Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/20177 pe rolul Tribunalului Suceava, SCAF, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex la PARCHETUL de pe lângă JUDECĂTORIA SUCEAVA au formulat CONTESTAŢIE împotriva Deciziei nr. 12 din 13 februarie 2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată. A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, excepţie de fond, de ordine publică, ce derivă din faptul că persoana chemată în judecată nu are legitimare procesuală şi nu poate fi obligată să răspundă faţă de pretenţiile formulate de reclamanţi prin actul de sesizare al instanţei.
Reclamanţii au formulat precizări la acţiune, arătând următoarele:
Astfel, prin Hotărârea nr. 15036/2017, Consiliul Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite din sistemul judiciar aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", începând cu data de 09.04.2015 şi în cuantum de 405 RON plus 10%, începând cu data de 01.12.2015.
De asemenea, prin Decizia nr. 2369/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, I.C.C.J. a menţinut soluţia de admitere a cererii prin care Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat-o într-o speţă similară cu prezenta cauză.
In speţă D. a solicitat admiterea acţiunii doar pentru perioada 01.04.2016 - 01.10.2016, motivat de faptul că prin decizia nr. 123 din 23.05.2017 Curtea de Apel Suceava a dispus plata diferenţelor salariale începând cu data de 09.04.2015 până la 01.04.2016, perioadă în care a fost salariată la Judecătoria Suceava.
Prin sentinţa nr. 3700 din 5 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4872 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi excepţia prescripţiei extinctive, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Suceava şi Parchetul de pe Lângă Tribunalul Suceava, a anulat în parte Deciziile nr. 12/13.02.2017 şi nr. 13/13.02.2017 emise de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava(în privinţa reclamanţilor) şi a obligat acest pârât la emiterea în favoarea reclamanţilor noi decizii de reîncadrare salarială care să cuprindă în valoarea indemnizaţiei de încadrare salarială brută lunară şi valoarea VRS de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, majorată cu 10 % începând cu data de 01.12.2015, cu excepţia reclamantei D. pentru care pârâtul este obligat să emită o nouă decizie de reîncadrare salarială numai pentru perioada 01.04.2016-1.10.2016,care să cuprindă VRS de 445 RON, a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să efectueze demersurile necesare pentru alocarea sumelor necesare aferente plăţii în favoarea reclamanţilor a acestor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii efective, a obligat pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească în favoarea reclamanţilor, conform celor menţionate în cuprinsul prezentei, diferenţele de drepturi salariale corespunzătoare noilor încadrări, în valoarea actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, în termen de 30 de zile de la alocarea de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fondurilor băneşti necesare acestor plăţi, a respins ca neîntemeiată în rest cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care instanţa de fond a respins-o în mod greşit.
În opinia recurentului, raporturile de muncă ale personalului auxiliar se stabilesc de angajator, în speţă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ordonatorul de credite fiind procurorul general al acestui parchet. Prin urmare, între pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi subiectul obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii nu există identitate.
Recurentul susţine că instanţa de fond, în mod greşit, a anulat deciziile atacate, ignorând faptul că acesta era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Totodată, recurentul susţine că solicitarea intimaţilor - reclamanţi şi admiterea acesteia de către instanţa de fond încalcă principiul neretroactivităţii legii, iar instanţa a încălcat acest principiu.
Solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 09.04.2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.
A mai susţinut recurentul-pârât că prima instanţă în mod greşit a admis cererile accesorii privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual prin Legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
4. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Deciziile nr. 12 şi nr. 13 ambele din 13.02.2017, emise de pârâtul Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Suceava s-a stabilit ca începând cu data de 01.10.2016 personalul auxiliar de specialitate şi conex (inclusiv intimaţii-reclamanţi din prezenta cauză care îşi desfăşoară în această funcţie activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava) de la parchetele din circumscripţia teritorială a Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Suceava să beneficieze de indemnizaţia de încadrare salarială brută lunară luându-se în considerare VRS de 445,50 RON.
Împotriva celor două decizii intimaţii-reclamanţi au formulat contestaţie administrativă, adresând atât solicitarea de revocare a celor două decizii, cât şi solicitările formulate prin prezenta acţiune, însă prin Hotărârea nr. 8/29.03.2017 emisă de Colegiul de Conducere al pârâtului Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Suceava a fost respinsă această contestaţie.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, excepţie reiterată prin cererea de recurs, se constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că intimaţii-reclamanţi au înţeles să cheme în judecată această autoritate publică în calitatea sa de ordonator principal de credite şi în temeiul dispoziţiilor art. art. 70 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are personalitate juridică, iar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite, neavând relevanţă că acest pârât nu este emitent al actelor administrative contestate, legitimarea sa procesuală pasivă fiind justificată de atribuţia de ordonator principal de credite cu relevanţă asupra soluţionării capătului de cerere privind plata sumelor necesare achitării diferenţelor de drept salariale cuvenite intimaţilor-reclamanţi în urma emiterii unor noi acte administrative de încadrare salariale.
Pe fondul recursului, instanţa de control judiciar constată că problema esenţială de drept de dezlegat în prezenta cauză este legalitatea refuzului emiterii deciziei de încadrare salarială în favoarea intimaţilor-reclamanţi având funcţia de personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din perspectiva recunoaşterii în favoarea acestora a dreptului de a beneficia de valoarea de referinţă sectorială de 405 calculată la indemnizaţia lunară de încadrare salarială a reclamantei începând cu data de 09.04.2015 (cu excepţia reclamantei-intimate D. pentru care acţiunea vizează numai pentru perioada 01.04.2016-1.10.2016), majorată cu 10 % începând cu data de 01.12.2015 conform legii nr. 295/2015, sub aspectul aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a Deciziei nr. 23/2016 pronunţată de ÎCCJ în completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv dacă valoarea VRS în cota solicitată se impunea a fi acordată începând cu datele menţionate în favoarea fiecăruia dintre intimaţii-reclamanţi.
În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de această instanţă este temeinică şi legală.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aşa cum a fost modificată, s-a stabilit ca regulă că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut şi că, prin excepţie de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, "salarizat la acelaşi nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că, voinţa legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechităţile dintre salariaţii care, deşi îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, primeau salarii diferite.
Înalta Curte apreciază că, în susţinerea soluţiei instanţei de fond prezintă relevanţă, atât evoluţia legislativă în materie, cât şi interpretările oferite de Înalta Curte ce Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională.
Aşadar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la acelaşi nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".
În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 31 alin. (1) a stabilit excepţia de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Sintagma "fiecare funcţie" s-a stabilit prin art. 31 alin. (11) că reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, s-a stabilit prin art. 31 alin. (12) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
Instanţa de fond a făcut referire şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituţională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".
Înalta Curte este aşadar în acord cu opinia instanţei de fond conform căreia până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferenţiere între drepturile stabilite prin act normativ şi cele recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
Astfel în raport de prevederile indicate, dar şi a practicii judiciare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că la nivelul autorităţii judecătoreşti şi familiei ocupaţionale "Justiţie", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referinţă sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reţinut instanţa că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.
Reţine Înalta Curte că prezintă relevanţă în cauză şi punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în şedinţa din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."
Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referinţă sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii."
Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurentul-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.
În susţinerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază în acord cu soluţia instanţei de fond că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.
De asemenea, Înalta Curte constată a fi nefondate şi criticile aduse de recurentul-pârât cu privire la admiterea cererii accesorii a reclamanţilor privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.
În ceea ce priveşte actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale, recurentul-pârât nu a formulat critici, referindu-se doar la dobânda legală. Asupra acestui aspect, apreciază instanţa de control judiciar că actualizarea cu indicele de inflaţie în mod corect a fost dispusă de prima instanţă, aceasta având drept finalitate păstrarea drepturilor salariale la valoarea reală din momentul la care ar fi trebuit achitate.
Referitor la actualizarea drepturilor salariale cu dobânda legală, Înalta Curte reţine că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cu care "întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."
Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar constată că aceste aspecte au fost analizate în cuprinsul Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Astfel, instanţa de control judiciar, fără a relua considerentele avute în vedere în cursul deciziei, reţine că Înalta Curte - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Prin urmare, susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinţei nr. 4872 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.