Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin Decizia civilă nr. 62 din 18 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 15J din 7 mai 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2019.
În motivarea hotărârii, au fost reţinute considerentele arătate în continuare.
A. Cu privire la acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
B. Cu privire la hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 15J din 7 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător A. sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 5% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege.
În raport cu situaţia de fapt, s-a reţinut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, iar, la individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a luat în considerare împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâtul judecător, apreciind că este justificată aplicarea unei sancţiuni care să îl atenţioneze în sensul evitării pe viitor a unor manifestări similare.
C. Cu privire la recursul declarat în cauză
Împotriva hotărârii instanţei disciplinare, pârâtul A. a declarat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii disciplinare. În susţinerea recursului, recurentul a formulat criticile de nelegalitate şi netemeinicie arătate în continuare.
C.1. Critici referitoare la nelegalitatea hotărârii
În cadrul primei critici, vizând nelegalitatea hotărârii atacate, recurentul arată că a fost sancţionat pentru abateri de la etica disciplinară, justificată, în motivarea hotărârii, prin referirile la Codul deontologic, la Principiile de bază ale ONU privind independenţa justiţiei şi la Statutul Universal al Judecătorului. Documentele internaţionale menţionate instituie numai standarde minime, care trebuie luate în considerare de legiuitor în momentul în care adoptă reglementări interne, iar încălcarea prevederilor acestor documente nu atrage sancţionarea disciplinară a magistratului.
Normele de conduită sunt reglementate prin Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, şi constau în recomandări cu privire la etica dezirabilă a magistraţilor, spre deosebire de normele disciplinare, care sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 şi constau în obligaţii şi interdicţii impuse magistraţilor.
Astfel, un judecător poate fi sancţionat disciplinar numai pentru încălcarea vreuneia dintre abaterile disciplinare expres prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.
În forma iniţială a Legii nr. 303/2004, la art. 97 lit. b) era prevăzută abaterea disciplinară constând în "nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al magistraţilor", însă, în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, încălcarea Codului deontologic a fost scoasă din sfera răspunderii disciplinare, fiind, în prezent, reglementată distinct prin dispoziţiile art. 64 - 65 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliul Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018.
C.2. Critici referitoare la netemeinicia hotărârii
Sub un prim aspect, recurentul susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care reglementează o abatere disciplinară de rezultat, iar nu de pericol, şi care constă în manifestări prin care trebuie să se aducă atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei. Utilizarea în motivarea hotărârii atacate a expresiei "de natură să" arată că instanţa disciplinară crede că s-ar fi putut produce un astfel de rezultat, nu că acesta s-a şi produs, fără a fi indicată nicio probă în acest sens.
Precizează recurentul că nu contestă situaţia de fapt - cele două postări publicate pe contul de B. - ci faptul că nu există nicio probă din care să rezulte urmarea cerută de lege pentru ca fapta să constituie abatere disciplinară.
Este criticat faptul că instanţa disciplinară a reţinut numai aprecieri subiective cu privire la conduita aşteptată, fără a exista reguli clare cu privire la ceea ce are voie şi ceea ce nu are voie să posteze un magistrat pe B., iar Consiliul Superior al Magistraturii este în plin proces de desfăşurare a unei activităţi de elaborare a unui astfel de ghid, care cuprinde recomandări ce ţin de sfera eticii, iar nu de regimul disciplinar.
Deşi, în motivarea hotărârii atacate, se face referire la "expresii insidoase, neadecvate şi chiar indecente" şi la depăşirea limitelor decenţei ce caracterizează relaţiile interumane, reţinându-se că faptele analizate au fost de natură să pună la îndoială probitatea profesională şi morală a magistratului, instanţa disciplinară nu a indicat care sunt cuvintele sau expresiile deranjante şi la care dintre cele două postări se referă, situaţie în raport de care recurentul susţine că se află în imposibilitatea de a formula apărări.
Cu privire la postarea privind armata, nu a fost administrată nicio probă care să ateste aspectele reţinute în hotărârea atacată cu privire urmarea produsă prin postarea publicată pe B., constând în deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu, în apărarea ordinii de drept.
În mod greşit s-a reţinut că au existat ample dezbateri publice referitoare la postarea privind armata, întrucât numai nişte ziare online, care au o obişnuinţă în a denigra sistemul judiciar, au răstălmăcit cele afirmate în cuprinsul postării. Chiar în condiţiile în care se dezbătea public modul de desemnare a Şefului de Stat Major, recurentul arată că a justificat interesul opiniei publice prin necesitatea de a menţine armata în afara influenţelor politice, atrăgând atenţia că o conducere nepotrivită ar putea oricând scoate armata în stradă pentru menţinerea democraţiei constituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 118 alin. (1) din Constituţie. Susţine recurentul că postarea sa a fost interpretată cu rea-credinţă de unele ziare, nefiind vina sa, iar postarea sa vine în contextul activităţii de educaţie juridică pe care o desfăşoară de ani buni în mod public, în cadrul unor evenimente socio-politico-juridice, în care explică populaţiei principalele norme legale aplicabile, utilizând ca mijloc interviurile oferite presei sau postările pe contul personal de B.
O altă critică vizează faptul că instanţa disciplinară nu a indicat în concret cum postarea sa pe B. referitoare la numirea unui oficial în conducerea armatei sau cum indicarea unei dispoziţii constituţionale a dus la deteriorarea încrederii în justiţie, întrucât nu există niciun martor, nicio postare şi niciun sondaj de opinie în acest sens şi, din contră, martorii audiaţi în cursul cercetării disciplinare au arătat că în urma afirmaţiilor nu s-a produs niciun fel de afectare a imaginii sale ca judecător, a activităţii tribunalului sau a altor instanţe.
De altfel, susţine recurentul, este greu de făcut vreo legătură între o postare referitoare la armata ţării şi activitatea judiciară, iar libertatea de exprimare de care se bucură, similar oricărui cetăţean, îi permite să se implice în astfel de dezbateri publice. Mai susţine recurentul că obligaţia de rezervă îi impune să nu comenteze cazuri aflate în desfăşurare sau să susţină partide ori politicieni, nicidecum să se implice în viaţa comunităţii, activitate pe care o desfăşoară de altfel din anul 2003, când a acordat primul interviu în presă.
Cu privire la urmarea generată de postarea cu trimitere la interviul procurorului, se susţine că nu sunt referiri exprese în motivarea hotărârii. Afirmă recurentul că şi-a exprimat în mod public acordul şi admiraţia faţă de ieşirile publice ale unui coleg care apără imaginea justiţiei şi militează pentru separarea politicului de justiţie, fiind de notorietate că perioada în care a fost dat interviul a fost una în care magistraţii au protestat timp de mai multe luni faţă de afectarea independenţei justiţiei prin acţiuni parlamentare sau guvernamentale.
Se afirmă că este inacceptabil ca procurorul care a dat interviul în care menţionează atacul politicului împotriva justiţiei să nu fie sancţionat, în schimb să fie sancţionat cel care indică prietenilor şi urmăritorilor săi de pe B. să citească acel interviu.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate, recurentul susţine că este nejustificată, pentru argumentele arătate în continuare.
A fost numit în magistratură la 1 decembrie 1998, a îndeplinit, pe rând, mai multe funcţii în cadrul sistemului judiciar: judecător la Judecătoria Vatra-Dornei, judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, judecător la Tribunalul Cluj, consilier al ministrului justiţiei, vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, membru în colegiul de conducere al Tribunalului Cluj. În cursul carierei sale, nu i s-a aplicat în mod definitiv vreo sancţiune disciplinară şi nu s-a constatat definitiv vreo încălcare a Codului deontologic. A fost evaluat cu calificativul "foarte bine" la toate evaluările şi, atât înainte, cât şi ulterior pronunţării hotărârii atacate, a primit premii şi aprecieri care dovedesc buna reputaţie de care se bucură în societate şi în rândul colegilor.
Instanţa disciplinară nu a respectat principiul proporţionalităţii şi gradualităţii aplicării sancţiunilor disciplinare, întrucât nu a expus motivele pentru care nu a aplicat cea mai uşoară dintre sancţiunile prevăzute de lege.
D. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
D.1. În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate
Este adevărat că art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, publicată în M. Of. nr. 653/22.07.2005, reglementa abaterea disciplinară constând în "nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al magistraţilor".
Prin art. I pct. 102 din Titlul XVII - "Modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor" din Legea nr. 247/2005, a fost abrogat art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004.
Art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a fost modificat prin Legea nr. 24/2012, reglementând abaterea disciplinară în forma analizată în prezenta cauză, în sensul următor:
"Constituie abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".
În motivarea hotărârii atacate, instanţa disciplinară a reţinut că obligaţia de rezervă impusă magistraţilor prin art. 90 alin. (1) din Legea 303/2004 este reluată, subsecvent, în cuprinsul art. 17 din Codul deontologic, iar, în privinţa noţiunii de "deontologie profesională", a avut în vedere hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Ozpinar împotriva Turciei.
În ansamblul considerentelor hotărârii atacate, instanţa disciplinară a analizat întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, iar nu neconformarea la prevederile Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005.
Contrar susţinerilor recurentului, abrogarea art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004, prin art. I pct. 102 din Titlul XVII - "Modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor" din Legea nr. 247/2005, nu are ca efect scoaterea din sfera răspunderii disciplinare a conduitei necorespunzătoare normelor deontologice.
D.2. În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie a hotărârii atacate
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a examinat întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prin prisma dreptului la liberă exprimare raportat la obligaţia de rezervă ce incumbă judecătorilor.
Din perspectiva dreptului la liberă exprimare, este necontestat faptul că judecătorului, în calitate de simplu cetăţean, îi este recunoscut inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare, care, însă, comportă anumite îndatoriri şi responsabilităţi, în raport cu art. 10 alin. (2) din Convenţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu referire la restricţiile ce grefează această libertate în cazul persoanelor care exercită o funcţie publică (Morissens contra Belgiei), precum şi prin prisma jurisprudenţei Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 128 din 27 mai 2019) referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
În circumstanţele cauzei, s-a reţinut că pârâtul judecător are dreptul la liberă exprimare, circumstanţiat, însă, de obligaţia de rezervă specifică funcţiei de magistrat, pentru a se asigura un just echilibru între exerciţiul acestui drept privat fundamental şi interesul legitim public prevalent asociat justiţiei, ca serviciu public, în considerarea echilibrului puterilor statului. În cauză, în sarcina magistratului s-a reţinut maniera concretă de exprimare, care a condus la ruperea justului echilibru.
Criticile din recurs referitoare la faptul că opiniile publicate pe B. au avut un ecou nesemnificativ în mass-media sunt lipsite de temeinicie, întrucât, aşa cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt, interesul mass-media cu privire la opiniile pârâtului au fost reflectate de mai multe publicaţii online, iar unele dintre acestea reprezintă canale de ştiri de notorietate în mass-media.
Cu referire la comentariul magistratului vizând un articol publicat pe site-ul ...com, s-a reţinut că limbajul folosit depăşeşte cu mult limitele decenţei specifice funcţiei deţinute, care impun sobrietate şi echilibru, de o manieră care să nu prejudicieze imaginea sistemului judiciar, motiv pentru care nu pot fi primite criticile prin care recurentul susţine că motivarea hotărârii atacate nu cuprinde referiri relative la această postare şi nici cele prin care recurentul invocă justificări ale conduitei sale prin prisma cetăţeanului implicat activ în funcţionarea optimă a justiţiei şi a statului de drept.
De asemenea, opinia exprimată de pârâtul judecător în sensul că instituţii importante ale statului sunt supuse unor acţiuni de destructurare şi decredibilizare, precum şi întrebarea retorică vizând soluţia ieşirii armatei în stradă, ca remediu constituţional, reflectă o depăşire evidentă a limitelor libertăţii de exprimare acceptate în cazul unui judecător.
În cadrul litigiului disciplinar nu pot forma obiectul analizei veridicitatea ori constituţionalitatea, legalitatea sau temeinicia aspectelor expuse în textele publicate de pârâtul judecător, pentru a se verifica dacă acestea au o bază factuală, întrucât nici instanţa disciplinară şi nici instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea recursului nu au competenţa de a examina chestiunile de fapt şi de drept care au făcut obiectul opiniilor exprimate public de către pârât.
Relevant, din perspectiva abaterii disciplinare, este faptul că, prin mesajul care a ajuns la cunoştinţa publicului şi a prezentat interes pentru mass-media din mediul online, pârâtul judecător a exprimat o opinie personală care pune în discuţie credibilitatea instituţiilor statului, printre care şi instituţii ale sistemului judiciar, şi prin care propune un remediu ce nu poate fi considerat ca adecvat expunerii publice a unui judecător.
Recurentul tinde să minimalizeze conduita sa, susţinând că postarea sa pe B. se referă la "numirea unui oficial în conducerea armatei" şi "indicarea unei dispoziţii constituţionale", făcând abstracţie de remediul pe care îl sugerează şi de semnificaţiile adiacente întrebării retorice pe care a formulat-o în cuprinsul postării, semnificaţii care nu pot fi privite ca fiind în acord cu expunerea publică acceptată în cazul unui magistrat.
Faptul că opiniile au fost exprimate într-un cadru public rezultă cu evidenţă în condiţiile în care mesajul transmis a făcut obiectul unor articole publicate de mass-media în mediul online. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că, în cadrul procedurii disciplinare, magistratul a precizat că, încă din anul 2003, a avut în mod regulat apariţii şi intervenţii în spaţiul public pe teme legate de justiţie, fiind cel mai citit judecător din sud-estul Europei din ultimii 5 ani de zile, iar postările sale sunt extrem de apreciate de cei peste 50.000 de urmăritori ai contului său de B. Totodată, aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară, chiar magistratul a precizat că a simţit nevoia de a-şi exprima în spaţiul public opinia cu privire la numirea şefului de stat major al Armatei Române, în contextul dezbaterilor în spaţiul public referitoare la această chestiune, intenţia sa fiind de a atrage atenţia cetăţenilor sub aspectul importanţei constituţionale a subiectului. Sub acest aspect, întemeiat s-a reţinut că, în condiţiile expuse şi pentru argumentele expuse anterior, nu se poate realiza în cazul aceleiaşi persoane o disociere între dreptul la liberă exprimare al cetăţeanului şi dreptul la liberă exprimare restrâns al magistratului, cu consecinţa înlăturării răspunderii disciplinare.
În consecinţă, opiniile exprimate de pârâtul judecător în spaţiul public, modalitatea concretă de prezentare şi limbajul folosit reprezintă manifestări contrare demnităţii funcţiei, de natură a aduce atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei, prin încălcarea obligaţiei de rezervă ataşată funcţiei exercitate, fiind astfel constituit elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare analizate.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită cu intenţie indirectă, întrucât pârâtul şi-a exprimat opiniile în spaţiul virtual, pe pagina sa de B., accesibilă publicului şi urmărită de circa 50.000 de persoane, potrivit celor declarate în cadrul cercetării disciplinare, acceptând posibilitatea ca opiniile sale să ajungă la cunoştinţă publică şi, chiar dacă nu a urmărit să afecteze imaginea sistemului judiciar, a acceptat posibilitatea ca acest rezultat să se producă.
Contrar susţinerilor recurentului, urmarea produsă prin săvârşirea faptei constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept, în condiţiile în care opiniile exprimate de domnul judecător au fost preluate în mass-media, generând ample dezbateri publice în condiţiile în care titlurile din mass-media fac referire la remediul propus de domnul judecător pentru apărarea democraţiei Constituţionale.
Urmarea produsă este reflectată fără echivoc de modul în care în mass-media a perceput şi a preluat opiniile pârâtului. Este elocvent faptul că publicaţiile de ştiri au recepţionat şi au transmis opinie publice că mesajul magistratul pârât ar fi în sensul că armata ar urma să iasă în stradă şi să apere democraţia constituţională, mesaj care transpare în mod evident din întrebarea retorică din postarea de pe B.
Noţiunile enumerate în textul art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 - "onoare", "probitate profesional", "prestigiului justiţiei" - au un caracter complex şi dinamic şi nu pot fi restrânse în cadrul unor limite sau reguli precis determinate. Ceea ce se analizează în cadrul abaterii disciplinare sunt tocmai atitudinile care se îndepărtează de conduita pretinsă magistratului, conturată de repere cuprinse în documente internaţionale, în lege, în reglementări infra-legislative ori în alte recomandări, care îmbracă diverse forme cu grad diferit de forţă juridică, dar care, în ansamblul lor, creionează conduita adecvată a magistratului diligent.
Astfel, cele trei noţiuni menţionate anterior sunt analizate, din perspectiva prejudiciului cauzat, chiar în cadrul procedurii disciplinare şi nu pot face obiectul unui probatoriu exhaustiv prin martori sau sondaje de opinie, aşa cum propune recurentul. Analiza pretinsă de recurent şi aprecierea cu privire la atingerea adusă unuia dintre cele concepte sunt realizate în cele trei etape succesive ale procedurii disciplinare, finalizate printr-o hotărâre judecătorească definitivă: (i) etapa administrativă, care cuprinde faza verificărilor prealabile şi, dacă este cazul, etapa cercetării disciplinare; (ii) etapa administrativ-jurisdicţională, în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară; (iii) etapa judecătorească, desfăşurată în faţa completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Urmarea produsă este reflectată chiar din modul în care mass-media din mediul online a reflectat opiniile judecătorului cu privire la remediul propus sugestiv în raport cu evenimentele relatate şi care, aşa cum s-a arătat anterior, nu este adecvat statutului magistratului, ca exponent al sistemului de justiţie, asupra căruia se răsfrâng, din punct de vedere al imaginii şi prestigiului, conduitele neconforme individuale care îşi găsesc ecou în spaţiul public.
Pentru aceleaşi argumente nu pot fi primite nici susţinerile prin care recurentul tinde să minimalizeze consecinţele conduitei sale, afirmând neutru şi inofensiv că postarea sa ar viza armata ţării şi activitatea judiciară.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate, au fost respectate dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, întrucât instanţa disciplinară a luat în considerare împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâtul judecător.
II. Contestaţia în anulare
Împotriva hotărârii menţionate la pct. I, recurentul A. a formulat contestaţie în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., invocând omisiunea instanţei de a cerceta trei dintre motivele de casare.
Contestatorul susţine că instanţa de recurs a omis să analizeze trei chestiuni esenţiale invocate pe parcursul soluţionării recursului, şi anume: (i) aspectul de ordine publică, invocat prin răspunsul la întâmpinare şi prin memoriul scris depus la dosar, referitor la faptul că a fost sancţionat pentru două abateri disciplinare, deşi acţiunea disciplinară se exercitase pentru o singură abatere disciplinară; (ii) aspectul de ordine publică invocat prin memoriul scris depus la dosar vizând neconstituţionalitatea textului de lege care consacră abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa, şi anume dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, text care are acelaşi conţinut cu unul deja declarat neconform prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 225/2017 referitoare la avocaţi; (iii) aspectul ivit după formularea recursului şi invocat prin memoriul scris depus la dosar, referitor la faptul că ieşirea armatei pe străzi a avut loc, pentru a asigura ordinea publică, în baza unui decret prezidenţial. În privinţa ultimului aspect, se arată că, între data formulării recursului şi data soluţionării acestuia, a intervenit starea de pandemie generată de virusul Sars-Cov-2, iar prezenţa armatei pe străzi a fost consacrată legal prin dispoziţiile art. 5 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020. Astfel, contestatorul invocă faptul că nu a putut invoca acest aspect, ca motiv de recurs, întrucât a formulat recursul la 11.12.2019, răspunsul la întâmpinare a fost formulat la 10.02.2020, iar Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 a fost emis la 16 martie 2020, fiind de notorietate faptul că timp de două luni militari din armata română au făcut parte din dispozitivele stradale pentru a menţine ordinea de drept, parte esenţială a democraţiei, ceea ce justifică întrebarea sa retorică din postarea de pe B.
III. Considerentele Înaltei Curţi cu privire la contestaţia în anulare
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contestaţia în anulare este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 503. - […]
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: […]
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.
Se observă că, în raport cu dispoziţiile citate, criticile cuprinse în contestaţia în anulare se referă la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta trei dintre motivele de casare invocate prin răspunsul la întâmpinare şi prin memoriul depus la dosar înaintea ultimului termen de judecată.
Contrar dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în susţinerea contestaţiei în anulare, se invocă omisiunea instanţei de recurs de a cerceta aspecte care au fost invocate prin alte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, iar nu prin cererea de recurs.
Or, aşa cum rezultă din expunerea hotărârii atacate cu contestaţie în anulare, instanţa de recurs a analizat criticile de nelegalitate şi netemeinicie cuprinse în cererea de recurs, împrejurare necontestată de către contestator.
Totodată, se observă că recurentul nu a încadrat formal criticile din recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci le-a sistematizat în critici vizând "Nelegalitatea hotărârii de sancţionare" şi critici vizând "Netemeinicia hotărârii de sancţionare", care au fost analizate şi cărora li s-a răspuns structurat în decizia de recurs, aşa cum rezultă din expunerea de la pct. I.D din prezenta hotărâre.
Din analiza cererii de recurs şi a deciziei atacate cu contestaţie în anulare, se observă că hotărârea respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că, în cuprinsul considerentelor, sunt reliefate "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Astfel, criticile din contestaţia în anulare referitoare la faptul că instanţa de recurs nu a răspuns unor aspecte invocate prin răspunsul la întâmpinare şi memoriul depus la dosar nu pot fi circumscrise ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă exclusiv la cererea de recurs.
În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 parag. 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).
Prin susţinerile referitoare la starea de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi imposibilitatea de a invoca motivul de recurs din cauza măsurilor dispuse prin actul menţionat, contestatorul invocă o situaţie de repunere în termenul de recurs, ceea ce excedează cadrului contestaţiei în anulare. Totodată, prin aceste critici recurentul tinde să repună în discuţie fondul litigiului disciplinar soluţionat definitiv prin decizia atacată, analiză care depăşeşte cadrul procesual al contestaţiei în anulare, întrucât s-ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 62 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2020.
GGC - NN