Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 258 din 30 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 184 din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 au declarat recurs contestatorii A. şi B..
Prin criticile formulate, recurenţii susţin că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea Deciziei nr. 2 din 20 ianuarie 2017, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabili că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă", precum şi cu nerespectarea Deciziei nr. 1994 din 8 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a reţinut că orice cerere de contestaţie, recurs sau revizuire se perimă dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii expun aspecte referitoare la fondul litigiului dedus judecăţii.
II. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 2 septembrie 2015, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 începând cu 21 decembrie 2018.
III. Procedura de filtrare
Recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi, au fost urmate procedura de pregătire a dosarului şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.
Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 27 mai 2020, prin care invocă excepţia tardivităţii, în raport cu termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ. şi excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. din 489 C. proc. civ., pentru nemotivarea în termenul legal, iar, pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 6 iulie 2020, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.
Raportul a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosar.
Recurenţii au formulat punct de vedere asupra raportului, înregistrat la dosar la 21 iulie 2020, prin care combat faptul că nu a fost analizată susţinerea referitoare la faptul că, potrivit art. 346 - 347 din C. proc. pen., acţiunea civilă alăturată acţiunii penale nu este supusă perimării şi solicită respingerea excepţiilor tardivităţii şi nulităţii recursului menţionate în raport, fără a fi aduse argumente sub acest aspect.
IV. Considerentele Înaltei Curţi
1. Admisibilitatea căii de atac exercitate
Conform art. 421 C. proc. civ.:
"Art. 421. - Hotărârea de perimare
(1) Dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului.
(2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători."
Având în vedere circumstanţele cauzei prezentate la pct. I, potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale art. 421 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., Completului de 5 judecători în materie civilă îi revine competenta de soluţionare a recursului.
2. Termenul de recurs
Hotărârea ce formează obiectul recursului a fost pronunţată la 30 ianuarie 2020, recursul a fost declarat la 9 martie 2020 (data depunerii la oficiul poştal, dosarul nr. x/2020), iar motivele de recurs au fost transmise prin poşta electronică şi au fost înregistrate la instanţă la 2 aprilie 2020, cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţarea hotărârii, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
În raport cu data declarării recursului, se apreciază că este întemeiată excepţia tardivităţii recursului invocată, prin întâmpinare, de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, fiind incidentă nulitatea recursului, conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 185. - (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
În raport cu data motivării recursului, se apreciază că este întemeiată excepţia nulităţii recursului invocată, prin întâmpinare, de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 489. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal [...]."
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., urmează a fi anulat recursul declarat de A. şi B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 258 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 septembrie 2020.
GGC - CP