Şedinţa publică din data de 18 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea formulată oral in şedinţa publică din data de 13 septembrie 2019 in cauza cu nr. x/2018* aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi motivată, ulterior, in scris recurentul A. a solicitat recuzarea completului de judecată in temeiul art. 47 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 16 iulie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul x/2018 s-a respins cererea de recuzare a domnilor judecători B., C. şi D., membri ai completului de judecată R3CAF, formulată de petentul A..
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva incheierii menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii prin care s-a respins cererea de recuzare şi, in rejudecare, admiterea cererii.
Invocând dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., a arătat recurentul că prin invocarea din oficiu a excepţiei inadmisibilităţii, chiar fiind de ordine publică, judecătorii s-au antepronunţat in cauză.
A arătat recurentul că nu se poate vorbi, astfel, despre imparţialitatea justiţiei, principiu consacrat de prevederile art. 142 alin. (2) din Consituţia României şi de respectarea dreptului la apărare
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
In prealabil, referitor la modalitatea de sesizare a instanţei, Inalta Curte ia act că la data de 4 octombrie 2019 Curtea de Apel Oradea a soluţionat definitiv dosarul nr. x/2018 pronunţând decizia 743/2019, astfel că la momentul soluţionării recursului sunt indeplinite condiţiile cerute de art. 53 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ.
In ceea ce priveşte motivele de recurs formulate, reţine Inalta Curte că potrivit art. 42 pct. 13 din C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
În ceea ce priveşte cele două dimensiuni ale principiului imparţialităţii, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că:
"imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). […]imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47)."
În aceste repere, se constată că in mod judicios prima instanţă a reţinut că nu există incompatibilitate şi nici o antepronunţare in invocarea excepţiei inadmisibilităţii.
Judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, soluţionează litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:
"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:
"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, iar părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii (art. 124-129 din Constituţia României).
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 457 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează, verificarea admisibilităţii căii de atac fiind obligatorie, indiferent de invocarea sau nu a acestei excepţii de către partea adversă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 53 şi 496 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 16 iulie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul x/2018, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2020.