Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 8582/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2004.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 1667 din 8 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 18 iunie 1940 - 6 martie 1945, cu consecința acordării drepturilor bănești cuvenite potrivit legii.

În motivarea acțiunii, a arătat că în anul 1940 a fost evacuat, împreună cu familia, din Chișinău, în România, odată cu evacuarea Liceului militar Ferdinand I din Chișinău, la Târgoviște.

A susținut că de la Arhivele Statului a obținut date din anul 1944, numai pentru mama sa, P.X. și cei doi copii, C. și A., tatăl nefigurând în evidențe.

A mai susținut că de la U.M. 0215 Pitești a obținut date despre tatăl său, care era militar, în sensul că au fost evacuați în 1940, odată cu evacuarea Liceului militar Ferdinand I.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 503 din 3 septembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 18 iunie 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada, că începând cu data de 18 iunie 1940, a fost evacuat împreună cu familia, din Chișinău.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că prin actele prezentate, reclamantul nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Recursul este fondat.

Prin hotărârea nr. 1667 din 8 septembrie 2003, pârâta a acordat reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, recunoscând calitatea acestuia, de persoană persecutată, pentru perioada 15 aprilie 1944 - 6 martie 1945.

Reclamantul a contestat hotărârea, ca nelegală, solicitând să i se acorde drepturile prevăzute de legea menționată, pentru perioada 18 iunie 1940 - 6 martie 1945.

Din copia extrasului din registrul de evidența refugiaților, eliberat de Arhivele Statului - Direcția Județeană Dolj, rezultă că mama reclamantului, P.X., împreună cu cei doi copii, C. (reclamantul) și A., a fost evacuată din Chișinău, în anul 1944, sosind pe teritoriul României - comuna Malul Mare, plasa Craiova, la 15 aprilie 1944.

Din copia fișei personale a tatălui reclamantului, P.I., eliberată de U.M. 02405 Pitești, rezultă că acesta a fost mobilizat la 22 iunie 1941 și a fost mutat în interes de serviciu, la C.T. Dolj, la data de 30 iunie 1945.

Prin urmare, contrar susținerilor reclamantului, tatăl său nu a fost evacuat în anul 1940, odată cu evacuarea Liceului militar Ferdinand I, ci în calitatea sa de militar, a fost mutat la C.T. Dolj.

Rezultă că reclamantul nu a făcut dovada afirmațiilor sale, astfel că instanța a reținut în mod greșit că acesta a fost evacuat împreună cu familia, din Chișinău, la 18 iunie 1940, odată cu evacuarea Liceului militar Ferdinand I, tatăl său fiind militar, subofițer activ în cadrul liceului.

În consecință, se constată că recursul declarat în cauză este fondat și urmează a fi admis, se va casa hotărârea atacată și în fond, se va respinge acțiunea reclamantului P.C.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 503 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul P.C.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2004.