Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea ce fac obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1872 din 22 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., B., C., D. şi E. împotriva Deciziei nr. 2854 din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că "revizuenţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege", respectiv de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Instanţa de revizuire a reţinut că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 23 aprilie 2019, peste termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care a început să curgă de la 10 mai 2017, data rămânerii definitive a Deciziei nr. 2854 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ce face obiectul revizuirii.
II. Cererea de recurs
Împotriva Deciziei nr. 1872 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs revizuentele A., B., C., D. şi E..
În motivarea căii de atac formulate, recurenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa supremă a interpretat dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi faţă de jurisprudenţa sa în legătură cu acest aspect.
Se susţine că interpretarea dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că termenul de revizuire curge de la pronunţarea hotărârii definitive, fără a avea relevanţă momentul redactării şi comunicării, este greşită, fiind valabilă doar în cazul revizuirii formulate împotriva unei hotărâri definitive reprezentate de o sentinţă, nu şi în cazul în care hotărârea definitivă este reprezentată de o decizie prin care se soluţionează o calea de atac (recurs).
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea recurată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză, cererea de revizuire a fost formulată împotriva Deciziei nr. 2854 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, în opinia revizuenţilor, ar fi potrivnică Deciziilor nr. 3027 din 6 iunie 2017 şi nr. 4248 din 6 noiembrie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru motivul de revizuire invocat (hotărâri potrivnice), art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. dispune că "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
Ultima decizie invocată în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este decizia nr. 2854 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost soluţionat apelul împotriva unei hotărâri date în primă instanţă, într-un litigiu în materia conflictelor de muncă şi de asigurări sociale, care, potrivit art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, nu este supusă recursului. Astfel, întrucât nu este supusă recursului, decizia respectivă este definitivă la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", coroborat cu art. 634 alin. (2) din acelaşi cod, conform căruia "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
În consecinţă, termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 10 mai 2017, data pronunţării Deciziei nr. 2854 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., s-a împlinit la 10 iunie 2017, astfel că cererea de revizuire depusă la 23 aprilie 2019 a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, fiind incidentă sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din acelaşi cod, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire prin hotărârea atacată.
Susţinerile recurenţilor, potrivit cărora termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se calculează de la data comunicării hotărârii atacate, sunt lipsite de temei, având în vedere că dispoziţiile procedurale legale prevăd expres că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor procedurale din reglementarea anterioară, care, similar art. 511 din C. proc. civ. din 2010, prevedeau că, în anumite situaţii, termenul de revizuire se calculează de la data pronunţării hotărârii atacate:
- "[...] prin reglementările cuprinse în [...] C. proc. civ., referitoare la data de la care începe să curgă termenul de revizuire, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. Referitor la susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia, dat fiind că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată, nu a putut exercita, în termenul legal, calea de atac a revizuirii, Curtea reţine că stabilirea unor momente diferite de la care începe să curgă termenul de revizuire, în considerarea unor situaţii diferite, nu contravine prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare. [...] obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor" (Decizia nr. 235/2003; Decizia nr. 1404/2008; Decizia nr. 4/2016, pct. 14);
- "[...] legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. De asemenea, Curtea a reţinut că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate" (Decizia nr. 4/2016, pct. 13).
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., B., C., D. şi E. împotriva Deciziei nr. 1872 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2020.
GGC - CP