Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 982/2020

Decizia nr. 982

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 28.08.2017, reclamanta societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Fondurilor Europene, a solicitat anularea Deciziei nr. 9871/23.02.02.2017 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 101151/29.12.2016 privind Contractul de servicii nr. x/11.05.2015 Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin pentru perioada 2014 - 2020; anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 101151/29.12.2016 emis pentru contractul de servicii nr. x/11.05.2015, Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin" perioada 2014-2020 din cadrul proiectului cu acelaşi nume şi exonerarea acesteia de la plata sumei de 61.500 RON.

Totodată, a solicitat să se dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral - Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 101151/29.12.2016 până la soluţionarea definitivă a cauzei - art. 15 din Legea 554/2004 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 357 din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.12.2016 formulată de reclamanta societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, - Direcţia Generală Infrastructură Mare, Autoritatea de Management POS Mediu, a respins cererea de anulare a actelor administrative reprezentate de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.12.2016 şi Decizia nr. 9871/23.02.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu acelaşi pârât.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta societatea A. S.A a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că s-a rezumat la a reitera cuprinsul acţiunii, fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegaţiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei şi reluarea susţinerilor din cuprinsul acţiunii introductive de instanţă.

Intercalarea unor afirmaţii, prin care arată că nu este de acord cu cele reţinute de prima instanţă, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., recurentul limitându-se la a prelua integral argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, fără, însă, a aduce nicio critică concretă considerentelor hotărârii recurate care să se poată încadra în articolul menţionat.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a acţiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 357 din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.