Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. Compania de Apa Târgovişte Dâmboviţa în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, a solicitat anularea în tot a actelor administrative întocmite de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, respectiv: Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 80408/28.09.2016 înregistrată la CATD sub nr. x/30.09.2016 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/06.09.2016 şi Notificării cu privire la debit nr. x/OAM/din 06.09.2016 înregistrată la Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa sub nr. x din 09.09.2016.
Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a formulat întâmpinare prin care a solicitat a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Pârâtul a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la Notificarea nr. x/06.09.2016, pentru lipsa plângerii prealabile.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 195 din 31 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Notificării cu privire la debit nr. x/OAM 6.09.2016 invocată de pârâtă,ca neîntemeiată; a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIŞTE DÂMBOVIŢA S.A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE şi chematul în garanţie MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă împotriva MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A.
Ulterior, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunţare la judecata cauzei, solicitând instanţei să ia act de această renunţare.
Examinând cererea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile incidente, Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentei-reclamante la judecată şi va dispune anularea în tot a sentinţei recurate.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat de reclamantă, a luat act de faptul că la dosarul cauzei au fost depuse de către recurentă înscrisuri din care rezultă faptul că acesta înţelege să renunţe la judecarea cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ.:
"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.
(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
Constatând că, în speţă, recurenta-reclamantăp a formulat cerere de renunţare la judecată, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora:
"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
De asemenea, instanţa reţine faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 406 alin. (1) şi alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentului-reclamant la judecată şi, pe cale de consecinţă, va anula sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de cererea de renunţare la judecarea cauzei intervenită în recurs.
Anulează sentinţa nr. 195 din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.