Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 decembrie 2002, SC D. SA Craiova a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, să se dispună anularea deciziei nr. 549 din 28 noiembrie 2002, emisă de primul pârât, precum și a măsurilor luate prin nota de constatare nr. 5340 din 29 octombrie 2002, încheiată de un șef de serviciu în cadrul Direcției Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.
Pe cale de consecință, a cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul de stat, a sumei de 13.352.747.700 lei, reprezentând:
- 5.124.343.700 lei, majorări de întârziere calculate pe perioada 20 iulie 2000 - 28 octombrie 2002;
- 7.014.649.500 lei, majorări de întârziere aferente perioadei 18 ianuarie 1999 - 20 iulie 2000;
- 313.755.000 lei, penalități de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că se află în procedura de reorganizare judiciară, conform sentinței nr. 12 din 30 aprilie 1999 și prin sentința nr. 52/1999, a fost numit lichidatorul judiciar, în persoana lui C.N.
A precizat că în opinia sa, după data declanșării procedurii de reorganizare judiciară, majorările și penalitățile menționate în actul de control financiar contestat, nu mai erau datorate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată.
Prin sentința civilă nr. 758 din 22 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a menținut actele administrative supuse controlului jurisdicțional, pentru sumele de 2.058.435.000 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 13 ianuarie 1999 și 4.827.000.000 lei, reprezentând credit restant.
Instanța a reținut că o atare soluție se impune în raport cu reglementarea instituită în materie, de Legea nr. 64/1995, conform căreia după data deschiderii falimentului nu se mai pot calcula dobânzi, penalități sau majorări. Că, în speță, penalitatea prevăzută în contractele de împrumut încheiate de reclamant, cu A.P.A.P.S., au caracterul unei dobânzi și, de altfel, legiuitorul nu a făcut distincție între creanțele statului și cele ale altor creditori, în acest sens noțiunea de cheltuială fiind cuprinzătoare și incluzând în sfera sa, majorările și penalitățile de întârziere.
În sprijinul soluției au mai fost invocate constatările expertului contabil M.N., consemnate în raportul de expertiză anexat în dosar.
Împotriva sentinței au declarat recurs, reclamanta SC D. SA Craiova, prin lichidatorul judiciar și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, reprezentantul legal al societății comerciale recurente a declarat că nu înțelege să depună taxa judiciară de timbru, în valoare de 17.000 lei.
Ținând seama de această declarație, Înalta Curte de Casație și Justiție va face aplicațiunea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată și a art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, dispunând anularea recursului reclamantei, ca netimbrat.
În cadrul recursului său, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a susținut că sentința atacată este nelegală, deoarece se fundamentează pe o interpretare eronată a normelor legale, respectiv a art. 37 din Legea nr. 37/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Că în realitate, aceste dispoziții nu se referă și la majorările de întârziere, situație în care, acțiunea introdusă de reclamantă, trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii procedurii falimentului.
Aplicațiunea acestui text legal a fost corect făcută de prima instanță. Astfel, s-a reținut în legătură cu sumele de bani datorate A.P.A.P.S., în baza contractelor încheiate cu F.P.S., că în sfera de aplicare a art. 37 intră dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere, supuse aceluiași regim, ca și cel al daunelor moratorii, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bugetare.
Cu alte cuvinte, majorările de întârziere nu pot fi considerate garanții ale obligațiilor ce se execută, astfel că ele nu adaugă nimic la dreptul de gaj general, de care beneficiază creditorul, asupra patrimoniului debitorului.
Majorările și penalitățile de întârziere intră în noțiunea „alte cheltuieli”, iar rațiunea reglementării legale precitate izvorăște din finalitatea procedurii, care vizează stingerea pasivului și îndestularea proporțională a creditorilor.
De aceea, adăugarea altor sume de bani, după data deschiderii procedurii falimentului, ar nesocoti această finalitate și ar prejudicia grav pe unii contribuabili.
Recurenta s-a referit la dispozițiile O.G. nr. 11/1996 și la cele ale Legii nr. 72/1996, dar care nu sunt incidente în cauză. Este vorba despre norme juridice care alcătuiesc dreptul comun în materia executării creanțelor bugetare.
Dar, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta SC D. SA Craiova nu a contestat niciodată sumele de bani datorate A.P.A.P.S., că și-a exprimat dezacordul, cu măsura de calculare a unor majorări și penalități de întârziere, după data deschiderii falimentului.
Având în vedere aceste considerente și inexistența unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de SC D. SA Craiova, prin lichidator C.N., împotriva sentinței civile nr. 758 din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca netimbrat și respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2004.