Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală admis apelul declarat, printre alţii, de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 şi a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în totalitate, încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând, în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor şi sporul de 3 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
A înlăturat din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I din C. pen. din 1969.
A redus durata pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:
- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.
- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.
- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 387 din 28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 768 din 29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (2) şi (3) din C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b9 şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea
Instanţa a mai reţinut că în motivarea cererii contestatorul a invocat, în esenţă, faptul că prin decizia atacată a fost judecat, în apel, de un complet de judecată care nu a fost compus potrivit legii, invocând ca temei de drept cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen.
Asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 431 din C. proc. pen., instanţa verifică admisibilitatea în principiu a cererii înainte de a proceda la orice alte cercetări pe fondul contestaţiei formulate. În acest sens, instanţa atunci când constată că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Cât priveşte cazul de contestaţie în anulare invocat s-a constatat că argumentele prezentate în susţinerea acestuia sunt similare cu cele invocate şi analizate prin decizia nr. 142 din 5 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în cuprinsul căreia, după ce s-a trecut de etapa admisibilităţii în principiu, în considerentele acesteia s-au menţionat, printre altele, următoarele: modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu se circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen., invocat de către contestatori, întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că întreaga compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.
În acelaşi timp, Înalta Curte a apreciat că nu este suficientă menţionarea formală a unuia dintre cazurile de la art. 426 din C. proc. pen., ci este necesară şi depunerea de dovezi sau invocarea unor dovezi care există în dosar, condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare, de altfel, trebuind îndeplinite în mod cumulativ, simpla trimitere la un caz de contestaţie în anulare, dintre cele prevăzute de lege, fără indicarea de argumente faptice pertinente şi invocarea de pretinse dovezi corelative, nu satisface exigenţele dispoziţiilor legale şi nu justifică admiterea în principiu a acestei căi extraordinare de atac.
În acest sens s-a constatat că, în cauză, nu au fost depuse dovezi sau invocate dovezi care există în dosar.
Totodată, s-a apreciat că, pe calea contestaţiei în anulare, intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale, în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din C. proc. pen.
Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a constatat că a rămas fără obiect, urmare soluţionării contestaţiei în anulare.
II. Împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a formulat contestaţie petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 13 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, fiind stabilit prim termen la data de 25 ianuarie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatorul condamnat, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În speţă, condamnatul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestator.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., decizia dată în apel este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.
Prin urmare, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare constituie un aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.