Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin decizia civilă nr. 136 din 7 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.
Împotriva deciziei menţionate, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În dosarul nr. x/2020, la termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, excepţie de procedură ce face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Subsecvent normei constituţionale, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. dispune în sensul că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, revizuirea este exercitată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs în procedura de filtrare, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, conform căruia:
"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. (…)".
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că hotărârea judecătorească dată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, este o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu poate forma nici obiectul unei revizuiri, întrucât recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi legale citate anterior, prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementate de norma procesuală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 457 alin. (1) coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, va fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 136 din 7 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.
Fără cale de atac, potrivit art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2021.