Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 1100/A din data de 29 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2014.
Împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2014, B. a formulat contestaţie la executare.
Prin decizia penală nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat B. împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunţate de secţia penală a instanţei supreme, în dosarul nr. x/2014.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că instituţia contestaţiei la executare a fost reglementată ca un procedeu jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea însă modifica soluţia pronunţată, soluţie care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Totodată, s-a reţinut că prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate modifica soluţia, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale pot fi invocate doar aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără a se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat faptul că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii definitive în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea soluţiei ce a intrat în autoritatea de lucru judecat, instanţa supremă a apreciat că prezenta cale de atac nu poate fi uzitată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuţie aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.
Mai mult decât atât, s-a făcut trimitere la cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., în care o persoană condamnată poate formula contestaţie la executare.
Astfel, s-a reţinut că printre cazurile ce pot fi invocate ca temei al contestaţiei la executare se numără şi cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., respectiv atunci "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", prin nelămurire cu privire la hotărârea care se execută înţelegându-se existenţa unei neclarităţi a acesteia.
În aceste condiţii, s-a constatat de către prima instanţă că susţinerile contestatorului condamnat în sensul că instanţa supremă ar fi pronunţat o hotărâre nelegală, cu prilejul soluţionării recursului în casaţie, în condiţiile în care nu a analizat probele invocate de acesta şi a expus în motivarea soluţiei o serie de argumente ce coincid cu cele avute în vedere de către instanţa de apel, nu se pot subsuma noţiunii de nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, ceea ce se contestă, în realitate, fiind împrejurarea că, în mod greşit, instanţele nu au reţinut că fapta pentru care a fost condamnat nu ar fi prevăzută de legea penală, aspect ce a fost criticat şi în apel, dar şi în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, fiind analizat în considerentele deciziei. Or, contestaţia la executare nu echivalează cu o cale ordinară sau extraordinară de atac împotriva hotărârii de condamnare pronunţate, autoritatea de lucru judecat a acesteia neputând fi pusă în discuţie în actualul cadru procesual.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (cauza Brumărescu împotriva României).
Împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, condamnatul B. a exercitat calea de atac a contestaţiei, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 15 februarie 2021, termen la care s-a dispus amânarea cauzei la data de 15 martie 2021 având în vedere lipsa de apărare a contestatorului condamnat.
La termenul de judecată din data de 15 martie 2021 au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, ale contestatorului condamnat, precum şi ale apărătorului său ales fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de condamnat, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speţă, condamnatul B. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la titlu, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., formulată de contestatorul condamnat B. împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunţate de secţia penală a instanţei supreme, în dosarul nr. x/2014, decizie prin care a fost respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1100/A din data de 29 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2014.
În condiţiile în care contestaţia la titlu a fost formulată împotriva unei decizii definitive (decizia penală nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunţată de secţia penală a instanţei supreme, în dosarul nr. x/2014), aceasta poate fi soluţionată tot printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită.
Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, nici hotărârea pronunţată în contestaţia la titlu, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., nu este supusă vreunei căi de atac.
Prin urmare, cum calea de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, respectiv a deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, se constată că acest demers este de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul B. împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul B. împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2021.