Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.04.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea Deciziei nr. 08/03.03.2015 şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii; cu cheltuieli de judecata efectuate pentru formularea apărărilor în prezenta cauză, în fata instanţei, cât şi a apărărilor efectuate în faţa Consiliului Concurenţei, respectiv cele realizate faţă de Raportul de investigaţie şi cele realizate pentru şedinţa de audiere din 30.10.2014.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3221 din 04 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea completată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurenta a arătat, în esenţă, că sentinţa instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa a preluat ad literam punctul de vedere al intimatului-pârât fără a oferi argumente proprii care să justifice soluţia dată. S-a arătat că chiar dacă a achiesat întru totul la concluziile intimatei, instanţa de fond era datoare să arate punctual motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile formulate de recurenta-reclamantă împotriva deciziei contestate.
De asemenea, recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond arătând că au fost aplicate greşit normele de drept material incidente cauzei.
Astfel, s-a arătat că instanţa de fond nu a oferit niciun argument pentru care consideră că motivul de nelegalitate, prin care s-a susţinut că în realitate deliberările s-au desfăşurat în prezenţa a 2 membri, este netemeinic.
Recurenta a arătat că instanţa de judecată nu a motivat temeinic care sunt argumentele care justifică concluzia că fapta săvârşită de către recurentă nu poate fi considerată o faptă de gravitate mică sau nu este posibilă interpretarea că încălcarea s-a desfăşurat pe o perioadă mai mică de un an.
Recurenta a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond arătând şi că au fost analizate superficial motivele recurentei de înlăturare a probatoriului reţinut de intimat, prin achiesarea în totalitate la opiniile Consiliului Concurenţei, fără ca instanţa să argumenteze cu propriile convingeri care sunt considerentele concrete pentru care sancţionarea recurentei este justificată.
1.4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul Consiliul Concurenţei s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 08/03.03.2015 emisă de Consiliul Concurenţei şi, în consecinţă, exonerarea sa de la plata amenzii.
Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
în baza Raportului privind investigaţia declanşată din oficiu în baza Ordinului Preşedintelui nr. 389/25.04.2012 pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, pârâtul Consiliul Concurenţei a emis Decizia nr. 8/03.03.2015 prin care a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către S.C. B. S.R.L., S.C. B. Filiala Bucureşti, S.C. A. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., printr-o înţelegere/practică concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov .
Prin art. 2 al menţionatei decizii, s-a reţinut că încălcarea reprezintă faptă de gravitate mare încadrându-se în categoria restricţionărilor pe orizontală de tipul cartelurilor. Pentru această încălcare s-a aplicat, pentru fiecare contravenient în parte, un cuantum de 4% din cifra de afaceri totală realizată în anul 2013.
Prin art. 3, Consiliul Concurenţei a constatat că practica anticoncurenţială a debutat în decembrie 2009 şi s-a epuizat odată cu ultima acţiune concertată a participanţilor, prin încercarea de coordonare a comportamentului concurenţial, în martie 2011. S-a reţinut astfel încadrarea încălcării în categoria faptelor de durată medie (între unu şi cinci ani), fapt care determină o creştere a cuantumului amenzii cu până la 50% din cuantumul determinat pentru gravitatea faptei. Pentru această încălcare s-a reţinut majorarea cuantumului rezultat în urma aplicării procentului prevăzut la art. 3, cu 10%, conform Capitolului II, punctul 7, lit. C), subpunctul 1 lit. b) din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, din 02.09.2010, aprobate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2010.
În vederea determinării cuantumului amenzii nu s-au reţinut circumstanţe agravante pentru niciuna dintre întreprinderile implicate în săvârşirea încălcării (art. 4), reţinându-se în schimb o serie de circumstanţe atenuante (art. 5), respectiv:
- colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei pe parcursul procedurii de investigaţie, dincolo de obligaţia legală de a coopera;
- încurajarea comportamentului anticoncurenţial de lipsa de acţiune a autorităţilor de autorizare în ceea ce ţine de verificarea respectării propriilor reglementări.
În plus, pentru reclamanta din prezenta cauză, pârâtul a mai reţinut, în cadrul circumstanţelor atenuante, şi împrejurarea referitoare la realizarea pe piaţă/pieţele pe care a avut loc încălcarea a unei cifre de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii, fapt care determină o reducere a nivelului de bază cu până la 25%.
Tot cu titlu de circumstanţă atenuantă s-a reţinut, suplimentar, implementarea efectivă a unui program de conformare cu regulile de concurenţă, fapt care determină o reducere a nivelului de bază cu încă 10% conform Capitolului III, punctul 1, lit. C), lit. d)1) din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, din 02.09.2010.
În consecinţă, în raport de Instrucţiunile din 02.09.2010 privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, modificate şi completate, în temeiul disp. art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost sancţionată pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu amendă în cuantum de 173.040 RON, reprezentând 1,54% din cifra de afaceri realizată în 2013.
Judecătorul fondului a constatat deopotrivă caracterul legal şi temeinic al deciziei atacate, atât din perspectiva situaţiei de fapt reţinută de pârât cât şi a legislaţiei efectiv aplicată.
Nu a fost reţinută apărarea centrală formulată de reclamantă în sensul neprobării comportamentului anticoncurenţial al acesteia de către autoritatea de concurenţă, respectiv abordarea unui comportament inteligent în sensul adaptării la cerinţele pieţei şi la preţul stabilit de aceasta (prin jocul unei libere concurenţe).
În sensul implicării efective a reclamantei în înţelegerea/practica concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, instanţa de fond a reţinut probele expuse la punctele 76-85, 133 şi 166 din decizie, documente ridicate în cadrul investigaţiei şi declaraţii ale reprezentanţilor întreprinderilor implicate.
De asemenea, curtea de apel a considerat ca fiind neîntemeiate şi criticile privind pretinsa nerespectare a dispoziţiilor legale referitoare la compunerea plenului Consiliului Concurenţei, precum şi cele privind nulitatea deciziei pentru lipsa unor înscrisuri.
Totodată, prima instanţă a apreciat ca fiind vădit nefondată considerarea faptei ca fiind de gravitate mică, în condiţiile în care, potrivit Instrucţiunilor din 02.09.2010 privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei, faptele de natura fixării preţurilor se încadrează în categoria faptelor de gravitate mare, pentru care legiuitorul a statuat că amenda poate fi aplicată într-un procent cuprins între 4% şi 8% din cifra de afaceri totală a contravenientului.
De asemenea, contrar poziţiei exprimate de reclamantă, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută de pârât, acesta făcând deopotrivă o corectă aplicare a prevederilor legale în vigoare, respectiv disp. art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, dar şi disp. Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2010.
Astfel, în mod corect au fost valorificate, cu toate consecinţele juridice aferente, împrejurări precum încadrarea încălcării în categoria faptelor de durată medie (între unu şi cinci ani), fapt care determină o creştere a cuantumului amenzii cu până la 50% din cuantumul determinat pentru gravitatea faptei, pentru încălcare reţinându-se majorarea cuantumului rezultat în urma aplicării procentului prevăzut la art. 3, cu 10%, conform Capitolului II, punctul 7, lit. C), subpunctul 1 lit. b) din Instrucţiuni (art. 3), dar o serie de circumstanţe atentuante:
- reducerea nivelului de bază cu 10% pentru fiecare circumstanţă atentuantă reţinută, potrivit prevederilor Capitolului III, lit. C) subpunctul 1 lit. c) şi d) din Instrucţiuni (art. 5),
- reducerea nivelului de bază cu până la 25%, potrivit prevederilor Capitolului III, punctul 1 lit. C) lit. b)1) din Instrucţiuni (art. 6),
- reducerea nivelului de bază cu încă 10% conform Capitolului III, punctul 1 lit. C) lit. d)1) din Instrucţiuni (art. 7).
Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală şi îşi însuşeşte considerentele acesteia.
Nu sunt întemeiate criticile recurentei (pct. 1 din motivele de recurs) potrivit cărora sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ. fiind invocat în mod formal, atâta timp cât din lecturarea considerentelor sentinţei rezultă că instanţa de fond a făcut o analiză minuţioasă a tuturor aspectelor litigiului, iar recurenta nu a dovedit că vreuna dintre criticile de nelegalitate aduse deciziei atacate a rămas fără răspuns.
Contrar susţinerilor recurentei, se constată că, în cuprinsul pct. 2 al considerentelor decizorii (pg. 42-44 din sentinţă) instanţa de fond a răspuns în mod exhaustiv argumentelor referitoare la nelegalitatea cvorumului Plenului Consiliului Concurenţei, cu ocazia audierii şi deliberărilor. Astfel, judecătorul fondului a arătat, în esenţă, următoarele: lipsa unuia dintre membrii Plenului Consiliului de la o parte a dezbaterilor nu constituie motiv de nelegalitate a deciziei, atâta timp cât respectivul membru a semnat procesul-verbal din 30.10.2014 în această calitate, decizia este luată de plen pe baza întregului dosar de investigaţie, nu numai pe baza dezbaterilor din 30.10.2014 şi nu există un temei legal care să susţină interpretarea reclamantei; potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 12/2014 şi O.U.G. nr. 77/2014, acte normative în vigoare la data dezbaterilor şi deliberării, Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa a cel puţin trei dintre membrii săi. Înalta Curte nu poate primi teza recurentei conform căreia instanţa este cea care trebuie să arate că o anumită împrejurare nu poate constitui motiv de nelegalitate, atâta timp cât potrivit art. 249 din noul C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, ceea ce înseamnă că reclamanta ar fi trebuit să explice de ce o anumită împrejurare constituie motiv de nelegalitate.
De asemenea, în considerente (pct. 3.1), curtea de apel a arătat, în esenţă, că este vădit nefondată susţinerea reclamantei potrivit căreia fapta anti-concurenţială ar fi una de gravitate mică, în condiţiile în care, potrivit Instrucţiunilor din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 21/1996, faptele de natura fixării preţurilor se încadrează în categoria faptelor de gravitate mare şi că lipsa contribuţiei reclamantei la evenimentele din martie 2011 nu poate înlătura concluzia autorităţii de concurenţă cu privire la durata încălcării, atâta timp cât în determinarea duratei pentru care are loc înţelegerea anti-concurenţială se reţin toate actele/faptele de coordonare a comportamentului întreprinderilor implicate, fără a fi necesară participarea acestora la fiecare dintre actele/faptele menţionate. Consiliul nu a reţinut fapte diferite, ci aceeaşi faptă şi, ca urmare, nu putea reţine că aceasta din urmă este săvârşită pe durate diferite.
Înalta Curte apreciază drept nerelevante susţinerile recurentei referitoare la lipsa caracterului original al considerentelor instanţei de fond, în condiţiile în care, în mod evident, o hotărâre judecătorească nu poate fi echivalată cu o teză de doctorat. Nu există dispoziţii procedurale care să interzică instanţei de judecată însuşirea punctului de vedere al uneia dintre părţi, atâta timp cât, precum este cazul şi în speţă, considerentele hotărârii cuprind analiza şi respingerea motivată a susţinerilor părţii potrivnice. Din lecturarea integrală a considerentelor sentinţei atacate rezultă, fără îndoială, existenţa unei analize proprii a instanţei de fond asupra litigiului cu care a fost sesizată.
Cât priveşte criticile recurentei privitoare la nemotivarea temeinică a susţinerilor sale referitoare la probatoriul administrat, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a acestor critici se referă, în fapt la modul în care instanţa de fond a apreciat probele administrate în cauză. Acest aspect se sustrage însă controlului instanţei de recurs, dat fiind că, potrivit art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ., scopul recursului îl constituie să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Nu sunt întemeiate afirmaţiile recurentei conform cărora judecătorul fondului nu ar fi analizat apărările sale cu privire la nota din agenda contabilei D. şi e-mailul datat 25.01.2010 ce atestă existenţa unei discuţii între doi directori ai societăţii reclamante - în cuprinsul pct. 1 al considerentelor sentinţei este arătat în mod explicit şi argumentat punctul de vedere al instanţei asupra acestor probe, punct de vedere potrivit căruia nota din agenda sus menţionată nu poate primi nicio altă explicaţie, decât în sensul confirmării unor discuţii între agenţii economici cu privire la o aliniere simultană de preţ a mai multor întreprinderi, iar împrejurarea că nota nu este semnată nu îi poate diminua valoarea probatorie. De asemenea, în privinţa e-mailului datata 25.01.2010, se arată că acesta nu poate fi reţinut ca dovadă a unui comportament paralel, deoarece semnalează, prin conţinut, o înţelegere referitoare la creşterea tarifului unor întreprinderi concurente până la nivelul convenit şi că nu este întemeiată apărarea reclamantei în sensul că respectivul e-mail este o comunicare internă, atâta timp cât acesta confirmă preexistenţa unei înţelegeri, nepunându-se problema respectării sau nu a acesteia. Totodată, a fost abordat în considerente şi aspectul referitor la diferenţa dintre tariful convenit (1,39 RON) şi cel practicat de reclamantă (1,4 RON), instanţa de fond considerând că, în esenţă, este vorba despre acelaşi preţ, diferenţa de 0,01 RON fiind prea mică pentru a se putea vorbi despre preţuri substanţial diferite şi că nu se poate primi ca explicaţie alegerea acestui preţ în vederea atragerii unui număr mai mare de consumatori, aceştia din urmă fiind, mai degrabă, tentaţi să aleagă preţul (formal) mai mic - 1,39 RON.
Au fost analizate şi apărările reclamantei privitoare la celelalte mijloace de probă, prima instanţă arătând că nu este întemeiată susţinerea acesteia referitoare la caracterul necredibil al articolului din presa scrisă în cuprinsul căruia erau relatate afirmaţiile unui director executiv al societăţii reclamante. Instanţa de fond a avut în vedere atât calitatea persoanei intervievate, cât şi împrejurarea că evenimentele relatate sunt confirmate de alte mijloace de probă.
Cât priveşte criticile formulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată lipsa unui temei legal al aprecierii recurentei în sensul că în cauză sunt incidente doar condiţiile de cvorum reglementate prin Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la data de 09.08.2014. Aceasta în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat şi mai sus, instanţa fondului a arătat că potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 12/2014 şi O.U.G. nr. 77/2014, Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa a cel puţin trei dintre membrii săi, iar aceste acte normative erau în vigoare la data dezbaterilor şi deliberării, neexistând vreo dispoziţie legală care să susţină teza reclamantei referitoare la amânarea aplicării acestor prevederi, în contextul în care regula o constituie aplicarea imediată a legii noi, din momentul intrării în vigoare. A arătat, de asemenea că procedura în faţa Consiliului Concurenţei nu este una jurisdicţională, ci una administrativă, căreia nu îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ.
Înalta Curte constată că aceste argumente ale instanţei de fond nu au fost criticate decât formal, fără a se invoca în mod concret vreo interpretare sau aplicare greşită a legii. Ca urmare, nu sunt întemeiate în drept criticile formulate de recurentă, prin care se susţine nelegalitatea cvorumului Plenului Consiliului Concurenţei la data dezbaterii şi deliberării.
Nu poate fi primită interpretarea recurentei conform căreia art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 trebuie interpretat în sensul că Plenul Consiliului Concurenţei nu poate adopta hotărâri decât cu votul majorităţii membrilor prezenţi la dezbateri. Înalta Curte apreciază că această interpretare adaugă la lege atâta timp cât textul legal menţionat se referă la majoritatea membrilor prezenţi, fără alte menţiuni. Ca urmare, acesta trebuie interpretat în sensul că se referă la membrii prezenţi în faza deliberării.
Cât priveşte susţinerile referitoare la imposibilitatea participării la deliberări a membrului Plenului care a lipsit de la dezbateri, Înalta Curte reţine că nu există vreun text legal care să stabilească o astfel de interdicţie, dar şi că nu poate fi reţinută vreo vătămare adusă recurentei, atâta timp cât procedura este una administrativă, nu judiciară, dezbaterile sunt înregistrate audio-video, iar decizia Plenului Consiliului este luată pe baza întregului material probator.
Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentei privitoare la nelegalitatea deciziei atacate, ca efect al nerespectării dispoziţiilor art. 7 şi 10 din Regulamentul ce reglementează procedurile de desfăşurare a audierilor, atâta timp cât legea specială nu prevede sancţiunea nulităţii într-un asemenea caz şi, oricum, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada vreunei vătămări rezultate din neregularităţile procedurale pe care le susţine, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, dezbaterile au fost înregistrate audio-video.
Este nefondată şi susţinerea recurentei conform căreia "încadrarea se putea face cel mult la o faptă de scurtă durată" având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, în determinarea duratei pentru care are loc înţelegerea anti-concurenţială se reţin toate actele/faptele de coordonare a comportamentului întreprinderilor implicate, fără a fi necesară participarea acestora la fiecare dintre actele/faptele menţionate, iar contactul dintre reclamantă şi celelalte întreprinderi a fost dovedit.
Înalta Curte are în vedere că cele două mijloace de probă mai sus evocate (nota din agenda contabilei D. şi e-mailul din 25.01.2010) sunt de natură să ateste existenţa cel puţin a unui contact dintre societatea reclamantă şi alţi operatori transport persoane în regim de taxi, aspect relevat, de altfel şi de către instanţa fondului în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate.
Contrar celor susţinute de recurentă, fapta anti-concurenţială nu poate fi apreciată drept una de gravitate mică, atâta timp cât, după cum chiar aceasta arată, Instrucţiunile adoptate de Consiliul Concurenţei prin Ordinul nr. 420/2010 stabilesc că restricţionările pe orizontală de tipul cartelurilor, în vederea fixării preţurilor se încadrează în categoria faptelor de gravitate mare. Chiar acceptând că legea ar permite stabilirea unei categorii de gravitate mai mică, este de necontestat că aceasta nu instituie o obligaţie în acest sens în sarcina autorităţii de concurenţă şi, în consecinţă, nu se poate reţine interpretarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond în această privinţă. Oricum, în raport cu împrejurările cauzei, nu se poate reţine nici că autoritatea de concurenţă şi-ar fi exercitat dreptul de apreciere cu exces de putere.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3221 din 04 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.