Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Cadrul procesual şi hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 2 februarie 2018, sub nr. x/2018 şi precizată la data de 14 septembrie 2018, reclamanta Asociaţia de Locatari "A." a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Bacău la plata sumei de 378.301,19 RON, cu titlu de cote de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de locatari.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 46, art. 50 şi art. 58 din Legea nr. 230/2007 şi dispoziţiile H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
La data de 6 martie 2018, pârâta a chemat în garanţie pe B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, fiecare chemat în garanţie să fie obligat să o despăgubească pe pârâtă cu suma ce îi revenea, cu titlu de contribuţie la cheltuielile asociaţiei.
La data de 14 septembrie 2018, reclamanta şi-a restrâns valoarea pretenţiilor la suma de 9.498,38 RON şi a solicitat introducerea în cauză a statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Sentinţa civilă nr. 773 din 1 octombrie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Prin Sentinţa civilă nr. 6901 din 26 noiembrie 2018, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bacău în vederea soluţionării conflictului.
Prin Sentinţa civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
La data de 19 aprilie 2019, reclamanta a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu cu statul român, prin Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău.
Prin Sentinţa civilă nr. 429 din 28 iunie 2019, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins cererile de chemare în garanţie, ca rămase fără obiect.
Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta şi chematul în garanţie T. au declarat apel principal, iar pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Bacău a declarat apel incident.
Prin Decizia nr. 107 din 2 martie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins apelurile, ca nefondate.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta a declarat recurs.
II. Hotărârile de declinare a competenţei
Prin Decizia nr. 406 din 17 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, secţia a II-a civilă, a reţinut că reclamanta Asociaţia de Locatari "A." a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Bacău la plata sumei de 368.802,81 RON, cu titlu de cote de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de locatari.
În acest context, a apreciat că obiectul acţiunii nu are legătură cu acte sau fapte încheiate ori săvârşite în desfăşurarea activităţii comerciale ori decurgând dintr-o astfel de activitate.
A mai reţinut că obiectul litigiului nu figurează în nomenclatorul cauzelor civile din cuprinsul Hotărârii nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Încheierea nr. 400 din 17 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, secţia a II-a civilă, a apreciat că, faţă de caracterul incidental al cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, se impune declinarea competenţei în favoarea secţiei I civile, conform art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin Încheierea nr. 620 din 24 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a II-a civile a aceleiaşi instanţe; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Completului de 5 judecători pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel, secţia I civilă, a reţinut că, prin Sentinţa nr. 7 din 21 ianuarie 2019, pronunţată în soluţionarea conflictului de competenţă ivit în faţa primei instanţe, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat că prezenta cauză a fost înregistrată atât în apel, cât şi pe rolul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu ID-ul nr. x - litigii cu profesionişti, pretenţii, ID care se regăseşte în mod exclusiv în nomenclatorul listă de obiecte din cadrul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
După evocarea Deciziei în interesul legii nr. 18 din 17 octombrie 2016, secţia I civilă a apreciat că obiectul litigiului cu ID-ul nr. x nu face parte din categoria obiectelor atribuite secţiei I civile prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci se circumscrie competenţelor alocate secţiei a II-a civile.
Pentru aceleaşi motive, s-a apreciat că şi cererea de acordare facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru trebuie soluţionată tot de secţia a II-a civilă, în virtutea raportului de accesorialitate pe care respectiva cerere o are cu recursul.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, se constată că cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, secţia I civilă şi secţia a II-a civilă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două secţii este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, se impune soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Instanţa supremă constată că acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de Locatari "A." are ca obiect obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Bacău la plata sumei de 378.301,19 RON, pretenţii restrânse la suma de 9.498,38 RON, cu titlu de cote de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de locatari.
În drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 46, art. 50 şi art. 58 din Legea nr. 230/2007 şi dispoziţiile H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
Aşadar, reclamanta a învestit instanţele cu o acţiune în pretenţii având ca obiect plata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de locatari.
Prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
În considerentele deciziei în interesul legii evocate anterior, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate şi de a aprecia asupra competenţei materiale procesuale proprii în soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit (parag. 176).
În cauză, instanţa supremă constată că acţiunea în pretenţii având ca obiect plata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de locatari nu derivă din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ., conform căruia, "constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ."
Astfel, litigiul dedus judecăţii nu prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta deoarece cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe activitatea profesională/economică şi izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.
Cum litigiul de faţă nu derivă dintr-o astfel de activitate, rezultă că soluţionarea acestuia nu este de competenţa materială procesuală a unei secţii specializate în sensul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
Chiar dacă în dispozitivul Sentinţei civile nr. 7 din 21 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, este menţionată secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău, această menţiune nu echivalează cu tranşarea chestiunii referitoare la secţia competentă să soluţioneze litigiul şi în căile de atac, de vreme ce toate considerentele acestei sentinţe au vizat un conflict de competenţă între două instanţe de grad diferit, fiind stabilită instanţa competentă în funcţie de valoarea obiectului litigiului, fără a fi expuse argumente care să justifice stabilirea competenţei materiale procesuale în favoarea unei secţii specializate.
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 107 din 2 martie 2020 a aceleiaşi Curţi de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care au fost respinse apelurile, ca nefondate.
Pe de altă parte, este adevărat că litigiul este încadrat în ID-ul nr. x, având denumirea "pretenţii", din Nomenclatorul Ecris 4, care nu face parte din categoria obiectelor atribuite secţiei I civile prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci se circumscrie competenţelor alocate secţiei a II-a civile, însă văzând obiectul litigiului se poate lesne constata că ID-ul aplicat nu corespunde acestui obiect.
De asemenea, încadrarea litigiului într-un ID nu reprezintă un criteriu determinant pentru stabilirea secţiei competente, deoarece litigiile având ca obiect pretenţii sunt menţionate şi în ID-ul nr. 3840, specific cauzelor civile, aflate în competenţa secţiei I civile, conform Hotărârii nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îi revine competenţa de soluţionare atât a recursului, cât şi a cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, faţă de caracterul incidental al acestei din urmă cereri, conform art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 aprilie 2021.
***
Opinie separată
Consider că soluţia ce se impunea a fi pronunţată în cauză era aceea de stabilire a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente:
Având în vedere obiectul litigiului de faţă, respectiv o acţiune în pretenţii având ca obiect plata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de locatari, precum şi considerentele Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii ce a statuat că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, rezultă că soluţionarea acestuia nu este de competenţa materială procesuală a unei secţii specializate în sensul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
Conform dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: secţia I civilă, secţia a II-a civilă, secţia penală şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, 4 completuri de 5 judecători şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.
Ca atare, urmează a se verifica cărei secţii civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i se poate repartiza cauza, din punct de vedere administrativ, ambele secţii (I şi II) judecând cauze civile de drept comun.
Prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat unele măsuri pentru echilibrarea activităţii de judecată de la nivelul secţiei I civile şi a secţiei a II-a civile, în sensul că a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2018, litigiile ce revin în competenţa celor două secţii se vor repartiza între acestea "în funcţie de lista de obiecte, cu ID-urile corespunzătoare, grupate pe materii juridice, conform Nomenclatorului ECRIS 4, după cum urmează: secţiei I civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele: Civil, Proprietate intelectuală, Minori şi familie; Secţiei a II-a civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele: Litigii cu profesionişti, Faliment, Asigurări sociale, Litigii de muncă, Drept maritim şi fluvial şi insolvenţa persoanei fizice".
Ca atare, împărţirea cauzelor între cele două secţii s-a raportat la lista de obiecte, cu ID-urile corespunzătoare, grupate pe materii juridice, conform Nomenclatorului ECRIS 4. Această măsură a vizat o optimizare a activităţii de repartizare aleatorie a cauzelor între secţiile civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din punct de vedere administrativ şi nu neapărat în funcţie de materiile juridice în care judecă acestea.
Din verificările efectuate în aplicaţia Ecris, se constată că prezenta cauză a fost înregistrată atât în apel, cât şi pe rolul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi cu ID x-litigii cu profesionişti, pretenţii, ID care se regăseşte, în mod exclusiv, în nomenclatorul listă de obiecte din cadrul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Acest ID nu a fost modificat cu ocazia repartizării cauzei, cu atât mai mult cu cât acesta a fost alocat de instanţele de fond ca urmare a stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa nr. 7/21.01.2019 (Dosar nr. x/2018) de către Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, pe calea regulatorului de competenţă.
În consecinţă, potrivit celor expuse anterior, rezultă că obiectul litigiului cu ID-ul nr. x nu face parte din categoria obiectelor atribuite secţiei I civile prin Hotărârea nr. 99/20.09.2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci se circumscrie competenţelor alocate secţiei a II-a civile, acestei instanţe revenindu-i competenţa de soluţionare a recursului.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (3) C. proc. civ., se impunea stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
GGC - GV