Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 109 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, faţă de persoana solicitată A.
În baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a pedepsei rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentinţa penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de jaf cu intimidare şi cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 şi art. 62 raportat la art. 237 şi art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. spaniol, deţinerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) şi (22) din C. pen. spaniol, pedeapsă rezultantă pe care a echivalat-o, conform art. 166 alin. (4) - (9) din Legea nr. 302/2004, cu o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 20 din C. pen. din 1969, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) şi alin. (21) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012).
În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a din C. pen. din 1969, s-a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (Dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a contopit, conform art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, restul rămas neexecutat din pedeapsa mai sus arătată, de 439 zile închisoare, cu pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare, mai sus recunoscută, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 7 luni închisoare, sporită la 5 ani şi 10 luni închisoare.
S-a dispus ca persoana solicitată A. să execute pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare perioada executată în Spania, de la 17 decembrie 2012 până la 18 aprilie 2016, precum şi durata reţinerii de 24 de ore în vederea executării mandatului european de arestare (Ordonanţa de reţinere nr. 49 din 21 octombrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi).
Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de către Curtea de Apel Galaţi, la data pronunţării hotărârii.
În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 în referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, republicată, s-a solicitat Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, faţă de persoana solicitată A. Onorariul parţial (25%) al apărătorului din oficiu pentru persoana solicitată A., în sumă de 253 RON, se va vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (av. B.).
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 22 octombrie 2020 a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. x/2020, Sesizarea nr. 7056/II/5/2020 din 21 octombrie 2020 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A.
La dosarul cauzei a fost depusă semnalarea transmisă în Sistemul Informatic Schengen de către autorităţile judiciare din Spania, privind pe persoana solicitată A.
Din semnalarea în Sistemul Informatic Schengen, a rezultat că autorităţile judiciare din Spania au solicitat arestarea şi predarea persoanei solicitate A., în baza sentinţei emise de Juzgado de lo Penal 2 de Madrid, în dosarul cu număr de referinţă 1671/2013, definitivă la data de 11 iulie 2013, prin care sus-numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 7 luni închisoare, având de executat un rest de pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt cu intimidare dintr-un local deschis cu uz de arme periculoase fără autorizaţie, agravat de uzul de deghizare, posesie ilegală de arme,
În fapt, s-a arătat în semnalizare că, la data de la data de 17 decembrie 2012, în timp ce avea faţa acoperită pentru a nu fi identificată, persoana solicitată a ameninţat cu o armă de foc angajatul persoanei vătămate şi în acele împrejurări a luat mai multe bijuterii din vitrine. Încercând să părăsească localul, l-a împuşcat pe patronul bijuteriei de mai multe ori, precum şi pe alţi angajaţi. Cu ocazia depistării de către organele de poliţie s-a constatat că persoana solicitată nu avea permis pentru arma folosită.
Prin încheierea din 22 mai 2020 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A. şi, în baza dispoziţiilor art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în referire la art. 211 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 214 C. proc. pen., în vederea executării mandatului european de arestare emis de Juzgado de lo Penal 2, Madrid, Spania, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana solicitată A. pe o durată de 30 de zile, de la data de 22 octombrie 2020 până la data de 20 noiembrie 2020. Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. şi s-a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi ca, până la termenul de 5 noiembrie 2020, să prezinte mandatul european de arestare însoţit de traducerea acestuia în limba română.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea a apreciat că în speţă nu este oportună arestarea provizorie a persoanei solicitate A. şi că pentru executarea mandatului european de arestare la care se referă semnalarea SIS este suficientă luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate în condiţiile în care persoana solicitată a arătat că doreşte să execute restul de pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare în România astfel încât, conform art. 99 alin. (3) în referire la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare trebuie să procedeze la recunoaşterea hotărârii penale străine pe cale incidentală. S-a mai ţinut seama de faptul că procedura de transmitere a hotărârii pronunţată de autorităţile judiciare din Spania şi de recunoaştere a acesteia de autorităţile judiciare din România se poate prelungi în timp şi s-a apreciat că în toată această perioadă nu este imperios necesar ca persoana solicitată să se afle în stare de detenţie provizorie, datele cauzei neindicând un risc de sustragere a acesteia, fiind astfel suficientă plasarea persoanei solicitate sub măsura controlului judiciar.
La termenul din data de 19 noiembrie 2020, s-a constatat că la dosarul cauzei a fost depus mandatul european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, şi că acesta se referă la executarea unei pedepse 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentinţa penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă de jaf cu intimidare şi cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 şi art. 62 raportat la art. 237 şi art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. spaniol, deţinerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) şi (22) din C. pen. spaniol.
Întrucât persoana solicitată A. a reiterat că doreşte să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în România, iar în cauză nu au fost identificate alte motive obligatorii ori facultative de refuz al executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că în speţă sunt incidente prevederile art. 99 alin. (3) în referire la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În consecinţă, Curtea a solicitat autorităţilor judiciare din Spania transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare.
La termenul din data de 1 octombrie 2020, la dosarul cauzei a fost depusă Sentinţa penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, definitivă la data de 11 iulie 2013, din cuprinsul căreia rezultă că persoana solicitată A. a fost condamnată în mod definitiv la o pedeapsă rezultantă 5 ani şi 7 luni închisoare, compusă din: 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de tentativă de jaf cu intimidare şi cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 şi art. 62 raportat la art. 237 şi art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. spaniol, 2 ani şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) şi (22) din C. pen. spaniol.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, la data de 17 decembrie 2012, în jurul orelor 19:30, A. a intrat într-un magazin de bijuterii din Madrid unde a ameninţat cu un pistol o angajată a magazinului, spunându-i că este vorba de un jaf, împrejurare în care a luat din vitrine mai multe bijuterii, fără însă a reuşi să plece din magazin întrucât proprietarul magazinului, care se afla în afara acestuia şi a ajuns în zonă chiar în acele momente, a blocat uşa împiedicându-l să iasă. În aceste împrejurări, A. a folosit pistolul trăgând asupra proprietarului magazinului încercând să iasă, precum şi asupra altor angajaţi ai magazinului, care se aflau în interiorul unităţii şi aruncau cu obiecte asupra sa pentru a-l face să renunţe la sustragerea bijuteriilor, împrejurări în care la faţa locului a sosit poliţia spaniolă care l-a arestat pe A. S-a mai reţinut că la momentul faptelor A. purta mănuşi şi avea faţa vopsită în negru, în scopul împiedicării identificării sale.
S-a constat că în cauză s-au produs pagube materiale, ca urmare a încercărilor lui A. de a deschide uşa şi a focurilor de o armă trase, precum şi ca urmare a deteriorării unor bijuterii pe care sus-numitul le-a aruncat la pământ atunci când a încercat să deschidă uşa, pagube care au fost evaluate de un expert la suma de 905 euro. În ceea ce priveşte pistolul folosit, s-a arătat că acesta era un model semiautomatic x pe care A. îl adusese din România, fiind în stare perfectă de funcţionare şi necesitând pentru posesia sa o autorizaţie pe care sus-numitul nu o avea.
Raportând situaţia de fapt mai sus reţinută în hotărârea pronunţată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 25 Madrid la dispoziţiile legii penale române, instanţa de fond a reţinut că aceasta atrage reţinerea săvârşirii de către persoana solicitată A. a infracţiunilor de: tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 20 din C. pen. din 1969, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) şi alin. (21) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012) şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012).
Curtea a reţinut această încadrare juridică în baza C. pen. din 1969, a apreciat în concret ca fiind legea penală mai favorabilă în raport de C. pen. în vigoare în prezent, nu prin prisma limitelor de pedeapsă, care sunt mai mari în C. pen. anterior, ci din cauza faptului că în speţă urmează a se face aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la revocarea liberării condiţionate, ceea ce în concret conduce la crearea unei situaţii juridice mai favorabile persoanei solicitate în baza prevederilor C. pen. din 1969.
Astfel, din fişa de cazier judiciar a persoanei solicitate (pagina 15 dosar), a rezultat că persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (Dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, pedeapsă pe care a executat-o de la 20 februarie 2009 până la 6 iunie 2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 439 zile închisoare.
S-a reţinut că faptele din prezenta cauză au fost comise de persoana solicitată A. la data de 17 decembrie 2012, înainte deci ca pedeapsa anterioară la care a fost condamnat să fie considerată împlinită, astfel că, în cauză sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la recidiva postcondamnatorie, punându-se totodată problema revocării liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare. Din această perspectivă, s-a subliniat că, atât potrivit C. pen. din 1969 (art. 37 alin. (3) cât şi a C. pen. în vigoare (art. 41 alin. (3) pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Referitor la condiţiile şi efectele revocării liberării condiţionate, Curtea a reţinut că potrivit art. 61 alin. (1) C. pen. din 1969 Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani. observă că dispoziţiile C. pen. din 1969 sunt mai favorabile, întrucât pe de o parte, în timp ce, potrivit art. 104 alin. (2) din C. pen. în vigoare, Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
S-a observat astfel că dispoziţiile legale referitoare la revocarea liberării condiţionate sunt mai favorabile în C. pen. din 1969, întrucât, pe de o parte, revocarea este facultativă iar, pe de altă parte, restul rămas neexecutat se contopeşte cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior pe când, conform dispoziţiilor din C. pen. în vigoare, revocarea liberării este obligatorie, iar restul rămas neexecutat se execută în întregime, alături de pedeapsa pentru noua infracţiune, conform art. 43 alin. (1) din C. pen.
În consecinţă, în cauză Curtea a făcut încadrarea juridică a faptelor comise de persoana solicitată A. la data de 17.12.2012 şi a aplicat dispoziţiile referitoare la revocarea liberării condiţionate conform prevederilor C. pen. din 1969, considerată, în ansamblu, lege penală mai favorabilă pentru persoana solicitată A.
Referitor la recunoaşterea sancţiunilor aplicate de autorităţile judiciare spaniole, persoana solicitată A. a cerut, prin apărătorul ales, ca cele două pedepse la care a fost condamnat pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa să fie contopite, conform regulilor concursului de infracţiuni, însă Curtea a apreciat că nu poate primi această solicitare. Aşa cum s-a arătat, conform art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.
Referitor la procedura recunoaşterii, dispoziţiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 stabilesc că instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.
În speţă, s-a constatat că natura pedepselor cu închisoarea aplicate persoanei solicitate A. de autorităţile judiciare din Spania corespund, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedeapsa cu închisoarea reglementată de legea penală română, iar durata lor nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română.
Pe de altă parte, fiind vorba despre un concurs de infracţiuni, s-a constatat că durata pedepsei rezultante aplicate nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
De altfel, instanţa de fond a reţinut că, şi dacă s-ar pune problema aplicării dispoziţiilor referitoare la pedeapsa pentru concursul de infracţiuni, pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârea de condamnare din Spania ar corespunde legislaţiei româneşti, C. pen. din 1969 (art. 34 alin. (2) stabilind că, prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente, ceea ce înseamnă că stabilirea unei pedepse rezultante prin cumulul aritmetic al pedepselor concurente, astfel cum s-a procedat în speţă conform legislaţiei spaniole, nu era exclus nici conform C. pen. din 1969.
Ca atare, s-a constatat în cauză nu este necesară adaptarea pedepsei rezultate de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată de autorităţile judiciare spaniole persoanei solicitate A. şi, cu atât mai puţin, contopirea pedepselor componente de 3 ani şi 4 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa urmând a fi recunoscută în cuantumul stabilit de autorităţile judiciare spaniole.
În acelaşi sens, s-a reţinut că sunt şi prevederile art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, conform cărora Pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate.
Revenind la problema revocării liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 439 zile închisoare din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare şi făcând în speţă aplicarea prevederilor art. 61 C. pen. din 1969, având în vedere gravitatea extrem de ridicată a faptelor comise de persoana solicitată A. la scurt timp de la punerea sa în libertate, Curtea a apreciat că se impune revocarea liberării condiţionate, restul de 439 zile închisoare urmând a fi contopit cu pedeapsa de 5 ani şi 7 luni, conform prevederilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în baza art. 109 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a respins cererea privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, faţă de persoana solicitată A. şi, în baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a pedepsei rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentinţa penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pedeapsă pe care a echivalat-o, conform art. 166 alin. (4) - (9) din Legea nr. 302/2004, cu o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de tâlhărie calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de C. pen. din 1969.
În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a din C. pen. din 1969, s-a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi şi contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsa mai sus arătată, de 439 zile închisoare, cu pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare, conform art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969.
Totodată, s-a dispus ca persoana solicitată A. să execute într-un penitenciar din România pedeapsa rezultată finală, urmând să deducă din aceasta perioada executată în Spania, de la 17 decembrie 2012 până la 18 aprilie 2016 (conform sentinţei persoana solicitată A. a fost reţinută la 17 decembrie 2012 şi a fost apoi arestată preventiv, iar conform mandatului european - pagina 71, executarea în continuare a pedepsei s-a desfăşurat de la 2 august 2013 până la 18 aprilie 2016), precum şi durata reţinerii de 24 de ore în vederea executării mandatului european de arestare (Ordonanţa de reţinere nr. 49 din 21 octombrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi).
În fine, în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 referitoare la emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunţării prezentei hotărâri şi a dispoziţiilor art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 în referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind solicitarea Biroului SIRENE naţional de a face demersurile necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei. În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei au rămas în sarcina statului.
Împotriva Sentinţei penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 29 ianuarie 2021, sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 2 februarie 2021.
În esenţă, contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea hotărârii atacate, susţinând că pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare recunoscută în Spania nu a fost descontopită în pedepsele componente, solicitând ca la pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni să se aplice sporul de 439 de zile închisoare rămase neexecutate, iar cuantumul să fie stabilit după deducerea perioadei executate în Spania.
Înalta Curte, examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată: (2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent; (3) În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.
Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, (...) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;
De asemenea, art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată prevede condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine (1) Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;c) persoana condamnată are cetăţenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.
Raportat la textele menţionate, Înalta Curte constată că din mandatul european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020, în Dosarul de executare nr. 1671/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, rezultă că faţă de persoana solicitată A. s-a dispus executarea unei pedepse 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă de jaf cu intimidare şi cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 şi art. 62 raportat la art. 237 şi art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. spaniol şi deţinerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) şi (22) din C. pen. spaniol.
Astfel, se reţine că prin sentinţa penală nr. 00181/2913 din 24.05.2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, definitivă la data de 11.07.2013, persoana solicitată A. a fost condamnată în mod definitiv la o pedeapsă rezultantă 5 ani şi 7 luni închisoare, compusă din: 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de tentativă de jaf cu intimidare şi cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 şi art. 62 raportat la art. 237 şi art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. spaniol şi 2 ani şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) şi (22) din C. pen. spaniol.
Totodată, Înalta Curte observă că în fişa de cazier judiciar a persoanei solicitate, aflată la pagina 15 dosarul curţii de apel, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (Dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, pedeapsă pe care a executat-o de la 20 februarie 2009 până la 6 iunie 2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 439 zile închisoare.
Aşadar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, faptele din prezenta cauză au fost comise de persoana solicitată A. la data de 17 decembrie 2012, înainte ca pedeapsa anterioară la care a fost condamnat să fie considerată împlinită, în cauză, fiind incidente dispoziţiile legale referitoare la recidiva postcondamnatorie, punându-se totodată problema revocării liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Analizând dispoziţiile art. 37 alin. (3) din C. pen. din 1969, cât şi art. 41 alin. (3) din C. pen. în vigoare, se constată că dispoziţiile legale referitoare la stabilirea de recidivă sunt mai favorabile în C. pen. din 1969. De asemenea, dispoziţiile privind revocarea liberării condiţionate art. 61 alin. (2) din C. pen. din 1969 sunt mai favorabile faţă de dispoziţiile art. 104 alin. (2) din C. pen., astfel că, în cauză, în mod corect s-a reţinut încadrarea juridică în baza C. pen. din 1969, ca fiind legea penală mai favorabilă în raport de C. pen. în vigoare în prezent.
Prin urmare, în ceea ce priveşte restul de pedeapsă rămas neexecutat contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsă, având în vedere dispoziţiile art. 61 alin. (1) teza a II-a din C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, în mod corect, instanţa de fond a revocat liberarea condiţionată şi a contopit restul rămas neexecutat de 439 de zile la pedeapsa de 5 ani şi 7 luni, rezultând aplicarea pedepsei cea mai grea de 5 ani şi 7 luni închisoare, sporită la 5 ani şi 10 luni închisoare.
Relativ la solicitarea apărării în sensul deducerii perioadei executate în Spania, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dedus perioada executată în Spania, respectiv de la 17 decembrie 2012 până la 18 aprilie 2016, precum şi durata reţinerii de 24 de ore.
În continuare, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 stabilesc că instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate.
Având în vedere că natura pedepselor cu închisoarea aplicate persoanei solicitate A. de autorităţile judiciare din Spania corespund, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedeapsa cu închisoarea reglementată de legea penală română, iar durata lor nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română, precum şi că există şi un concurs de infracţiuni, în mod corect, s-a constatat că durata pedepsei rezultante aplicate nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, iar instanţa de fond a realizat o analiză corespunzătoare şi a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a pedepsei de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentinţa penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de jaf cu intimidare şi cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 şi art. 62 raportat la art. 237 şi art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. spaniol şi deţinerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) şi (22) din C. pen. spaniol.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 166 alin. (4) - (9) din Legea nr. 302/2004, se constată că infracţiunile realizează elementele de tipicitate ale infracţiunilor de tentativă de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 20 din C. pen. din 1969, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) şi alin. (21) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012) şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.
Procesat de GGC - LM