Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 388 din data de 30 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei declarate de petentul A. împotriva încheierii din 25 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.1.
Pentru a dispune astfel, secţia penală, a instanţei supreme a reţinut, în esenţă, ca petentul A. a declarat contestaţie împotriva încheierii din 25 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.1, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de abţinere formulată de doamna judecător B..
Or, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care a fost soluţionată o cerere de abţinere nu este supusă niciunei căi de atac, motiv pentru care s-a constatat inadmisibilitatea contestaţiei formulate.
Împotriva Deciziei penale nr. 388 din data de 30 iunie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1, petentul A. a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2021 sub nr. x/2021, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 iunie 2021, dată la care au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea apelului promovat de petentul A., constată că acesta este inadmisibil şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Dându-se eficienţă principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, art. 408 din C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de apel dispunând că "(1) sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel."
Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
În cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva Deciziei penale nr. 388 din data de 30 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o contestaţie declarată de acelaşi petent împotriva încheierii din 25 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.1.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În raport cu aceste dispoziţii legale se constată că, în ceea ce priveşte decizia prin care se soluţionează calea ordinară de atac a contestaţiei, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie, aceasta fiind definitivă şi, deci, nesusceptibilă de apel.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 388 din data de 30 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 388 din data de 30 iunie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2021.
GGC - GV