Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea instanţei disciplinare
1. Prin Hotărârea nr. 2J din 5 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Piteşti, şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), a aplicat pârâtei sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi şi art. 99 lit. t) teza a două raportat la art. 991 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004
2. Secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că faptele pârâtei judecător concretizate în acordarea unor termene nejustificat de lungi şi fără motive întemeiate, neadoptarea măsurilor necesare pentru soluţionarea cu celeritate a dosarelor aflate pe rol şi gestionarea defectuoasă a dosarelor mai vechi de 1 an aflate pe rolul completului pe care îl conduce, au un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile şi întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare, pentru considerentele arătate în continuare.
3. În raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, ale art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi prin prisma art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, judecătorii au obligaţia de a soluţiona cauzele într-un termen rezonabil, de a depune toate diligenţele necesare în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale sau rezonabile, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri judiciare fiind apreciat în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale.
4. Sub aspectul laturii obiective, situaţia de fapt dovedeşte că pârâta judecător şi-a constituit o procedură de lucru specifică care a condus la temporizarea procedurilor judiciare în dosarele cu a cărei soluţionare a fost învestită, fapt ce dovedeşte un management defectuos în gestionarea lucrărilor, fiind identificate mai multe situaţii în care s-a procedat de aceeaşi manieră.
5. Astfel, în urma verificărilor prin sondaj a dosarelor mai vechi de 1 an înregistrate pe rolul completului pârâtei judecător s-au constatat următoarele: (i) în cele mai multe cauze judecata este amânată pentru administrarea probei cu expertiză, sens în care sunt acordate termene de judecată la intervale mari de timp, fără a se uza de măsurile procesuale prevăzute de lege faţă de experţi pentru întocmirea cu întârziere a lucrărilor; (ii) pârâta judecător dispune în mod obişnuit înlocuirea experţilor, fără a indica de cele mai multe ori considerentele avute în vedere, ceea ce este de natură a determina prelungirea procedurii judiciare; (iii) pârâta judecător amână în mod nejustificat şi repetat judecata fără a avea în vedere obiectul cauzelor deduse judecăţii şi fără a respecta dispoziţiile legale care guvernează administrarea probatoriului.
6. Din analiza dosarelor, rezultă că motivele de amânare au fost determinate de luarea unor măsuri procesuale sau efectuarea unor acte procesuale cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege şi care au avut ca efect direct prelungirea duratei procedurilor judiciare în mod nejustificat, inclusiv din perspectiva urgenţei anumitor tipuri de cauze, după cum urmează: (i) în Dosarul nr. x/2017, având ca obiect contestaţie la executare, deşi trebuia soluţionat cu urgenţă, conform art. 717 alin. (3) din C. proc. civ., au fost acordate numeroase termene exclusiv pentru ataşarea unui alt dosar, aflat în gestionarea aceluiaşi complet de judecată; (ii) în Dosarul nr. x/2009 au fost acordate termene de judecată, fără nicio justificare obiectivă, termene care s-au întins pe o perioadă de aproape 9 ani; (iii) în numeroase cauze au fost acordate mai multe termene de judecată pentru lipsă de apărare sau la solicitarea părţilor, modul de gestionare a cauzelor conducând la tergiversarea procedurilor judiciare şi, în final, la încălcarea dreptului părţilor la un proces echitabil.
7. În acest context, s-a reţinut lipsa de fermitate din partea pârâtei judecător în luarea măsurilor care se impuneau pentru soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi pentru respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil din perspectiva acordării termenelor de judecată în raport cu obiectul cauzei şi vechimea dosarului în sistem. Totodată, s-a constatat că, prin amânarea succesivă a judecăţii, soluţionarea cauzelor a fost tergiversată nejustificat, nefiind determinată de cauze obiective, externe conduitei magistratului.
8. Apărarea pârâtei în sensul că numărul mare de cauze mai vechi de 1 an se datorează volumului mare de activitate şi gradului de complexitate al cauzelor este nejustificată, întrucât tocmai modul de lucru adoptat de către pârâtă şi lipsa de diligenţă în gestionarea şedinţelor de judecată au generat creşterea volumului de activitate. Astfel: (i) la 27.02.2019 pe rolul completului de judecată condus de pârâtă figurau 89 de cauze mai vechi de 1 an, dintre care 4 cauze cu vechime mai mare de 10 ani (toate având ca obiect fond funciar), 19 cauze cu vechime cuprinsă între 5 şi 10 ani şi restul cu vechime cuprinsă între 1 şi 5 ani; (ii) la 2 mai 2019 pe rolul aceluiaşi complet se aflau 5 dosare mai vechi de 10 ani şi 17 cauze cu o vechime de 5-10 ani; (iii) la data cercetării disciplinare pe rolul completului de judecată condus de pârâtă figurau 102 de cauze mai vechi de 1 an (la nivelul secţiei civile a Judecătoriei Piteşti număr total de dosare mai vechi de 1 an este de 980); (iv) dintre cele 13 cauze mai vechi de 10 ani la nivelul secţiei civile a Judecătoriei Piteşti, 6 cauze figurează pe completul pârâtei judecător, iar dintre cele 30 de cauze cu vechimea cea mai mare în sistem la nivelul secţiei civile, jumătate sunt pe completul pârâtei.
9. Susţinerile pârâtei în sensul existenţei unor motive obiective care au determinat o suprasolicitare cu consecinţe negative asupra activităţii de judecată nu sunt întemeiate şi nu justifică nerespectarea dispoziţiilor referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor.
10. În consecinţă, s-a reţinut că pârâta nu a depus diligenţe în vederea realizării unui management riguros al cauzelor, pentru ca derularea procedurilor judiciare să se realizeze în aşa fel încât să se asigure soluţionarea acestora cu celeritate şi într-un termen rezonabil, raportat la obiectul cauzelor şi momentul înregistrării acestora pe rolul instanţei.
11. Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia pârâtei judecător rezultă din modul în care aceasta a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor legale pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, atitudinea psihică fiind de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
12. Relevant este faptul că nerespectarea dispoziţiilor procedurale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor reprezintă o modalitate caracteristică de exercitare a atribuţiilor specifice funcţiei care încalcă dreptul părţilor consacrat prin art. 21 din Constituţie şi art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
13. Sub aspectul elementului material al laturii obiective, în raport cu dispoziţiile art. 331 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., probele administrate au dovedit că, în majoritatea cauzelor în care se impunea administrarea probei cu expertiză, pârâta judecător nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la obligaţiile instanţei de a lua măsuri adecvate pentru depunerea expertizelor în termen rezonabil, după cum urmează: nu s-au stabilit în mod clar obiectivele prin încheierile de şedinţă; nu a cooperat cu experţii pentru a identifica motivele pentru care nu sunt depuse expertizele; nu a stabilit termenele limită pentru efectuarea şi depunerea expertizelor; nu a luat măsurile eficiente pentru sancţionarea experţilor; a dispus înlocuirea experţilor fără motive întemeiate; nu a gestionat în mod corect restituirea onorariilor pentru efectuarea expertizelor, toate acestea conducând la prelungirea procedurilor judiciare, elocventă fiind, spre exemplu, Cauza nr. 525/280/2009, în care au fost acordate termene care s-au întins pe o perioadă de aproape 9 ani.
14. De asemenea, pârâta judecător nu a respectat nici dispoziţiile art. 156 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 referitoare la acordarea unui singur termen de judecată pentru lipsă de apărare şi nici dispoziţiile art. 155 din acelaşi Cod referitoare la acordarea unui singur termen pentru amânarea judecăţii prin învoiala părţilor.
15. Prin urmare, modalitatea de lucru adoptată de pârâtă a adus atingere bunului mers al activităţii în cadrul instanţei şi imaginii justiţiei, această modalitate de lucru reprezentând o constantă în activitatea pârâtei, iar perpetuarea în timp a acestui situaţii demonstrează că judecătorul a ignorat consecinţele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.
16. Referitor la latura subiectivă, instanţa disciplinară a avut în vedere tiparul "magistratului diligent", care acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte.
17. Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, modalitatea de lucru adoptată de pârâta judecător este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei prin nesocotirea normelor de drept procesual ce reglementează încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză, precum şi amânarea judecăţii pentru lipsă apărare şi prin învoiala părţilor.
18. Apărările pârâtei nu constituie temei de exonerare a răspunderii disciplinare în condiţiile în care aceasta avea obligaţia de a cunoaşte legea, iar din perspectiva statutului profesional trebuia şi putea să prevadă că încălcarea normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părţilor.
19. Având în vedere caracterul imperativ al dispoziţiilor de procedură încălcate, forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta este aceea a gravei neglijenţe, deoarece nu se poate reţine o împrejurare care să poată justifica încălcarea de către un judecător a normelor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, dispoziţiile legale fiind clare din acest punct de vedere.
20. Faţă de toate aceste circumstanţe, se apreciază că fapta pârâtei nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acesteia, cu atât mai mult cu cât modul de lucru adoptat nu a avut caracter izolat, ci a reprezentat o practică constantă în activitatea sa.
21. În consecinţă, fapta pârâtei întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
22. La individualizarea sancţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor săvârşite, s-a reţinut că abaterile au fost săvârşite ca urmare a adoptării unui mod de lucru nelegal şi lipsit de rigoare, care s-a perpetuat în timp şi a devenit o constantă în activitatea judecătorului, care, anterior, mai fusese sancţionat pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru acelaşi gen de fapte, inclusiv în legătură cu unele dintre cauzele analizate şi în prezentul dosar, care nu au fost soluţionate nici până la data pronunţării hotărârii în prezenta procedură disciplinară (Hotărârea nr. 8J din 25 mai 2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 69 din 13 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
23. Având în vedere atât scopul preventiv, cât şi sancţionator al sancţiunii aplicate în procedura disciplinară, este justificată aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, şi anume, "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru 6 luni".
II. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
24. Pârâta A. a declarat recurs împotriva hotărârii menţionate la pct. I, criticând-o pentru netemeinicie şi susţinând că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru criticile expuse rezumativ în continuare.
25. Printr-o primă critică, se susţine că secţia pentru judecători în materie disciplinara a depăşit cadrul procesual stabilit prin sesizarea Inspecţiei Judiciare şi a analizat şi alte aspecte ce nu făceau obiectul sesizării. În concret, deşi în acţiunea disciplinară se arată că cercetările efectuate au vizat dosarele mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanţelor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, din hotărâre rezultă că instanţa disciplinară a analizat şi a aplicat sancţiunea disciplinară pentru adoptarea unui mod de lucru nelegal şi lipsit de rigoare într-un număr de 26 de dosare, unele dintre ele cu o vechime între 5 şi 10 ani, iar altele cu o vechime între 1 şi 5 ani. Din sesizarea Inspecţiei Judiciare nu rezultă dacă şi alţi judecători de la instanţele din cadrul Curţii de Apel Piteşti au mai format obiectul unor acţiuni disciplinare similare.
26. Instanţa disciplinară a înlăturat nejustificat toate apărările formulate cu ocazia cercetării disciplinare şi cu ocazia judecării acţiunii disciplinare, care nu au fost analizate în contextul acţiunii disciplinare, având în vedere că, în motivarea hotărârii nu se face vorbire deloc despre apărările pârâtei.
27. În continuare, recurenta reiterează apărările invocate cu privire la următoarele aspecte: (i) pe rolul completului de fond funciar pe are îl conduce se află cauze cu o complexitate ridicată şi care presupun administrarea unor probatorii vaste, respectiv adrese către instituţiile statului, autorităţi locale şi expertize judiciare; (ii) faţă de împrejurarea că în sarcina sa s-a reţinut că nu a sancţionat şi nu a înlocuit experţii numiţi în cele 3 cauze mai vechi de 10 ani, se arată că, din încheierile de şedinţă, rezulta că părţile din dosar s-au opus înlocuirii experţilor, judecătorul fiind în imposibilitate de a dispune înlocuirea expertului împotriva voinţei părţilor; (iii) în dosarele civile este primordial principiul disponibilităţii, judecătorul fiind ţinut de cadrul procesual fixat de părţi; (iv) părţile din cele 3 dosare şi-au precizat şi au modificat acţiunile introductive de multe ori şi au solicitat numeroase termene de judecată din motive personale sau procedurale, termene de judecată pe care judecătorul nu le putea refuza; (v) niciun reclamant din cele 3 dosare mai vechi de 10 ani nu s-a plâns Inspecţiei Judiciare sau oricărei autorităţi judecătoreşti pentru tergiversarea cauzei; (vi) în mod greşit se face trimitere la o hotărâre mai veche a secţiei pentru judecători în materie disciplinară din mai 2016 prin care a fost sancţionată cu avertisment pentru fapte similare, deoarece cu acea ocazie a fost vorba doar de o singură abatere disciplinară sesizată de una dintre părţile din dosar, neavând absolut nicio legătură cu dosarele ce formează obiectul prezentei sesizări, aşa cum în mod greşit se reţine în hotărârea atacată.
28. În consecinţă, se solicită reanalizarea situaţiei reţinute în hotărârea atacată, cu luarea în considerare a vechimi de aproape 30 de ani în cadrul Judecătoriei Piteşti, a aprecierilor pozitive de care se bucură din partea colegilor judecători, a faptului că a fost sancţionată disciplinar o singură dată în carieră cu sancţiunea "avertisment", precum şi a faptului că, în raport cu numărul de dosare soluţionate, se află pe primele locuri în clasamentul judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti.
29. Pentru aceste argumente, se solicită aplicarea unei sancţiuni mai blânde, având în vedere că sancţiunea disciplinară aplicată este penultima în ordinea gravitaţii sancţiunilor prevăzute de legiuitor pentru acest gen de abateri disciplinare.
III. Apărările intimatei
30. Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că motivele invocate de către recurentă sunt nefondate, hotărârea atacată este legală, cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.
IV. Considerentele Înaltei Curţi
31. În contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile expuse la pct. II, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
32. Susţinerile din recurs referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt lipsite de temei, întrucât atât din lecturarea hotărârii, cât şi din expunerea sintetizată a considerentelor acesteia de la pct. I, se constată că instanţa disciplinară a expus obiectul învestirii, situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia din dispozitiv, în acord cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Totodată, din analiza hotărârii atacate, se constată că instanţa disciplinară a analizat şi a înlăturat explicit apărările formulate de pârâtă, aşa cum rezultă fără echivoc din considerentele prezentate la pct. 8, 9, 18 din prezenta decizie.
33. Criticile recurentei referitoare la depăşirea limitelor sesizării instanţei disciplinare nu pot fi primite, în condiţiile în care secţia pentru judecători în materie disciplinară s-a pronunţat în raport cu aspectele de fapt şi de drept cu care a fost învestită prin acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, cu respectarea dispoziţiilor art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, conform cărora instanţa disciplinară se pronunţă asupra acţiunii disciplinare prin prisma situaţiei de fapt expuse în susţinerea acesteia.
34. Astfel, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, în raport cu activitatea profesională a pârâtei în contextul activităţii de monitorizare a dosarelor mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanţelor din raza teritorială a Curţii de Apel Piteşti, fiind vizate dosarele în primul ciclu procesual cu o vechime mai mare de 10 ani, la 15 ianuarie 2019, respectiv Dosarele nr. x/2007, nr. y/2008, nr. z/2008.
35. Subsumat aceleiaşi abateri disciplinare, verificările au fost efectuate atât cu privire la situaţia celor trei dosare mai vechi de 10 ani ce formează obiectul sesizării din oficiu, cât şi cu privire la situaţia cauzelor mai vechi de un an de la data sesizării instanţei şi la împrejurări conexe sau complementare faptelor iniţiale, cu respectarea dispoziţiilor art. 24 alin. (5) lit. a) - c) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018, conform cărora:
"Art. 24. - [...]
(5) Verificările prealabile ale sesizării iniţiale vor viza, fără întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu, şi următoarele încălcări, acte sau împrejurări constatate de inspectori în cursul acestora:
a) încălcări ale unor dispoziţii legale sau regulamentare identice cu cele care fac obiectul sesizării;
b) împrejurări care constituie acte materiale din elementul material al abaterilor disciplinare pentru care s-a început efectuarea verificărilor prealabile;
c) împrejurări care reprezintă acte materiale din elementul material al unor abateri disciplinare complementare sau conexe cu abaterile disciplinare pentru care s-a început efectuarea verificărilor prealabile."
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, din motive imputabile"
36. În raport cu dispoziţiile citate, instanţa de disciplină cu just temei a reţinut că probatoriul administrat relevă faptul că, în privinţa unui număr repetat de cauze, pârâta, din motive care îi sunt imputabile, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor legale de o manieră care să permită soluţionarea cauzelor cu celeritate ori cu respectarea termenului rezonabil.
37. Sub aspectul situaţiei de fapt, sunt necontestate în materialitatea lor următoarele circumstanţe: (i) Dosarul nr. x/2007, înregistrat pe rolul instanţei la 3 ianuarie 2007 şi aflat pe rolul completului pârâtei de la 28 martie 2008, nu era soluţionat nici la data de 5 septembrie 2019, având o vechime de 12 ani; (ii) Dosarul nr. x/2008, înregistrat pe rolul instanţei la 11 ianuarie 2008 şi aflat pe rolul completului pârâtei de la 21 martie 2008, având o vechime de 11 ani; (iii) Dosarul nr. x/2008, înregistrat pe rolul instanţei la 27 iunie 2008, are o vechime de 11 ani; (iv) Dosarele nr. x/2009 şi nr. y/2009 înregistrează o vechime de 10 ani; (iv) Dosarele nr. x/2010, nr. y/2010, nr. z/2010, nr. w/2010 înregistrează o vechime de 9 ani; (v) Dosarele nr. x/2011, nr. y/2011 înregistrează o vechime de 8 ani; (vi) Dosarele nr. x/2012, nr. y/2012 înregistrează o vechime de 7 ani; (vii) Dosarele nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2013, nr. w/2013 înregistrează o vechime de 6 ani; (viii) Dosarele nr. x/2014, nr. y/2014 înregistrează o vechime de 5 ani; (ix) în Dosarul nr. x/2009 au fost acordate termene pe o perioadă de 9 ani pentru lămurirea situaţiei de fapt prin intermediul expertizei de specialitate.
38. În cauzele respective, pârâta judecător a amânat în mod repetat şi pentru perioade îndelungate de timp judecata cauzei fie pentru administrarea probei cu expertiză, fie pentru înlocuirea experţilor, fără a fi indicate de cele mai multe ori considerentele avute în vedere, în mod nejustificat şi fără respectarea dispoziţiile legale care guvernează administrarea probatoriului.
39. Circumstanţele de fapt expuse anterior, necontestate în materialitatea lor de către recurentă, denotă fie neaplicarea, fie aplicarea normelor procedurale de o manieră care a condus în mod repetitiv la amânarea succesivă a judecăţii şi la prelungirea duratei procedurilor judiciare, situaţii care nu au fost determinate de cauze obiective, externe conduitei magistratului.
40. În aceste condiţii, întemeiat s-a reţinut lipsa de fermitate a pârâtei în exercitarea rolului activ al judecătorului şi în aplicarea normelor procedurale astfel încât să asigure soluţionarea cauzelor cu celeritate. Din această perspectivă, probatoriul administrat şi apărările pârâtei nu demonstrează existenţa unor cauze obiective care să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetate, prezentând relevanţă deosebită din perspectiva abaterii disciplinare, elementele expuse rezumativ la pct. 37 din prezenta decizie, precum şi în cuprinsul hotărârii instanţei disciplinare.
41. În context, este avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Vlad şi alţii împotriva României, Hotărârea din 26 noiembrie 2013), în care s-a reţinut încălcarea art. 6 §1 din Convenţie, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare în litigii care au trenat pe rolul instanţelor o perioadă de circa 9 ani, 12 ani şi, respectiv, 16 ani. Acest reper este edificator în circumstanţele prezentei cauze, reliefate de aspectele prezentate la pct. 37 din prezenta decizie, care denotă nerespectarea duratei rezonabile de soluţionare a unor cauze aflate în primă instanţă pe durate cuprinse între 5 şi 12 ani.
42. În circumstanţele expuse, întemeiat s-a reţinut că este îndeplinită latura obiectivă a abaterii disciplinare, iar, în privinţa laturii subiective, s-a reţinut atitudinea pasivă şi lipsită de fermitate a pârâtei în aplicarea dispoziţiilor procedurale în pofida vechimii dosarelor şi a conduitei părţilor şi celorlalţi participanţi la judecată, magistratul prevăzând consecinţele şi acceptând producerea lor, dovadă în acest sens fiind lipsa de diligenţă şi de preocupare pentru soluţionarea cauzelor cu celeritate ori în cadrul unui termen rezonabil.
43. Apărările recurentei, concentrate pe volumul mare de activitate, complexitatea cauzelor, conduita părţilor sau a experţilor desemnaţi ori alte particularităţi ale cauzelor, nu pot primi relevanţa propusă şi nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetitive reprobabile a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluţionării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanţele invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea pârâtei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acţiuni disciplinare, ci sunt specifice întregului sistem judiciar şi activităţii oricărui judecător.
44. Astfel fiind, întemeiat a concluzionat instanţa de disciplină că sunt îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare în sensul art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, reţinând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în privinţa litigiilor analizate în cadrul acţiunii disciplinare, magistratul a înţeles să aplice normele procedurale de o manieră ce a avut drept consecinţă întârzierea procedurilor judiciare, apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere principiului soluţionării cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil, prin nesocotirea obligaţiei ce revine judecătorului conform art. 21 din Constituţie, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
45. În ceea ce priveşte apărările întemeiate pe volumul de activitate, nu sunt identificate, în sensul susţinerilor recurentei şi comparativ cu datele reţinute de instanţa de disciplină, discrepanţe de natură a conferi un caracter scuzabil conduitei culpabile a judecătorului cercetat. Sub acest aspect, se observă că volumul de activitate, complexitatea cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a părţilor nu reprezintă ipso facto cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, atât timp cât situaţia constatată în privinţa pârâtei nu reprezintă o constantă în activitatea magistraţilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:
"Art. 99. - Constituie abateri disciplinare:
t) exercitarea funcţiei cu [...] gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.
Art. 991. - [...]
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."
46. În acord cu instanţa disciplinară şi în contextul în care recurenta nu critică în concret concluzia şi argumentele din hotărârea atacată referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare, se constată că, prin modul de gestionare a cauzelor, pârâta judecător nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 331 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. referitoare la măsurile procedurale aflate la dispoziţia judecătorului pentru desemnarea experţilor, stabilirea obiectivelor şi termenul de efectuare a expertizei, conduita sa profesională reflectând o îndepărtare de standardul "magistratului diligent" de o manieră care a făcut posibilă înregistrarea unor prelungiri nejustificate şi pentru perioade foarte mari de timp în soluţionarea cauzelor de primă instanţă, aşa cum rezultă, fără echivoc din considerentele de la pct. 37 din prezenta decizie. Aceeaşi concluzie rezultă şi din împrejurarea că, în cauzele în care judecata cauzei în primă instanţă s-a întins pe perioade de până la 5 - 9 ani, pârâta nu a respectat nici dispoziţiile art. 155 şi art. 156 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 referitoare la acordarea unui singur termen de judecată pentru lipsă de apărare ori prin învoiala părţilor.
47. Sub aspectul laturii subiective, se reţine că pârâta a ignorat dispoziţiile de procedură de o manieră care se circumscrie gravei neglijenţe prin prisma prelungirii pentru perioade de timp inacceptabile din perspectiva termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor, fără a exista nicio împrejurare care să justifice durata întârzierilor, conduita imputată neputând fi circumscrisă unei culpe scuzabile, cu atât mai mult cu cât modul de lucru adoptat a reprezentat o practică constantă în activitatea sa.
48. Referitor la individualizarea sancţiunii, se reţine în primul rând că pârâta a mai fost sancţionată anterior cu "avertisment" pentru aceeaşi abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, prin Hotărârea nr. 8J din 25 mai 2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 69 din 13 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul respectivei proceduri disciplinare fiind analizată conduita pârâtei cu privire la gestionarea Dosarului nr. x/2011, menţionat şi în prezenta cauză ca având o situaţie similară Dosarului nr. x/2012 cu o vechime de 7 ani.
49. Totodată, în condiţiile în care în sarcina pârâtei au fost reţinute două abateri disciplinare, instanţa de disciplină a realizat o corectă aplicare a criteriilor de individualizare în raport cu dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, având în vedere gravitatea faptelor, urmările acestora şi principiul aplicării graduale a sancţiunilor, aplicând următoarea sancţiune în ordinea severităţii, respectiv cea prevăzută la lit. b) a articolului menţionat, apreciind că scopul preventiv şi punitiv este atins prin reducerea indemnizaţiei cu 25% pentru o perioadă de 6 luni, faţă de intervalul maxim prevăzut de un an.
50. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 2J din 5 februarie 2020, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2020.
GGC - NN