Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 113/A/2021

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2021

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 254 din data de 08 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 386 C. proc. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a recalificat faptele cu privire la care fiecare dintre inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi fiecare dintre inculpatele persoane juridice SC H. SRL Craiova, SC I. SA Sibiu, SC J. SRL Craiova au fost trimişi în judecată, potrivit legii în vigoare la momentul epuizării activităţii infracţionale.

Printre altele, cu privire la inculpaţii A., B. şi inculpata persoană juridică SC H. SRL Craiova, instanţa de fond a dispus următoarele:

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 25.03.2015, inclusiv.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. aşi) c şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

Instanţa de fond a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata persoană juridică SC H. SRL Craiova, strada x, nr. 1, judeţul Dolj, la pedeapsa de 80.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatei persoană juridică SC H. SRL Craiova pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin reprez. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti şi obligă pe inculpaţii B., C., D., A., E., K., F., L., M., N., O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL Bistriţa-Năsăud prin lichidator Q. şi inculpatele persoane juridice SC I. SA Sibiu, SC H. SRL Craiova, SC J. SRL Craiova şi SC R. SRL Băileşti, în solidar, la plata sumei de 9.238.577 RON reprezentând despăgubiri civile către această parte civilă, cu obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plăţii.

A constatat că SC H. SRL Craiova a achitat, conform ordinelor de plată nr. x/12.12.2014, suma de 1.500.000 RON, nr. y/15.01.2015 suma de 50.000 RON, nr. z/19.01.2015, suma de 50.000 RON şi nr. 319/26.01.2015, suma de 900.000 RON, cu titlu de "plată provizorie parţială" în Dosarul nr. x/2012.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al SC H. SRL Craiova, astfel cum a fost comunicat prin adresa nr. x/13.10.2014, până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON, precum şi asupra stocului de marfă al SC I. SA Sibiu, astfel cum a fost comunicat la data de 12.10.2014, până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi pe inculpatele persoane juridice SC H. SRL Craiova, SC I. SA Sibiu, SC J. SRL Craiova, la plata sumei de câte 18.000 RON cheltuieli judiciare statului (din care suma de 10.000 RON fiecare stabilite prin rechizitoriu).

Prin Decizia penală nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi apelanta - intimată inculpată SC H. SRL Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 254 din data de 08 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A fost desfiinţată, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând:

În baza art. 72 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată apelantului intimat inculpat A., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 26.03.2015, inclusiv.

S-a constatat că apelanta - intimată inculpată persoană juridică SC H. SRL Craiova a achitat şi suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate dacă nu contravin prezentei decizii.

Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii O., K., M., SC R. SRL Băileşti, D., B., A., F., SC J. SRL Craiova, C., E. şi SC I. SA Sibiu prin administrator Judiciar S. IPURL împotriva aceleiaşi sentinţe menţionate.

Împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, la data de 18.06.2020, prin mail, au formulat contestaţie în anulare contestatorii B. şi SC H. SRL, iar la data de 19.06.2020, prin poştă, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Prin cererea formulată de contestatorii B. şi SC H. SRL au fost invocate cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. d) şi h) C. proc. pen.

În esenţă, cu privire la primul caz de contestaţie în anulare, prev. de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a susţinut că instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii şi a existat un caz de incompatibilitate, întrucât completul de judecată a fost stabilit printr-un act administrativ, respectiv hotărâre de Colegiu de conducere şi nu prin lege. De asemenea, completul a fost compus din judecători care s-au aflat în incompatibilitate ca urmare a soluţionării unor cereri anterioare privind măsurile preventive în cauză.

Referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., contestatorii au susţinut că instanţa de apel nu a procedat la audierea mandatarului subscrisei SC H. SRL, deşi acesta a fost prezent la judecata în apel iar audierea era legal posibilă.

Prin contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. a fost invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinându-se împrejurarea că instanţa nu a fost compusă potrivit legii, precum şi faptul că judecătorii care au soluţionat apelul erau incompatibili.

Astfel, în esenţă, cu privire la nelegala compunere a completului de judecată, contestatorii au susţinut că instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii întrucât completul de judecată a fost stabilit printr-un act administrativ cum sunt hotărârile Colegiului de conducere şi nu prin lege, fiind încălcate disp. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dispoziţii constituţionale, precum şi Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 685/2018 şi 417/2019.

În plus, în susţinerea acestui caz de contestaţie în anulare, s-a invocat faptul că din compunerea completului de judecată care a soluţionat apelul au făcut parte judecători care erau incompatibili rap. la art. 64 lit. f) C. proc. pen. şi art. 61 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a soluţionării unor contestaţii privind măsurile preventive din prezenta cauză.

Totodată, prin cererile formulate, contestatorii au solicitat suspendarea hotărârii a cărei anulare se cere.

Prin încheierea din data de 23 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte, s-au admis în principiu contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B., A. şi SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, formulată de contestatorii B., A. şi SC H. SRL.

Examinând contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B., A. şi SC H. SRL, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În dezvoltarea motivelor formulate, în scris, subsumate cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestatorii inculpaţi au invocat, prin cereri distincte, dar cu argumente identice aspecte ce vizează pe de o parte, nelegala compunere a completului de judecată, motivat de faptul că a fost stabilit prin act administrativ şi nu prin lege, iar pe de altă parte, incompatibilitatea judecătorilor-membri ai completului de judecată, întrucât au soluţionat anterior cereri privind măsuri preventive faţă de inculpaţii din prezenta cauză.

Referitor la nelegala compunere a completului de judecată, Înalta Curte reţine, prioritar, că în Titlul II - Instanţele judecătoreşti al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul I este rezervat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind reglementate în mai multe secţiuni, organizarea instanţei supreme în Secţiunea 1, competenţa acesteia în Secţiunea 2, conducerea instanţei în Secţiunea 3, iar Secţiunea 4 reglementează completele de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că decizia supusă căii extraordinare de atac în prezenta cauză a fost pronunţată în soluţionarea unui apel, cu referire la completurile de judecată care funcţionează în materie penală, Înalta Curte reţine că Legea nr. 304/2004 prevede, în cuprinsul art. 31 alin. (1) lit. c) din cadrul Secţiunii a 4-a, că pentru soluţionarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este format din 3 judecători.

Se constată că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate de desemnare a membrilor acestor completuri de judecată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin urmare revine organelor de conducere ale instanţei supreme să reglementeze o procedură pentru executarea în concret a legii de organizare judecătorească.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţei, iar conform art. 29 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege "exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

În acest sens, se constată că prevederile mai sus menţionate au fost puse în aplicare prin dispoziţiile art. 19 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, câtă vreme prin Regulament au fost elaborate norme care pun în aplicare prevederile cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu se poate susţine că dispoziţiile regulamentare ar adăuga la lege. Prin însăşi dispoziţiile legale la care s-a făcut referire anterior, legiuitorul a acordat dreptul colegiului de conducere să adopte Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, act administrativ cu caracter normativ emis în scopul organizării executării legii, ceea ce presupune că, prin intermediul acestui act, se pot adopta măsuri necesare pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legale.

Contrar susţinerilor contestatorilor, în situaţiile în care legiuitorul nu a prevăzut o modalitate concretă în care sunt desemnaţi nominal judecătorii care vor compune completurile de judecată, acest fapt nu conduce automat la aplicarea unei proceduri de desemnare aleatorie a acestora, iar stabilirea în sarcina colegiului de conducere a atribuţiei de aprobare a compunerii completurilor la propunerea preşedintelui de secţie nu contravine dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte notează că legiuitorul a prevăzut expres desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completului de judecată în situaţii concrete, a se vedea în acest sens dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ("dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, numiţi, prin tragere la sorţi") sau a art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, în cazul completurilor de 5 judecători ("judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi").

Aşadar, lipsa unei asemenea prevederi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o omisiune şi nu poate determina aplicarea prin analogie a prevederilor referitoare la organizarea completurilor de 5 judecători, cum susţin în mod eronat contestatorii.

Opţiunea legiuitorului de a lăsa la latitudinea Colegiului de conducere, în baza prevederilor Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a modalităţii de desemnare nominală a membrilor completurilor de judecată care funcţionează în mod obişnuit este pe deplin explicabilă prin raportare la principiile de organizare eficientă a activităţii unei instanţe, la dinamica firească a personalului oricărei instituţii şi a imposibilităţii reglementării prin lege a unor cazuri particulare într-un mod atât de detaliat, spre deosebire de situaţia completurilor de 5 judecători, a căror compunere şi funcţionare formează obiectul unei reglementări distincte.

Astfel, în lipsa unor prevederi exprese din Legea de organizare judiciară - care, în mod obiectiv, nu putea acoperi toate detaliile organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti referitoare la procedura de constituire a completurilor de 3 judecători s-a procedat la aplicarea dispoziţiilor regulamentare care au fost emise tocmai pentru punerea în aplicare a cadrului legal primar oferit de Legea nr. 304/2004.

În concluzie, câtă vreme legea nu interzice o anumită măsură sau procedură, nici expres şi nici implicit, stabilirea prin regulament a unei proceduri de desemnare a membrilor completului de judecată în considerarea principiilor de funcţionare eficientă a instituţiei nu poate avea semnificaţia adăugării la lege.

Pe de altă parte, dispoziţia din regulament în baza căreia colegiul de conducere adoptă hotărârea nu reglementează organizarea completului, chestiune de resortul legii organice, ci pune în aplicare dispoziţia legală care impune funcţionarea acestuia în cadrul instanţei, aşa încât nu se poate concluziona în sensul adăugării la actul normativ.

De asemenea, modalitatea de stabilire a completurilor de 3 judecători, pornind de la dispoziţiile Legii de organizare judiciară, este aceeaşi pentru toate instanţele naţionale, prevederi similare celor cuprinse în art. 19 lit. a)1 şi art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se regăsesc în art. 19 lit. h) şi art. 24 lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375 din 17 decembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 970 din 28 decembrie 2015.

În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, reliefată prin Decizia nr. 27/2020 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 166 din 28 februarie 2020 prin care a soluţionat conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte.

Astfel, Curtea Constituţională a statuat că "ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. Prin urmare, reglementarea modului de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-un act administrativ subsecvent cu caracter normativ, respectiv prin regulamentul instanţei supreme adoptat de Colegiul de conducere, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, nu contravine Legii nr. 304/2004, ci este în sensul acesteia, în condiţiile în care legea antereferită nu a stabilit numai un anumit mod de desemnare." (parag. 48)

Dispoziţiile Legii nr. 304/2004 referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători nu pot fi extinse ca aplicare în privinţa modalităţii de compunere a altor formaţiuni de judecată specifice instanţei supreme sau celorlalte instanţe de judecată, pentru că în situaţiile în care legiuitorul a dorit să prevadă o procedură de constituire a completurilor de judecată, specială, diferită, a reglementat-o în mod expres.

De aceea, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 nu pot fi extinse la alte situaţii decât situaţia premisă avută în vedere de instanţa constituţională la pronunţarea acestei decizii, care privea strict modul de constituire a Completurilor de 5 judecători - formaţiuni de judecată specifice exclusiv instanţei supreme şi care beneficiază de o reglementare specială în cuprinsul Legii nr. 304/2004.

Deopotrivă, nici Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale nu are aplicabilitate în cauză, conflictul juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, fiind generat, în opinia Curţii, de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Inaplicabilitatea în această materie a Deciziei nr. 685/2018 a fost constatată şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 27/2020 prin care s-a arătat că "Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale. Legiuitorul a considerat că stabilirea procedurii referitoare la modul de compunere a completurilor de judecată este o chestiune de administrare a justiţiei de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Numai în situaţia în care legiuitorul a reglementat în mod expres o anumită procedură de desemnare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate stabili o altă procedură. Astfel, dacă legea reglementează în mod expres tragerea la sorţi ca procedeu pentru desemnarea membrilor tuturor completurilor de judecată, printr-un act administrativ cu caracter normativ nu se poate reglementa un alt procedeu [a se vedea situaţia completurilor de 5 judecători şi ipoteza particulară de desemnare în privinţa completurilor de 3 judecători]. În schimb, dacă legea nu reglementează o anumită procedură, actul administrativ cu caracter normativ este cel care o stabileşte [a se vedea situaţia celorlalte completuri de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie]. Astfel, în situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar." (parag. 51)

"Astfel, dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri." (parag. 52)

Deopotrivă, Curtea Constituţională a făcut o analiză detaliată şi din perspectiva prevederilor constituţionale şi convenţionale privind încălcarea dreptului de a fi judecat de o instanţă stabilită de lege, respectiv a dreptului de a fi judecat de o instanţă imparţială, pretins încălcate în cauză în opinia contestatorilor.

În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că "modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că compunerea completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege." (parag. 57)

Prin urmare, s-a apreciat că "nu se poate afirma că o asemenea modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este de natură să afecteze cerinţa reglementării prin lege a compunerii completurilor de judecată." (parag. 58)

După cum a arătat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 27/2020, "soluţia aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor antereferite la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor de 3 judecători. Curtea mai reţine că desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completurilor nu este unica şi singura modalitate prin care se asigură imparţialitatea obiectivă a acestora, putând exista şi modalităţi alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură a înlătura orice suspiciune privind modul în care sunt repartizaţi judecătorii în aceste completuri. Procedura actuală, care implică o dublă filtrare, atât din partea preşedintelui de secţie, cât şi a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de principiu, asigură transparenţa necesară. Propunerile preşedintelui de secţie nu pot fi arbitrare, întrucât şi acesta trebuie să ţină cont de criterii obiective pentru a se asigura calitatea actului de justiţie, chiar dacă aceste criterii nu sunt expres normate în actul administrativ cu caracter normativ [spre exemplu, asigurarea continuităţii acestora, îmbinarea experienţei judecătorilor cu vechime mai mare la gradul respectiv de jurisdicţie cu cea a noilor promovaţi etc.]." (parag. 60)

Aşadar, s-a concluzionat că "din perspectiva cerinţelor de independenţă şi imparţialitate obiectivă, nu se impunea în mod obligatoriu ca regulamentul adoptat de Colegiul de conducere să stabilească un anumit mod de desemnare a judecătorilor în cadrul completurilor de 3 judecători, în speţă, tragerea la sorţi, (...) iar procedura reglementată - aprobarea compunerii completurilor de 3 judecători la propunerea preşedintelui de secţie - nu pune în discuţie independenţa şi imparţialitatea obiectivă a acestor completuri." (parag. 62)

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate prevederile din legea de organizare judiciară privind compunerea completelor de 3 judecători, motiv pentru care contestaţiile în anulare declarate de contestatorii inculpaţi pe acest aspect sunt nefondate.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare invocat de contestatorii inculpaţi privind incompatibilitatea membrilor completului de judecată, Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca fiind nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate. Cazul de contestaţie în anulare reglementat de teza a II-a a dispoziţiilor legale antemenţionate se referă la incompatibilitatea judecătorului, membru în completul de judecată.

Preliminar, Înalta Curte reţine că imparţialitatea magistratului - garanţie a dreptului la un proces echitabil - poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică imparţialitatea subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică imparţialitatea obiectivă. Imparţialitatea subiectivă a judecătorului trebuie raportată la o cauză determinată, iar nu în general şi fiind prezumată, întrucât este ataşată statutului său profesional, ea trebuie răsturnată în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condiţii în care să se demonstreze că acesta ar avea deja formată o convingere în acea cauză.

În prezenta cauză, contestatorii inculpaţi au invocat incompatibilitatea judecătorilor-membri ai completului de judecată care a soluţionat cauza în apel, motivat de faptul că aceştia au soluţionat anterior contestaţii privind măsuri preventive ce îi vizau pe inculpaţi.

Potrivit art. 64 C. proc. pen.:

"(1) Judecătorul este incompatibil dacă:

a) a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză;

b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;

c) a fost expert sau martor, în cauză;

d) este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal;

e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată;

f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.

(2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen.

(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.

(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac."

Înalta Curte constată că, în cauză contestatorii inculpaţi au invocat formal cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a, având în vedere că nu au indicat în concret vreun caz de incompatibilitate prev. de art. 64 din C. proc. pen., ci doar că membrii completului de judecată din apel ar fi soluţionat anterior contestaţii privind măsuri preventive luate faţă de inculpaţi.

Examinând din această perspectivă susţinerile contestatorilor inculpaţi, Înalta Curte constată că incompatibilitatea judecătorilor ar fi fost atrasă exclusiv în situaţia în care ar fi fost judecători de drepturi şi libertăţi care au soluţionat în cursul urmăririi penale propuneri de luare, prelungire măsură preventivă sau contestaţii împotriva unor astfel de încheieri. Or, în cauză, o asemenea situaţie premisă nu este incidentă, judecătorii membri ai completului de judecată din apel, au soluţionat, în cursul cercetării judecătoreşti, contestaţii împotriva încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de fond.

În ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. "când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă", Înalta Curte apreciază că este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de apel trebuie să procedeze la ascultarea inculpatului, în toate cazurile în care aceasta este posibilă, indiferent de soluţia pronunţată de prima instanţă.

Aşadar, Înalta Curte reţine că motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. este incident doar în ipoteza în care audierea în faţa instanţei de apel a inculpatului prezent nu a avut loc, deşi era posibilă.

În cauză, în raport de argumentele invocate de contestatoarea persoană juridică SC H. SRL,Înalta Curte constată că aceasta a fost citată de instanţa de apel, astfel cum prevăd art. 259 alin. (12) din C. proc. pen., la sediul său social din Craiova, Calea x jud. Dolj, fiind reprezentată în tot cursul cercetării judecătoreşti de doi apărători aleşi, respectiv avocat T. şi avocat U., iar din analiza actelor dosarului rezultă că nu există nicio cerere expresă din partea unui mandatar sau a reprezentantului legal al societăţii de a fi audiat.

Aşadar, Înalta Curte apreciază că nu există o obligaţie a instanţei de apel de a audia persoana juridică prin mandatar, atât timp cât aceasta deşi a fost legal citată, nu a înţeles să se prezinte în faţa instanţei de judecată în vederea audierii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A., B. şi SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii B. şi SC H. SRL, în cuantum de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit traducătorilor de limba italiană va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A., B. şi SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii B. şi SC H. SRL, în cuantum de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit traducătorilor de limba italiană rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2021.

GGC - GV