Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea recurată
Prin Decizia nr. 4921 din 18 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. SA împotriva Deciziei nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de revizuire a respins, în prealabil, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimata unitatea administrativ-teritorială Judeţul Cluj, iar pe fondul cererii de revizuire a reţinut, în esenţă, că între cele două hotărâri pretins potrivnice nu există contrarietate în ceea ce priveşte considerentele, în privinţa chestiunii litigioase vizând momentul eliberării garanţiei de bună execuţie, aşa cum greşit susţine revizuenta.
S-a arătat, în acest sens, că prin Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de eliberare a garanţiei de bună execuţie, instanţa a reţinut că, potrivit clauzelor contractului încheiat între unitatea administrativ-teritorială Judeţul Cluj şi B. SRL, eliberarea garanţiei se realizează la momentul semnării procesului-verbal de recepţie finală, execuţia calitativă a lucrărilor fiind garantată tocmai prin constituirea acestei garanţii.
Instanţa de revizuire a apreciat că acest aspect al litigiului nu a primit o rezolvare diferită în cauza soluţionată definitiv prin Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, care a reţinut că această cauză a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar la examinarea criticilor formulate de A. SA referitoare la condiţia existenţei prejudiciului a avut în vedere, în primul rând, soluţia adoptată în cauza anterioară în privinţa cererii de eliberare a garanţiei.
De asemenea, a reţinut instanţa de revizuire, împrejurarea că în cel de-al doilea litigiu s-a constatat, pe baza concluziilor expertizei tehnice, modul defectuos de executare a lucrărilor de către B. SA nu contrazice considerentele primei hotărâri, prin care, instanţa, în interpretarea prevederilor art. 11.9 din Condiţiile generale ale contractului, a reţinut că îndeplinirea obligaţiilor antreprenorului nu se consideră a fi încheiată până la emiterea certificatului de recepţie finală.
A concluzionat instanţa de revizuire că, în raport cu cele statuate cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, cea de-a doua hotărâre (Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a aceleiaşi instanţe), supusă revizuirii, nu cuprinde considerente contradictorii în privinţa chestiunii litigioase vizând momentul eliberării garanţiei de bună execuţie, nefiind deduse judecăţii aspecte care să impună anularea acestei din urmă hotărâri, pentru motivul că ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.
II. Cererea de recurs
Împotriva Deciziei nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs revizuenta, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se arată că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât:
- deşi a constatat că există identitate de părţi, obiect şi cauză în privinţa celor două decizii ale Curţii de Apel Cluj, instanţa de revizuire a reţinut, totuşi, că în cea din urmă decizie, supusă revizuirii, cauza "a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală", spre deosebire de prima cauză, care a fost întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, împrejurare care ar conduce la concluzia că nu mai poate fi reţinută o încălcare a autorităţii de lucru judecat; or, susţine recurenta, odată reţinută identitatea de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, instanţa nu mai putea face o distincţie între temeiurile juridice ale litigiilor finalizate prin cele două hotărâri, asemenea considerente fiind contradictorii;
- deşi, iniţial, a reţinut că "pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca anumite considerente care dezleagă una şi aceeaşi chestiune litigioasă să intre în contradicţie", ulterior, instanţa a reţinut că, pentru incidenţa acestui motiv de revizuire, trebuie să existe o imposibilitate de executare a celor două hotărâri.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2), coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 430 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa de revizuire apreciind greşit că, prin considerentele sale, Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj nu încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 926 din 16 iunie 2015 a aceleiaşi instanţe.
În argumentarea acestui motiv, recurenta reiterează, practic, argumentele invocate în susţinerea primului motiv, pe care le multiplică, atribuindu-le noi valenţe, care să corespundă noului motiv. Întrucât sunt repetitive, având acelaşi fond - constând în pretinsa confuzie a instanţei de revizuire cu privire la cele două aspecte, negativ şi pozitiv, ale autorităţii de lucru judecat - argumentele invocate pentru susţinerea acestui motiv de casare vor fi sintetizate, din raţiuni de logică juridică şi formală, după cum urmează:
- instanţa, prin verificarea temeiului juridic al acţiunilor soluţionate prin cele două hotărâri, a verificat şi identitatea de cauză şi obiect dintre cele două hotărâri; cu alte cuvinte, instanţa a verificat încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin prisma condiţiilor specifice încălcării efectului negativ al lucrului judecat;
- de vreme ce considerentele nu pot fi puse în executare, temeinicia unei revizuiri pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor nu poate fi evaluată prin raportare la impedimentele pentru punerea în executare a hotărârilor;
- legătura dintre cele două hotărâri, în sensul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se regăseşte la nivelul considerentelor ce tratează eliberarea garanţiei ca efect al executării sau nu a obligaţiilor contractuale de către antreprenorul B., aspect cu privire la care, prin cele două hotărâri, instanţele au dat interpretări diferite;
- concluzia instanţei din Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018, potrivit căreia ar fi existat o neexecutare conformă a contractului de către antreprenorul B., unitatea administrativ-teritorială Judeţul Cluj fiind, astfel, îndreptăţită să execute garanţia de bună execuţie, contrazice considerentele Deciziei nr. 926 din 16 iunie 2015, unde s-a statuat cu autoritate de lucru judecată că, din punct de vedere contractual, îndeplinirea obligaţiilor antreprenorului nu se consideră a fi încheiată până la emiterea certificatului de recepţie finală şi, prin urmare, până la acel moment nu poate fi dispusă eliberarea garanţiei de bună execuţie nici uneia dintre părţi.
III. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata unitatea administrativ-teritorială Judeţul Cluj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
IV. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând decizia recurată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care se susţine că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.
Înalta Curte reţine că nu există un raport de contradicţie între constatarea instanţei de revizuire cu privire la existenţa triplei identităţi de elemente (părţi, obiect şi cauză) ale celor două cauze, soluţionate prin deciziile Curţii de Apel Cluj în discuţie, şi menţiunea aceleiaşi instanţe, potrivit căreia cauza soluţionată prin decizia supusă revizuirii "a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală".
Astfel, se constată că instanţa de revizuire nu face nicăieri, în cuprinsul deciziei recurate, o astfel de distincţie între temeiurile juridice ale litigiilor finalizate prin cele două hotărâri, referirea la răspunderea civilă delictuală fiind făcută nu ca urmare a unui raţionament propriu al instanţei de revizuire, ci prin raportare la considerentele Deciziei nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj.
Cu atât mai puţin se regăseşte, în cuprinsul deciziei atacate, afirmaţia conform căreia acest aşa-zis temei, al răspunderii civile delictuale, în cazul litigiului soluţionat prin cea de-a doua hotărâre, ar fi pus în opoziţie cu un temei al răspunderii civile contractuale, ce ar caracteriza cauza soluţionată prin prima hotărâre şi că această distincţie ar fi determinat instanţa de judecată să concluzioneze că nu poate fi reţinută o încălcare a autorităţii de lucru judecat.
Dimpotrivă, instanţa de revizuire a reţinut, în mod corect, că, între cele două litigii, soluţionate prin cele două hotărâri al Curţii de Apel Cluj în discuţie, alături de identitatea de obiect şi părţi, există identitate de cauză.
Această cauză este reprezentată de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, act normativ în temeiul căruia a fost încheiat Acordul contractual dintre părţi (nr. 25 din 1 iulie 2009) şi care constituie, deci, însuşi temeiul juridic (cauza) cererilor de chemare în judecată soluţionate prin cele două decizii ale Curţii de Apel Cluj, pretins potrivnice de către recurentă (revizuentă).
În acest sens, dispoziţiile art. 286 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat prevăd în mod expres şi fără echivoc că "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.".
Acesta a fost, de altfel, şi argumentul secţiei a II-a civilă, a Curţii de Apel Cluj când, prin Sentinţa nr. 38 din 27 iunie 2017, rezolvând conflictul de competenţă apărut în legătură cu soluţionarea pricinii, a stabilit că această competenţă aparţine Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că nu sunt contradictorii nici alegaţiile instanţei de revizuire referitoare la condiţiile necesare pentru incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că "este necesar ca anumite considerente care dezleagă una şi aceeaşi chestiune litigioasă să intre în contradicţie" şi că "trebuie să existe o imposibilitate de executare a celor două hotărâri".
Aceasta, întrucât instanţa de revizuire, având de soluţionat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimata unitatea administrativ-teritorială Judeţul Cluj, a analizat aceste condiţii prin raportare la ambele aspecte ale autorităţii de lucru judecat - negativ, care presupune tripla identitate, de obiect, cauză şi părţi [art. 431 alin. (1) din C. proc. civ..], şi pozitiv, care presupune că o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi [art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ..].
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2), coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 430 alin. (2) din acelaşi cod.
Înalta Curte reţine că instanţa de revizuire a apreciat corect, raportat la dispoziţiile legale incidente şi la considerentele hotărârilor pretins potrivnice, că, în cauză, nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, sub niciunul dintre aspectele sale.
Astfel, deşi instanţa de revizuire a verificat, aşa cum s-a arătat mai sus, tripla identitate - de cauză, obiect şi părţi dintre cele două hotărâri, nu se poate spune, aşa cum greşit susţine recurenta, că ar face confuzie cu privire la cele două aspecte, negativ şi pozitiv, ale autorităţii de lucru judecat; într-adevăr, pentru existenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este necesară tripla identitate de elemente între cele două hotărâri pretins potrivnice dar existenţa acesteia nu este exclusă şi nu prejudiciază examinarea motivului de revizuire.
De asemenea, în mod corect a apreciat instanţa de revizuire că, prin considerentele celor două hotărâri, nu s-a dat o interpretare diferită aspectului litigios privind eliberarea garanţiei ca efect al executării sau nu a obligaţiilor contractuale de către antreprenorul B..
Argumentul recurentei-revizuente în susţinerea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat îl reprezintă, în concret, prevederea contractuală de la art. 11.9 din actul încheiat între unitatea administrativ-teritorială Judeţul Cluj şi B. SRL, potrivit căreia eliberarea garanţiei constituite de această societate, la dispoziţia beneficiarului Judeţul Cluj, în contul deschis la A., se realizează la momentul semnării procesului-verbal de recepţie finală, execuţia calitativă a lucrărilor fiind garantată tocmai prin constituirea acestei garanţii.
Acest argument se regăseşte, într-adevăr, în considerentele primei hotărâri - Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, în care se arată, în mod corect, că, din punct de vedere contractual, îndeplinirea obligaţiilor antreprenorului (B. SRL) nu se consideră a fi încheiată până la emiterea de către beneficiar (Judeţul Cluj) a certificatului de recepţie finală.
Aceasta nu înseamnă, însă, că, aşa cum greşit şi tendenţios susţine recurenta, până la momentul emiterii de către beneficiar a certificatului de recepţie finală, eliberarea garanţiei de bună execuţie nu poate fi dispusă în seama "nici uneia dintre părţi".
Este evident că prevederea contractuală în discuţie are rolul de a garanta beneficiarului "buna execuţie a lucrărilor" şi de a împiedica antreprenorul să retragă garanţia "până la data semnării procesului-verbal de recepţie finală" de către beneficiar.
Aceasta nu poate, însă, opri angajarea răspunderii antreprenorului, pentru "neconformităţi" în efectuarea lucrărilor şi "prejudiciul cauzat" astfel beneficiarului, căruia îi revine, în consecinţă, dreptul, tocmai în temeiul acesteia prevederi contractuale, de a emite pretenţii asupra garanţiei, oricând pe parcursul execuţiei contractului.
Or, tocmai aceasta a reţinut Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018, fără a contrazice cu nimic cele reţinute de aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015.
Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. SA împotriva Deciziei nr. 4921 din 18 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2020.
GGC - CL