Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a înregistrat acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene AM POS CCE reprezentată legal prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/24.12.2015, revizuită în 15.01.2016 privind proiectul Modernizare Staţia de Turbocompresoare - Şinca şi instalaţii aferente, înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitive sub nr. x/30.08.2016, a Răspunsului nr. x/19.10.2016, emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene la Contestaţia nr. x/30.09.2016 formulată de SNTGN A. S.A. Mediaş împotriva Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/24.12.2015 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 649.257,01 RON, refuzată la plată conform Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/24.12.2015, revizuită în 15.01.2016 privind proiectul Modernizare Staţia de Turbocompresoare - Şinca şi instalaţii aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 90/2017 pronunţată în data de 24.04.2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (succesor al fostului Minister al Fondurilor Europene) reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei nr. 90/2017 pronunţată în data de 24.04.2017 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Împotriva recursului intimatul - pârât Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) nu a formulat întâmpinare.
Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.
Motivele de recurs au fost întemeiate de recurenta-reclamantă pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se invocă faptul că prima instanţă nu a motivat soluţia dată solicitării reclamantei având ca obiect constatarea încălcării dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ. în ceea ce priveşte depunerea întâmpinării. Se arată că în cauză întâmpinarea prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii admisă de instanţă a fost după data primului termen de judecată din 13.02.2017 şi prima instanţă a încălcat dispoziţiile de procedură care obligau să înlăture întâmpinarea depusă tardiv.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor arrt. 49, 51 din O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Recurenta-reclamantă arată faptul că aprecierea acţiunii de fond ca inadmisibilă şi respingerea ei ca atare este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 şi cu aprecierea greşită a naturii şi efectelor actelor contestate în prezenta cauză în raport de situaţia de fapt şi de emiterea ulterioară pe parcursul soluţionării cauzei a Notei de constatare a neregulilor şi stabilirea corecţiilor financiare încheiată sub nr. x/7 octombrie 2016 privind proiectul Modernizare Staţia de Turbocompresoare - Şinca şi instalaţii aferente, cod smis 55026.
Recurenta-reclamantă arată că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că actele contestate, respectiv notificarea privind situaţia cererii de rambursare nr. x din 24.12.2015, revizuenta în 15.01.2016, notificare prin care s-a comunicat faptul că cererea de rambursare nr. x a fost aprobată parţial fiind respinsă la plată pentru suma de 649.257,01 RON nu reprezintă acte administrative care au produs efecte juridice admisibil a fi contestate potrivit O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta-reclamantă arată că actele contestate au produs efecte juridice directe pentru că a fost respinsă la plată suma de 649.257,01 RON. Iar faptul că ulterior soluţionării contestate administrative formulată împotriva notei de respingere aceeaşi sumă a fost apreciată ca fiind şi o corecţie financiară fiind cuprinsă în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/7 octombrie 2016 nu determină caracterul inadmisibil al acţiunii pe motiv că reclamanta are posibilitatea contestării notei pe cale separată.
Recurenta - reclamantă arată că nu a contestat Nota de constatare şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 9139/4.04.2017 deoarece contestase anterior actele prin care se respinsese la plată suma de 649.257,01 RON acte apreciate ca nelegale şi care nu produc efecte faţă de recurenta-reclamantă.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea actelor prin care a fost respinsă la plată suma solicitată.
Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea apreciază ca fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că soluţionarea cauzei pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu dispoziţiile art. 11 şi art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză nefiind încălcate dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţia de fond a inadmisibilităţii acţiunii care a fost invocată în termen în raport de caracterul excepţiei de fond şi în raport de emiterea ulterioară formulării acţiunii şi primului termen a notei de constatare a neregulilor şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 9139/4.04.2017 - acte aflate la dos. fond.
Motivele de recurs prevăzute de art. 48881) pct. 8 C. proc. civ. este apreciat de Curte ca fondat în sensul că în mod nelegal prima instanţă a apreciat ca inadmisibilă acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată plecând de la premisa greşită a actelor contestate prin acţiune nu sunt acte administrative în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi că nu au produs efecte juridice pentru reclamantă în sensul respingerii la plată a sumei solicitate în cuantum de 649,257,01 RON.
Contrar primei instanţe Curtea apreciază că în cauză acţiunea este admisibilă deoarece acte contestate prin acţiune sunt acte care au produs efecte judiciare pentru recurenta-reclamantă. Iar respingerea la plată a sumei solicitate s-a concretizat în Notificarea nr. x/30.08.2016 privind situaţia cererii de rambursare nr. x din data de 24.12.2015 revizuită în 15.01.2016.
Pin ceastă Notificare dosar fond motivată a fost aprobată la plată pe Notificarea nr. 2 suma de 12.335.883,11 RON şi respinsă la plată pentru suma de 649.257,01 RON.
Împotriva acestui act care a produs efecte directe pentru reclamantă în sensul că suma admisă la plată a fost achitată la data de 29.08.2016 şi cea respinsă a fost plătită, recurenta-reclamantă a formulat în termen contestaţie la data de 30.09.2016.
Contestaţia formulată a fost respinsă iniţial prin adresa nr. x/19 octombrie 2016 dosar, contestată prin acţiune şi ulterior a fost emisă şi o decizie de soluţionare a contestaţiei x/10.XI.2016 în sensul respingerii fiind motivată prin decizia internă 81394/19 octombrie 2016 - dosar fond.
Reclamanta-recurentă a contestat prin acţiune ambele acte emise indicând ca număr şi dată a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/19 octombrie 2016 al raportului de soluţionare a contestaţiei. Dar această eroare nu este de natură a aprecia că acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată este inadmisibilă în care reclamanta a contestat actele prin care în mod direct autoritatea intimată a soluţionat cererea de rambursare nr. x şi prin care i-a respins la plată reclamantei suma de 649.257,01 RON.
În mod nelegal prima instanţă a apreciat că actele contestate prin acţiune nu produc efecte juridice de sine stătătoare pentru reclamantă şi că nu sunt acte admise în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de reclamantă având în vedere obiectul acţiunii nu produce efecte juridice în sensul inadmisibilităţii actelor emise ulterior în baza O.U.G. nrr. 66/2011 respectiv Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. x/7 octombrie 22016 şi care nu fac obiectul prezentei cauze.
În raport de obiectul acţiunii astfel cum a fost formulată în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 aceste dispoziţii fiind aplicate greşit de prima instanţă sub aspectul reţinerii caracterului inadmisibil al acţiunii.
În opinia Curţii acţiunea reclamantei este admisibilă fiind circumscrisă anulării unor acte administrative prin care a fost soluţionată o cerere de rambursare nr. x admisă o plată parţială şi soluţionată şi contestaţia administrativă formulată în cauză. Toate aceste acte au fost contestate prin acţiune şi ele au produs efecte pentru reclamantă fiind acte administrative în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Acţiunea reclamantei-reclamante astfel cum a fost formulată este apreciată de Curte ca admisibilă în cauză nefiind incidente, în raport de obiect, dispoziţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 că dispoziţiileart. 1 alin. 1 coroborat cu art. 2(1]) lit. c) şi art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 498 alin. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă.
Va casa sentinţa atacată în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
Va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 90/2017 din 24 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2020.