Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată la data de 09.01.2017, reclamantul MUNICIPIUL REGHIN a solicitat în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi CENTRUL EUROPEAN PENTRU DREPTURILE ROMILOR, anularea Hotărârii nr. 511/20.07.2016, pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016 şi constatarea că prin criteriul - nivelul de educaţie - introdus printre criteriile de prioritate pentru repartizarea locuinţelor sociale la nivelul Municipiului Reghin nu s-a realizat o discriminare indirectă a romilor.
La data de 6 ianuarie 2017, pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a depus la dosar întâmpinare, susţinând oportunitatea examinării admisibilităţii acţiunii judecătoreşti, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv (art. 78 alin. (2) NCFC).
Prin precizarea de acţiune din 09.01.2017, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Centrul European pentru Drepturile Omului.
Pârâtul Centrul European pentru Drepturile Omului a formulat la data de 02.02.2017, cerere de sesizare a CJUE.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 30 din 17 martie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată în temeiul art. 267 TFUE de pârâtul CENTRUL EUROPEAN PENTRU DREPTURILE ROMILOR; a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul MUNICIPIUL REGHIN, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, şi CENTRUL EUROPEAN PENTRU DREPTURILE ROMILOR.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Municipiul Reghin a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentului-reclamant, rezultă că s-a rezumat la a reitera cuprinsul acţiunii, fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.
Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.
Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegaţiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei şi reluarea susţinerilor din cuprinsul acţiunii introductive de instanţă.
Intercalarea unor afirmaţii, prin care arată că nu este de acord cu cele reţinute de prima instanţă, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., recurentul limitându-se la a prelua integral argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, fără, însă, a aduce nicio critică concretă considerentelor hotărârii recurate care să se poată încadra în articolul menţionat.
Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a acţiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de Municipiul Reghin împotriva sentinţei nr. 30 din 17 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.