Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină şi Baroul Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei disciplinare nr. 7, pronunţată în data de 22.04.2016 de către Uniunea Naţională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină şi Decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, pronunţată de Baroul Bucureşti.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1403 din 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină şi Baroul Bucureşti, a anulat în parte decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, emisă de Baroul Bucureşti şi decizia disciplinară nr. 7/22.04.2016, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România, Comisia Centrală de Disciplină, în ceea ce priveşte constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea obligaţiilor profesionale faţă de justiţiabilii B. şi C., a respins în rest acţiunea.
Prin sentinţa nr. 3444 din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petentul Baroul Bucureşti, de completare a sentinţei civile nr. 1403/18.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, în cauza privind pe reclamanta A. şi pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină şi Baroul Bucureşti, dispunând completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1403/18.04.2017 cu următoarea menţiune:
"Respinge cererea pârâtului Baroul Bucureşti privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată".
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 1403 din 18 aprilie 2017 şi a sentinţei nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., Baroul Bucureşti a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursurilor sale recurentul - pârât a susţinut următoarele:
1.3.1. În ce priveşte recursul exercitat împotriva sentinţei civile nr. 1403/18.04.2017 se solicită a se constata că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut în cauza că se impune anularea în parte a Deciziei nr. 1/9.02.2015 a Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti şi Deciziei disciplinare nr. 7 din 22.04.2016 pronunţată de Comisia Centrală de Disciplină din cadrul U.N.B.R., pe considerentul ca acestea ar fi nemotivate în ceea ce priveşte constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor profesionale faţă de petenţii B. şi C..
Instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile legale şi statutare care prevăd procedura anchetării şi judecării abaterilor disciplinare, respectiv art. 86 -90 din Legea nr. 51/1995 şi art. 277-287 din Statutul profesiei de avocat. Aceste dispoziţii prevăd în mod clar faptul că, anterior judecării unei abateri disciplinare, are loc o anchetă/cercetare disciplinară care se efectuează de către Consiliul Baroului şi în urma căreia se decide exercitarea sau nu a acţiunii disciplinare.
Astfel, dacă instanţa de fond ar fi cercetat întregul dosar disciplinar ataşat la dosarul instanţei, ar fi reţinut care sunt abaterile disciplinare pentru care intimata reclamantă a fost sancţionată, respectiv faptul ca nerespectarea obligaţiilor profesionale a constat în nerespectarea contractelor de asistenţă juridică încheiate de intimata reclamantă cu clienţii săi şi o reprezentare juridică necorespunzătoare a acestora în instanţele de judecată.
Acest aspect reiese în mod evident şi din Decizia nr. 165 din 09.12.2013 şi Decizia nr. 169 din 16.12.2013, emise de către Decanul Baroului Bucureşti, iar atât timp cât aceste acte au stat la baza constatării abaterilor disciplinare săvârşite de către intimata reclamantă, reluarea în conţinutul deciziilor disciplinare a considerentelor reţinute în acest sens nu era necesară.
Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte "descrierea" abaterii disciplinare, Decizia nr. 1/9.02.2015 a Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti este foarte clară, în acest sens menţionându-se că:
"Practicarea avocaturii cu încălcarea normelor de deontologie, a căror respectare presupune şi o interacţiune cu clienţii, abordarea cu tact şi aplecarea spre problemele clientului, cu evitarea situaţiilor generatoare de conflict, impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare. În acelaşi timp, neexecutarea unor decizii definitive ale Decanului Baroului Bucureşti prin care s-au dispus restituiri de onorarii - decizii care probează şi aspecte privind neîndeplinirea unor obligaţii profesionale, constituie abatere disciplinară.
Instanţa de fond a reţinut însă prin sentinţa atacată doar faptul că, "contrar menţiunilor din cuprinsul motivării deciziei disciplinare nr. 1 din 19.02.2015, simpla existenţă a mai multor reclamaţii nu poate genera o prezumţie privind neîndeplinirea obligaţiilor profesionale ale avocatului, cu toate că, astfel cum am arătat, considerentele instanţelor disciplinare nu s-au limitat la acest aspect".
1.3.2. Prin recursul exercitat împotriva sentinţei nr. 3444/3.10.2017 se susţine că prin considerentele sentinţei atacate s-a reţinut în esenţă faptul că, având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., nu s-ar impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care acţiunea acesteia a fost admisă în parte, fiind menţinut "un singur paragraf al actului administrativ atacat", iar reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Se consideră că hotărârea atacată a fost pronunţată de către instanţa de fond cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.
În primul rând, împrejurarea reţinută de către instanţa de fond, cu privire la menţinerea "unui singur paragraf" al actului administrativ atacat este nereală.
Prin sentinţa civilă nr. 1403/18.04.2017, instanţa de fond a anulat în parte deciziile disciplinare atacate, respectiv "în ceea ce priveşte constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea obligaţiilor profesionale faţă de justiţiabilii B. şi C.".
Ca urmare, deciziile disciplinare au fost menţinute în rest, cu privire la constatarea abaterii disciplinare referitoare la neexecutarea actelor emise de organele de conducere ale profesiei fiind menţinută, de asemenea, şi sancţiunea disciplinară aplicată reclamantei, respectiv aceea de suspendare din profesie pe o perioadă de trei luni.
Înlăturând din deciziile disciplinare atacate una dintre abaterile constatate, instanţa de fond a respins astfel toate celelalte critici de nelegalitate invocate ele reclamantă, atât în cadrul contestaţiei adresată Comisiei Centrale de Disciplină, cât şi prin cererea de chemare în judecată, referitoare la nelegala compunere a instanţei de judecată disciplinară de la fond, prescripţia acţiunii disciplinare şi greşita constatare a abaterii disciplinare referitoare la neexecutarea actelor emise de organele de conducere ale profesiei.
Ca urmare, considerentele avute în vedere de instanţa de fond, referitoare la faptul că s-ar fi menţinut un singur paragraf al actelor contestate sau că, atât criticile reclamantei cât şi apărările recurentului "s-au referit cu precădere la abaterea pentru care actul a fost anulat" sunt, în mod evident, neîntemeiate.
De asemenea, faptul că reclamanta nu a înţeles să solicite instanţei de fond obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata, nu reprezintă, in opinia noastră, un argument temeinic pentru ca cererea noastră privind plata cheltuielilor de judecata sa fie respinsa, astfel cum in mod greşit a apreciat instanţa de fond.
În aceste condiţii, faţă de toate apărările formulate de recurentă, depunerea la dosarul cauzei a întâmpinării formulate şi chiar, ulterior, formularea cererii de completare a dispozitivului sentinţei nr. 1403/2017, precum şi prezenta apărătorului la termenele de judecată stabilite, se consideră că se impunea admiterea cererii sale de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., sens în care se solicită casarea în parte a sentinţei atacate.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia de către instanţa de recurs că suma reprezentând cheltuieli de judecata, avansată de către Baroul Bucureşti, urmează a fi redusă în raport de soluţia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, se solicită să fie obligată reclamanta la plata către recurentă a cheltuielilor de judecata astfel stabilite de către instanţă.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor
2.1. Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursurile formulate de Baroul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1403 din 18 aprilie 2017 şi sentinţei nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
2.1.1. Referitor la recursul exercitat împotriva sentinţei nr. 1403/18.04.2017.
Aşa cum în mod just a reţinut judecătorul fondului motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiţie de legalitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare şi a excesului de putere al autorităţilor publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terţilor interesaţi o informarea corectă asupra treburilor publice şi asupra problemelor de ordin personal, iar instanţei să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului, ci trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept pentru a putea realiza scopul ambivalent anterior expus.
Motivarea actului administrativ este o obligaţie generală a autorităţii emitente, însă se impune cu atât mai mult cu cât prin acest act se modifică sau se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.
Considerentele deciziei administrative, mai ales aspectele de fapt, se pot regăsi şi în actele care atestă operaţiuni administrative anterioare deciziei, care în ansamblul precedurii derulate premerg, pregătesc şi fundamentează actul decizional.
Prin decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, Comisia de Disciplină din cadrul Baroului Bucureşti a reţinut că "practicarea avocaturii cu încălcarea normelor de deontologie, a căror respectare presupune şi o interacţiune adecvată cu clienţii, abordarea cu tact şi aplecare spre problemele clientului, cu evitarea situaţiilor generatoare de conflict impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare", apreciindu-se că "existenţa în sine a mai multor reclamaţii în diferite perioade de timp, constituind o stare de fapt ce poate fi apreciată ca o trăsătură relativ constată a activităţii unui avocat, prezumă o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor profesionale".
De asemenea, prin decizia nr. 7 din 22.04.2016, Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a reţinut că fapta constând în neîndeplinirea obligaţiilor profesionale faţă de justiţiabilii B. şi C. reprezintă abatere disciplinară, alături de cealaltă faptă reţinută, care nu face însă obiectul recursului, a fost dovedită şi corespunzător sancţionată prin hotărârea Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti cu suspendarea din profesie pe o perioadă de 3 luni, conform art. 89 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995.
Or, din actele menţionate, emise în procedura de cercetare disciplinară a reclamantei, care, cum rezultă cu evidenţă, excelează prin generalitate, nu rezultă care sunt circumstanţele de fapt care fundamentează concluzia neîndeplinirii obligaţiilor profesionale, nu sunt identificate care sunt obligaţiile nerespectate, menţiuni care să ofere destinatarului acestor acte, în speţă reclamanta, căreia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, posibilitatea de a întrevedea pentru ce considerente de fapt i-a fost restrânse drepturile sale pe o perioadă determinată, de a verifica încadrarea juridică a pretinselor fapte imputate şi legala individualizare a sancţiunii disciplinare aplicate.
Corelativ, instanţa de fond, ca instanţă legal învestită, nu este în măsură a-şi exercita plenitutidinea de jurisdicţie asupra actelor administrative a căror legalitate a fost dedusă judecăţii, nefiind în măsură a aprecia asupra temeiniciei acţiunii disciplinare exercitată împotriva reclamantei.
Pe de altă parte, simpla existenţă a mai multor reclamaţii nu poate genera o prezumţie privind neîndeplinirea obligaţiilor profesionale ale avocatului, pentru că pe de o parte, angajarea răspunderii disciplinare nu poate fi angajată pe bază de prezumţii, ci pe elemente de fapt şi de drept certe şi verificabile, iar pe de altă parte această operaţiune logică nu poate rezulta din cantitatea reclamaţiilor la adresa unei persoane, ci din calitatea lor care nu poate fi evidenţiată decât din verificarea temeiniciei lor în baza unor mijloace de probă administrate şi evaluate legal.
Prin urmare, în mod legal au fost anulate în parte decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, emisă de Baroul Bucureşti şi decizia disciplinară nr. 7 din 22.04.2016, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România, Comisia Centrală de Disciplină, în ceea ce priveşte constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea obligaţiilor profesionale faţă de justiţiabilii B. şi C., hotărârea instanţei de fond, sub acest aspect fiind pronunţată cu corecta aplicare şi interpretare a normelor de drept material.
2.1.2. Referitor la recursul exercitat împotriva sentinţei nr. 3444/3.10. 2017.
Prin hotărârea atacată s-a dispus completarea sentinţei nr. 1403/18.04.2017 în sensul dipunerii respingerii cererii acordare a cheltuielilor de judecată formualtă de pârâtul Baroul Bucureşti.
Prin hotărârea a cărei completare s-a dispus respingerea excepţiei lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi, iar pe fondul cauzei s-a admis în parte acţiunea reclamantei, dispunându-se anularea în parte a actelor administrative contestate.
În situaţia admiterii în parte a acţiunii, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa cum a reţinut instanţa de fond, criticile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi apărările din cuprinsul întâmpinării s-au referit, cu precădere, la abaterea pentru care actul sus-menţionat a fost anulat, în raport de care recurentul-pârât este în culpă procesuală, astfel că luând în considerare că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată este justă soluţia prin care a fost respinsă în procedura de completare a sentinţei nr. 1403/18.04.2017 cererea de acordare a cheltuielilor de judecată
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile pârâtului Baroul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1403 din 18 aprilie 2017 şi sentinţei nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de Baroul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1403 din 18 aprilie 2017 şi sentinţei nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.