Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2016, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004") pârâtului A., judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.
2. Hotărârea pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 6J din 28 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis în parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din aceeaşi lege. Totodată, instanţa disciplinară a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară exercitată pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, că faptele pârâtului judecător, astfel cum au fost redate în acţiunea disciplinară cu referire la atitudinea adoptată pe parcursul desfăşurării şedinţei de judecată din 8 iulie 2016 şi cum rezultă din ansamblul probelor administrate, întrunesc elementele constitutive impuse de textul legal menţionat pentru atragerea răspunderii disciplinare.
Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, instanţa de disciplină a reţinut, în esenţă, că, raportat la particularităţile speţei, nu se poate stabili existenţa unei nesocotiri, sub forma gravei neglijenţe, a normelor de drept procesual, în condiţiile în care titularul acţiunii disciplinare pune în discuţie însuşi modul de interpretare şi aplicare a unor norme de drept de către magistrat şi, implicit, raţionamentul logico-juridic al acestuia, aspecte care nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, putând fi cenzurate doar în cadrul căilor de atac expres prevăzute de lege.
La individualizarea sancţiunii, s-au avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, consecinţele faptelor săvârşite de magistrat.
Sub aspectul gravităţii deosebite a faptei, s-a reţinut ca fiind relevantă împrejurarea că atitudinea manifestată de pârât în şedinţa de judecată a ajuns la cunoştinţa publicului, fiind intens mediatizată în presa locală şi naţională şi atrăgând un cert prejudiciu de imagine, credibilitate şi reputaţie.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2, a declarat recurs pârâtul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Chiar dacă nu în mod explicit, recurentul a criticat soluţia dată acţiunii disciplinare exclusiv cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, învederând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
Cu referire punctuală la situaţia factuală reţinută din această perspectivă în hotărâre, respectiv, la particularităţile concrete ale cauzei penale examinate şi la modul în care a condus dezbaterile în acea cauză în şedinţa de judecată din 8 iulie 2014, autorul recursului a susţinut legalitatea măsurilor pe care le-a dispus în dosar şi a arătat, în esenţă, că, atât prin întreaga sa atitudine, cât şi prin măsurile dispuse, nu a făcut altceva decât să respecte dispoziţiile procedurale incidente.
Consideră recurentul că instanţa de disciplină s-a subrogat în atribuţiile judecătorului de caz şi a redat sau a interpretat în mod incorect comportamentul său, fără a indica probele în dovedirea faptei sau a vinovăţiei şi dispoziţiile legale încălcate şi fără a avea în vedere şi atitudinea procesuală a celorlalţi participanţi la actul de justiţie.
Magistratul a menţionat că, în speţa penală de referinţă, a existat, într-adevăr, o stare de tensiune a părţilor, care, însă, nu-i poate fi imputată, cum nu i se poate reproşa nici lipsa de sensibilitate, deoarece judecătorul cauzei trebuie să soluţioneze cauza imparţial şi detaşat de aspectele emoţionale ale pricinii. Tot astfel, s-a arătat că a existat şi o provocare a sa la manifestările reproşate, generată de înverşunarea avocaţilor părţilor împotriva sa.
Cât priveşte dialogul pe care l-a avut cu părţile şi cu avocaţii, apreciază că acesta s-a impus pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi s-a realizat în limitele procedurale şi regulamentare.
Recurentul apreciază că, în mod greşit, s-a stabilit existenţa urmărilor prejudiciabile ale faptei imputate, în condiţiile în care, pe de o parte, nu s-a dovedit, în opinia sa, existenţa unei atitudini defăimătoare în şedinţă şi nici în afara acesteia (discuţiile fiind purtate în mod public, în sală), iar, pe de altă parte, minorii nu au fost prezenţi la dezbateri.
S-a mai susţinut prin recurs că instanţa nu a analizat şi nu a acordat semnificaţia cuvenită nici procesului-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22 iulie 2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul Judecătoriei Constanţa, invocat în apărare, în care s-a consemnat faptul că "preşedintele completului de judecată a condus şedinţa de judecată într-o manieră echilibrată, calmă şi echidistantă" şi că "în cauzele apelate anterior dosarului nr. x/2014, dezbaterile s-au desfăşurat fără a se remarca incidente".
În concluzie, recurentul a solicitat "interpretarea cu bună credinţă" a dispoziţiilor legale în baza cărora a fost sancţionat, admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
4. Hotărârea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 6J din 28 martie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2016.
În motivarea hotărârii, instanţa de recurs a reţinut considerentele arătate în continuare.
Primul motiv de recurs, invocat generic, vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluţia instanţei de disciplină, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Aspectele expuse de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată, fiind contrazise de conţinutul hotărârii. Examinând modul în care instanţa de disciplină a analizat pe fond acţiunea disciplinară şi apărările recurentului, s-a reţinut că hotărârea atacată respectă atât prevederile art. 425 din C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la: descrierea faptelor, încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancţiunii, la sancţiunea aplicată şi la motivele care au stat la baza aplicării acesteia, precum şi la motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului judecător, astfel încât nu se poate reţine o nemotivare a acesteia.
Susţinerea recurentului, în sensul că nu au fost indicate dispoziţiile legale încălcate, este lipsită de fundament, întrucât, în cuprinsul hotărârii atacate, s-a reţinut în mod explicit că atitudinea şi comportamentul magistratului contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 5 alin. (2) lit. d) şi e) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 14 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi nu corespund nici Avizului nr. x din 19 noiembrie 2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi nici Declaraţiei privind etica judiciară de la Londra din 2010.
Chiar şi eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conţinutul hotărârii secţiei pentru judecători, în care se regăsesc considerentele care susţin soluţia instanţei de disciplină, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, ca şi argumentele pentru care acestea au fost înlăturate ca neconcludente, expunerea fiind logică şi coerentă, precum şi în acord cu normele legale incidente.
De asemenea, din conţinutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei, astfel încât, nu este incident nici cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permiţând verificarea conformităţii hotărârii atacate, cu legea.
Şi în ceea ce priveşte criticile expuse, chiar dacă nu în mod explicit, prin prisma ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. 4 din Legea nr. 303/2004 şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, s-a reţinut că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, responsabilitatea în menţinerea imaginii justiţiei şi a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.
În speţă, i se impută recurentului atitudinea inadecvată caracterului solemn al şedinţei de judecată şi comportamentul nepotrivit pe care le-a manifestat în şedinţă publică, la două termene, în timp ce judeca o cauză penală.
Cu just temei, pe baza materialul probator administrat, instanţa de disciplină a dedus existenţa laturii obiective a abaterii în discuţie, fiind demonstrat fără dubiu că, în timpul soluţionării dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Constanţa, recurentul judecător a avut un comportament inadecvat faţă de persoanele vătămate şi faţă de avocaţii acestora, făcând aprecieri nepotrivite şi înţelegând să îşi impună punctul de vedere prin iniţierea unui dialog fără relevanţă juridică, perceput ca un veritabil interogatoriu, cu fiecare dintre părţile civile prezente (părinţi ai minorilor), insistând cu privire la aducerea minorilor în faţa instanţei, fără să manifeste grijă şi consideraţie faţă de sentimentele acestora, fapt ce a fost de natură a induce dubiul cu privire la preocuparea magistratului de a asigura respectarea intereselor minorilor sub aspectul unei audieri care să nu-i afecteze emoţional.
Din această perspectivă şi având în vedere că, relativ la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a două raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, acţiunea disciplinară a fost respinsă, se vor înlătura, ca lipsite de relevanţă, menţiunile recurentului privind preocuparea pentru respectarea dispoziţiilor procedurale, aspect ce nu a fost analizat sau contestat, fapta ce a condus la sancţionarea sa constând în nerespectarea obligaţiilor de a manifesta calm, răbdare, politeţe şi imparţialitate faţă de justiţiabili, martori, avocaţi şi alte persoane, în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, precum şi de a se abţine de la orice comportament, act sau manifestare, de natură să altereze încrederea în imparţialitatea sa.
Dat fiind că toate criticile formulate vizează exclusiv abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, semnificativ pentru soluţionarea recursului pendinte nu este dacă măsurile dispuse de judecător au fost sau nu legale, ci dacă atitudinea şi comportamentul domnului judecător au corespuns standardelor profesionale.
Nu se poate reţine, în sensul propus de autorul recursului, că judecătorul ar fi fost provocat de către avocaţii părţilor şi că discuţia respectivă s-ar fi impus în context procedural, pentru asigurarea solemnităţii şedinţei de judecată, deoarece, aşa cum s-a expus, nu se reproşează magistratului demersul procedural în sine, care, în situaţia în care ar fi fost exercitat într-o manieră indiscutabilă de calm, răbdare, politeţe, rezervă şi imparţialitate, nu putea constitui element material al unei abateri disciplinare.
Nu are semnificaţia acordată de autorul recursului nici procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22 iulie 2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul Judecătoriei Constanţa, în care s-a consemnat într-un anume context că "preşedintele completului de judecată a condus şedinţa de judecată într-o manieră echilibrată, calmă şi echidistantă" şi că "în cauzele apelate anterior dosarului nr. x/2014, dezbaterile s-au desfăşurat fără a se remarca incidente, pentru că aceste aspecte excedează obiectul cenzurii în speţă, acţiunea disciplinară vizând atitudinea şi comportamentul judecătorului manifestate în timpul dezbaterilor de la termenul din 8 iulie 2016.
Ca atare, se impune a se considera că fapta în discuţie, sub aspectul laturii obiective, întruneşte cerinţele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menţionat.
Nici în privinţa existenţei laturii subiective, concluzia instanţei disciplinare nu este criticabilă, secţia pentru judecători deducând în mod corect, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, existenţa intenţiei indirecte, întrucât atitudinea psihică a judecătorului a fost aceea de a fi prevăzut şi acceptat rezultatele faptelor sale, chiar dacă nu le-a urmărit.
Ca atare, şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, se constată că secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut corect vinovăţia recurentului pârât, redarea exactă a conţinutului dialogului judecătorului cu părţile dovedind existenţa elementului intenţional, volitiv, de natură a atrage răspunderea disciplinară.
Consecinţa imediată şi directă a acestei conduite, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii şi a respectului faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii şi prestigiului justiţiei, ca sistem şi serviciu public.
Aprecierile personale ale judecătorului recurent, cu privire la lipsa urmărilor imediate ale conduitei sale, sunt, pe de o parte, în contradicţie cu opiniile exprimate atât de către participanţii la actul de justiţie, cât şi de către mass-media, replicile şi comportamentul magistratului fiind prezentate şi dezbătute public.
Pe de altă parte, aceste aprecieri sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a judecătorului derivă din exigenţa de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, respectiva exigenţă fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective şi nu pe baza evaluărilor personale.
Conţinutul articolului "Dosarul grădiniţa groazei", de exemplu, apărut pe site-ul www.x.ro în data de 11 iulie 2016 confirmă nu numai starea de fapt corect reţinută de instanţa de disciplină, dar şi îndoielile create cu privire la probitatea judecătorului, la lipsa de părtinire a acestuia, precum şi deteriorarea imaginii justiţiei, a încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat şi de eficienţa sistemului judiciar.
Aspectele ce vizează aprecierile pozitive ale activităţii profesionale a recurentului A., în susţinerea cărora s-au depus înscrisuri, nu pot înlătura caracterul culpabil al faptei ce-i este imputată.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, susţinerile recurentului-pârât nu pot atrage aplicarea unei sancţiuni mai puţin aspre.
În contextul examinat, se constată că, la individualizarea sancţiunii, s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, precum şi principiul proporţionalităţii şi gradualităţii, dându-se o corectă valenţă caracterului grav al faptei, în raport cu care, aspectele pozitive privitoare la propria carieră profesională nu pot să-l îndreptăţească pe recurentul-pârât la aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.
Cu pregătirea profesională meritorie pe care o invocă, magistratul în cauză ar fi trebuit să cunoască şi să respecte obligaţiile legale şi deontologice care incumbă statutului de judecător.
Se constată, aşadar, pe de o parte, că faptele reproşate recurentului judecător intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum în mod just şi cu bună-credinţă, a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat iar, pe de altă parte, că sancţiunea a fost judicios aplicată.
5. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. 4, recurentul A. a formulat cerere de revizuire invocând motivul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.
În esenţă, revizuentul arată că, prin Decizia nr. 17/2020, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, invocată de A. în dosarul nr. x/2017. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile respective au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva aceloraşi critici, iar, prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile respective sunt constituţionale doar în măsura în care se interpretează că "recursul" prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, cu motivarea că "recursul (prevăzut la art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004) nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (...) - cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare".
În concluzie, raportat la decizia Curţii Constituţionale, revizuentul solicită admiterea revizuirii şi, în rejudecare, să fie admis recursul şi, pe fond, să fie respinsă acţiunea disciplinară.
În susţinerea recursului, revizuentul susţine că intimata Inspecţia Judiciară nu a făcu dovada faptelor imputate, sens în care solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu înregistrarea audio din şedinţa de judecată din 8 iulie 2016, a probei testimoniale şi interogatoriul intimatei.
Argumentează revizuentul că dialogul cu părţile civile, menţionat în Nota nr. x/2016 a Inspecţiei Judiciare, nu a existat, iar acest fapt poate fi dovedi numai cu înregistrarea audio-video. Neexistând înregistrarea video, revizuentul solicită înregistrarea audio a şedinţei de judecată din 8 iunie 2016.
Revizuentul solicită administrarea probei testimoniale pentru a se face dovada că faptele ce îi sunt imputate nu sunt veridice. În acest sens, solicită audierea martorilor: B., reprezentantul Ministerului Public în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Constanta, prezent la termenul în care s-a încuviinţat audierea minorilor, putând relata şi despre comportamentul judecătorului în timpul şedinţelor de judecată; C., avocatul inculpatelor, care poate relata cu privire la comportamentul judecătorului în timpul şedinţelor de judecată; D., avocatul părţilor civile.
Totodată, se solicită şi proba cu interogatoriul intimatei.
6. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat hotărârea instanţei disciplinar atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei, interpretând dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 în sensul stabilit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 381/2018.
În subsidiar, se solicită respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, precum şi respingerea cererilor de probatorii solicitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi
1. Asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimata Inspecţia Judiciară
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de intimată, prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.:
"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii."
În prezenta cauză, se constată că, în dosarul nr. x/2017, în care a fost pronunţată decizia ce formează obiectul cererii de revizuire, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 26 mai 2020, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, excepţie ridicată de A. în dosarul nr. x/2017.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea Constituţională a reţinut că "Dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii pronunţate în materie disciplinară se pot ataca cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor invocate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, Curtea admiţând excepţia de neconstituţionalitate şi constatând că dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale doar în măsura în care se interpretează că "recursul" prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară".
Curtea Constituţională a evidenţiat faptul că, deşi excepţia de neconstituţionalitate este respinsă, ca devenită inadmisibilă - în acord cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi având în vedere Decizia nr. 381/2018 - Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2020 poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., raportat la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 (Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2020, pct. 34).
În prezenţa considerentelor menţionate, având în vedere dispoziţiile art. 513 alin. (3) teza întâi din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este admisibilă cererea de revizuire, urmând a fi respinsă excepţia inadmisibilităţii invocate de intimata Inspecţia Judiciară.
2. Asupra cererii de revizuire
Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acesteia, pentru argumentele expuse în continuare.
În esenţă, criticile din cererea de revizuire sunt întemeiate pe considerentele de la pct. 31 - 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2020 şi de la pct. 24, 25 şi 30 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, prin care s-a reţinut că "recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prevăzut de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 [devenit, după republicare, art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004] [...] nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având rolul unei instanţe de judecată) - cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie [...]. Astfel, întrucât recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este singura cale de acces la o instanţă judecătorească, în materie disciplinară, a judecătorilor şi procurorilor, această cale de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanţiile dreptului de acces la instanţă şi al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, acesta fiind şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie. În măsura în care acest "recurs", prevăzut de dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, este calificat drept calea extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, întrucât nu asigură un remediu efectiv, care să fie la dispoziţia unui magistrat sancţionat disciplinar, în faţa unei instanţe, aşa cum impun dispoziţiile art. 134 alin. (3) din Constituţie, şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului."
Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 fundamentează o eventuală soluţie de admitere a cererii de revizuire numai în măsura în care se constată că decizia a cărei revizuire este în dezacord cu soluţia şi considerentele Curţii Constituţionale. Cu alte cuvinte, soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu determină în mod automat admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate.
În speţă, prin raportare la soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, analizând hotărârea a cărei revizuire se cere, se constată că Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017, respectă argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Esenţa raţionamentului Curţii Constituţionale vizează constituţionalitatea dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în sensul că "recursul" exercitat împotriva hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară este necesar să reprezinte "o veritabilă cale de atac devolutivă [...], prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare".
În circumstanţele cauzei, se reţine că Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017, răspunde cerinţelor impuse de Curtea Constituţională.
Din simpla lecturare a deciziei atacate, se constată că Înalta Curte, învestită fiind cu recursul exercitat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, nu s-a limitat la o analiză a legalităţii, ci a analizat inclusiv temeinicia hotărârii instanţei disciplinare, sub aspectul situaţiei de fapt reţinute prin prisma probatoriului administrat.
Este relevant faptul că, pe baza materialului probator administrat, Înalta Curte a analizat existenţa elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare imputate magistratului cercetat, fiind supuse examinării apărările formulate de magistrat cu privire la situaţia de fapt analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. c) şi art. 99 lit. t) teza a două raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
În acelaşi sens, este de observat faptul că instanţa de recurs a analizat şi a răspuns în concret apărărilor formulate de magistrat cu privire la latura obiectivă, latura subiectivă a abaterii şi individualizarea sancţiunii disciplinare, inclusiv apărărilor punctuale referitoare la procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la 22 iulie 2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul Judecătoriei Constanţa ori la articolul "Dosarul grădiniţa groazei" apărut pe site-ul www.x.ro la 11 iulie 2016.
Totodată, se cuvine a fi observat şi faptul că, în recurs, recurentul nu a solicitat încuviinţarea unor mijloace de probă suplimentare faţă de cele administrate în faza cercetării disciplinare şi în faza administrativ-jurisdicţională.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că susţinerile din revizuire întemeiate pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2020 cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, sub aspectul caracterului devolutiv al recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, nu fundamentează soluţia de admitere a cererii de revizuire în contextul în care, pentru argumentele expuse anterior, din analiza deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că recursul exercitat de A. în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 a constituit o cale de atac efectivă, devolutivă, în cadrul căreia au fost asigurate recurentului toate garanţiile dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., va fi respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 333 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii revizuirii, invocată de intimata Inspecţia Judiciară.
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 333 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 septembrie 2020.
GGC - CL