acorde reclamanţilor diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 9.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare;
- a obligat pârâtul să ţină seama, la emiterea ordinelor de salarizare, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, procente ce vor fi incluse în indemnizaţia de încadrare;
- a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de G..
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantelor.
În esenţă, criticile recurentului au vizat greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, precum şi reţinerea eronată a calităţii sale procesuale pasive în privinţa capătului de cerere vizând plata diferenţelor rezultate în urma recalculării indemnizaţiilor.
În contextul dispoziţiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 6582/2009, s-a arătat că Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare şi repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, astfel încât nu poate executa dispozitivul sentinţei sub aspectul obligaţiei de plată a drepturilor salariale.
Prin cererea depusă în dosarul instanţei de recurs la data de 21.01.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1471/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, s-a stabilit indemnizaţia individuală cuvenită intimaţilor-reclamanţi, în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată.
4. Apărările formulate de intimaţi
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări.
Intimatul-pârât Tribunalul Bihor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.
Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar la data de 21.01.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1471/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamanţilor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.
În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor.
Cum interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 305 din 3 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2020.