Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 324/2021

Decizia nr. 324

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa: să se constate că şi-au desfăşurat activitatea, începând cu anul 2003 şi până în prezent, în condiţii deosebite de muncă, precum şi obligarea pârâtei la eliberarea declaraţiilor nominale rectificative, pentru fiecare reclamant în parte şi să achite contribuţia la asigurările sociale în procentele corespunzătoare condiţiilor deosebite de muncă pentru perioada în care au fost stabilite condiţii normale de muncă şi să se constate nulitatea absolută a clauzei din actele adiţionale la Contractele individuale de muncă, prin care s-au stabilit condiţii normale de muncă până în anul 2013.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 815 din 11.09.2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

În argumentarea sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că reclamanţii şi-au stabilit reşedinţele exclusiv în scopul atragerii competenţei de soluţionare a litigiului la Tribunalul Vâlcea, fapt ce e de natură să deturneze dreptul procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege, îngreunând astfel posibilităţile angajatorului pârât de a-şi administra probatoriul.

Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa nr. 705/2020 din 29 octombrie 2020 a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în cauză fiind incidente dispoziţiile 269 alin. (2) din Codul muncii, art. 216 Legea nr. 62/2011 privind dialogul social şi art. 12 C. proc. civ., iar din probele depuse în cauză reiese că, la momentul formulării cererii de chemare în judecată (10.12.2019), toţi reclamanţii aveau reşedinţa stabilită pe raza judeţului Vâlcea, nefiind dovedită în nici un fel o altă stare de fapt şi, pe cale de consecinţă, voinţa reclamanţilor de a eluda prevederile legale în sensul stabilirii arbitrare a competenţei cu scopul de a îngreuna posibilităţile angajatorului pârât de a-şi administra probatoriul.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă, având ca obiect, cererea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în calitate de angajaţi, în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu, în calitate de angajator, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei, în cauza de faţă, dispoziţiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Coroborând prevederile art. 210 şi 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde îşi are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 12 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Normele Codului muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al acestuia.

În acest sens, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 945 din 07 iulie 2011 a stabilit că "reglementarea diferită a Codului muncii faţă de cea a C. proc. civ. referitoare la competenţa teritorială a instanţelor de judecată, este justificată de specificul şi necesităţile ce decurg din raporturile de muncă; în acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmăreşte facilitarea accesului la justiţie şi a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant".

În cauză se constată că reclamanţii la momentul formulării cererii de chemare în judecată aveau reşedinţa stabilită pe raza judeţului Vâlcea, nefiind dovedită voinţa reclamanţilor de a eluda prevederile legale în sensul stabilirii arbitrare a competenţei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.