Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Acțiune în anularea hotărârii arbitrale. Modificarea clauzei compromisorii în ceea ce privește forul arbitral. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Despre arbitraj. Desființarea hotărârii arbitrale

Index alfabetic: acțiune în anularea hotărârii arbitrale

  • modificarea clauzei compromisorii
  • excepția nulității recursului

 

C. civ., art. 1266 alin. (1), art. 1267, art. 1268 alin. (1)-(3), art. 1269

C. proc. civ., art. 619 alin. (2)

Prin alegerea unui arbitraj instituţionalizat se impun părţilor regulile de procedură ale respectivului arbitraj, orice derogare convenţională fiind lipsită de efecte, potrivit art. 619 alin. (2) C.proc.civ., afară dacă, ţinând seama de condiţiile speţei şi de conţinutul regulilor de procedură indicate de părţi, arbitrajul decide că regulile alese de părți pot fi deopotrivă aplicate, stabilind modul de aplicare a acestora.

O asemenea alegere trebuie să fie expresă şi dincolo de orice îndoială, iar în cazul în care o astfel de derogare nu a fost realizată convenţional atunci când părțile au operat  modificarea clauzei compromisorii prin care au deferit, potrivit ultimei lor voințe, competența arbitrajului Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale acesteia, este evident că desemnarea arbitrilor urmzăea să fie făcută concordant acestui regulament, iar nu altor reguli arbitrale.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1632 din 23 iunie 2021

 

Prin sentința arbitrală nr. 31/30.09.2020, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a respins excepția de necompetență materială privind arbitrajul formulată de către pârâta A. S.R.L, cu privire la primul capăt de cerere, referitor la plata facturilor neachitate de către antreprenor, în sumă de 10.561,79 lei.

A admis cererea principală formulată de către reclamantă B. S.A. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.561,79 lei, reprezentând valoarea lucrărilor de remediere la rețeaua de distribuție a apei pe străzile C și D şi la plata sumei de 1.241.468,24 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

S-a luat act de recunoașterea reclamantei privind pretenția pârâtei referitoare la plata sumei de 922.471,22 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, neachitate.

A admis cererea reconvențională formulată de pârâtă şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 922.471,22 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate, nedecontate.

S-au compensat obligațiile reciproce, scadente și lichide ale părților până la concurența sumei de 922.471,40 lei.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a diferenței în sumă de 329.558,63 lei, cu titlu de compensație financiară.

Împotriva sentinţei arbitrale reclamanta A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6/PI/27.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia a II-a Civilă.

Împotriva sentinţei curţii de apel reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând anularea hotărârii.

În motivare, a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, situaţie faţă de care devin incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Potrivit recurentei, în soluţionarea acţiunii în anulare s-a dat o interpretare eronată a dispoziţiilor contractuale, bazată pe dispoziţii legale aplicabile numai în materia legilor civile, iar nu a contractelor încheiate între persoane juridice, situaţie în care se aplică prevederile art. 1.266-1.269 C.civ.

Astfel, a arătat că în acord cu dispoziţiile art. 1.266 alin. (1) C.civ. ceea ce prevalează în interpretarea contractului dedus judecăţii este voinţa părţilor.

În continuare, a precizat că părţile au prevăzut clauza arbitrală cu privire la soluţionarea eventualelor dispute dintre cele două părţi la art. 20.6 din contractul nr. 166/DE-AP/03.08.2015, articol ce a fost modificat prin condiţiile speciale la contract, în sensul eliminării primei fraze a primului paragraf al subclauzei 20.6.

Ca urmare, părţile au tranșat chestiunea unor viitoare litigii, în sensul că soluţionarea acestora se va face de către Camera de Comerț, Industrie şi Agricultură Timişoara, în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acesteia, iar în ceea ce priveşte procedura de numire a arbitrilor se vor urma regulile Camerei Internaționale de Comerț (ICC) de la Paris, aceasta fiind voinţa părţilor.

A învederat că prezintă relevanţă natura contractului - având în vedere că ne aflăm în ipoteza unui contract internaţional, iar probabilitatea de a se identifica arbitri experți în arbitrajul internațional la I.C.C. de la Paris este mai mare faţă de instanţa arbitrală din Timişoara, locul arbitrajului - având în vedere că B. S.A. este o societate (publică) destul de importantă în Timişoara (unicul distribuitor de apă din judeţ).

Aşadar, aceste două motive importante stau la baza alegerii părţilor de a organiza arbitrajul cu sediul la Timişoara, recurenta subliniind că arbitrii aleși din listele arbitrilor de la I.C.C. de la Paris pot oferi garanții mai mari de competenţă şi imparţialitate decât arbitrii din Timişoara.

Recurenta a mai susţinut că nu ar fi semnat contractul dacă ar fi știut că orice dispută cu B. S.A. va fi instrumentată de arbitrii din Timişoara.

Totodată, a subliniat că dacă părţile ar fi vrut ca arbitrajul să fie instrumentat de arbitrii din Timişoara potrivit condiţiilor speciale, cu siguranță ar fi șters şi a doua teză a primului paragraf al Sub-Clauzei 20.6.

În continuare, a precizat că cele două motive indicate mai sus trebuie luate în considerare şi în interpretarea art. 1.268 C.civ., în ipoteza în care prevederile contractuale ar fi susceptibile de mai multe înțelesuri.

Astfel, a arătat că trebuie avută în vedere natura şi obiectul contractului, iar în condiţiile în care contractul conţine elemente de extraneitate, prestatorul de servicii fiind o persoană juridică italiană, rezultă măsura de precauție pe care a urmărit-o în vederea asigurării imparțialității arbitrilor.

Din perspectiva art. 1.269 C.civ., recurenta a susţinut că în situaţia în care ar exista în continuare neclarități cu privire la interpretarea art. 20.6 din contrat, astfel cum acesta a fost modificat prin condiţiile speciale, acesta ar trebui interpretat în favoarea sa.

În acest sens a menţionat că din analiza art. 617 alin. (2) C.proc.civ., în raport cu situaţia de fapt, este evident că prin modificarea subclauzei 20.6 din condiţiile generale părţile au clarificat modul în care urma să fie soluţionate eventuale dispute.

Or, interpretarea convenţiei arbitrale de către instanţele anterioare s-a făcut cu ignorarea voinței reale a părţilor, care aşa cum s-a arătat a fost în sensul supunerii litigiului regulilor de procedură arbitrale ale I.C.C. de la Paris, nicidecum Curţi de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț şi Industrie Timiş sau oricărei alte instanţe permanente.

Recurenta a subliniat că din conţinutul clauzei compromisorii rezultă fără echivoc că părţile sunt de acord cu regulile de procedură specifice arbitrajului instituționalizat al Camerei de Comerț şi Industrie de la Paris, în ceea ce priveşte numirea şi constituirea tribunalului arbitral, că locul arbitrajului este Timişoara, că limba arbitrajului este cea română şi că disputa va fi soluţionată de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş conform regulilor acesteia, dar strict în ceea ce priveşte desfăşurarea procedurii de arbitrare, de soluţionare a cauzei nu şi de numire a arbitrilor.

Prin urmare, în opinia sa, judecarea litigiului trebuia supusă regulilor arbitrale ale I.C.C. Paris în ceea ce priveşte constituirea şi numirea tribunalului arbitral.

Recurenta a mai subliniat o distincție importantă în cauză, în sensul că alegând locul arbitrajului părţile determină legea procedurală aplicabilă, lege care nu se confundă cu regulile procedurii arbitrale propriu-zise.

În acest sens, a făcut trimitere la decizia nr. 344/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă şi a redat din considerentele acesteia, apreciind că este mai mult decât evident că instanţa arbitrală trebuia să pună în aplicare regulile de aplicare ale I.C.C. de la Paris, în raport de care numirea în calitate de arbitru parte a dl. E. era legală, acesta îndeplinind condiţiile pentru numirea sa valabilă.

Intimata B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate.

Prioritar, potrivit dispoziţiilor art. 248 C.proc.civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură a nulităţii recursului, excepţia fiind ridicată de intimata B. S.A. şi fondată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2).

Această excepţie nu este fondată şi va fi respinsă.

Recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. şi deduce instanţei de control judiciar aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la interpretarea contractelor, regăsite în art. 1266 şi urm. C.civ. Din acest punct de vedere, recursul se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin (1) C.proc.civ., deoarece urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analizând, mai departe, recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente: 

Recursul s-a fondat pe dipoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. şi este, în opinia recurentei, determinat de interpretarea greşită a clauzelor contractului dintre părţi, ca efect al ignorării regulilor de interpretare a convenţiilor, fapt care a determinat concluzia greşită a curţii de apel asupra criticii referitoare la greşita constituire a tribunalului arbitral. A susţinut recurenta, în mod esenţial, că au fost încălcate dispoziţiile art. 1266 alin. (1), art. 1268 şi art. 1269 C.civ., fiind denaturate sensul termenilor şi voinţa contractanților, exprimate în clauza 20.6 din contractul nr.166/DE-AP/03.08.2015, încheiat între părțile litigante.

Verificând susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că prin acest contract, în cadrul condiţiilor generale, necontestat agreate de părţi, în secţiunea 20, referitoare la „Revendicări, Dispute şi Arbitraj”, a fost inclusă prevederea 20.6 care conține o clauză compromisorie pentru cazul eșecului soluționării amiabile a disputelor pentru care decizia CAD nu a devenit finală şi obligatorie.

În aceste sens, în cadrul primului paragraf  al subclauzei 20.6, părţile au stabilit ca eventualele litigii dintre ele să fie deferite arbitrajului internaţional şi „dacă nu se stabileşte altfel de către ambele părţi”: a) disputa să fie soluţionată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ; b) disputa să fie soluţionată de către cei trei arbitri numiţi în conformitate cu prevederile acestui Regulament, şi c) arbitrajul să fie condus în limba de comunicare definită în subclauza 1.4 din contract. Subclauza 20.6 este continuată cu alte trei paragrafe, referitoare la plenitudinea de competență a arbitrilor, la drepturile părților în procedura arbitrală, la data arbitrajului şi efectele sale asupra convenţiei.

Ulterior, părţile au semnat condiţiile speciale ale contractului, stabilind înlocuirea primei fraze a primului paragraf al subclauzei 20.6. Acesta a fost reconfigurat, stabilindu-se ca „orice litigiu decurgând sau în legătură cu prezentul contract, referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desfiinţarea lui va fi soluţionată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale acesteia, dacă Autoritatea Contractantă şi Antreprenorul nu reuşesc să rezolve amiabil divergenţa contractuală astfel cum este prevăzut în subclauza 20.5, în termen de 28 de zile de la începerea tratativelor neoficiale. Hotărârea arbitrală va fi definitivă şi obligatorie pentru părţi. Contractul va fi interpretat conform legilor din România. Limba care guvernează contractul este limba română.”

În aceste condiţii, este evident că părţile au operat o modificare a clauzei compromisorii, deferind, potrivit ultimei lor voinţe, competenţa arbitrajului Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale acesteia.

Recurenta a susţinut totuşi că prin modificarea doar a primei fraze a primului paragraf al subclauzei 20.6 din condiţiile generale impunea concluzia menţinerii în contract a literei b),  aşa cum  este regăsită în configuraţia iniţială a condiţiilor generale : „disputa să fie soluţionată de către cei trei arbitri numiţi în conformitate cu prevederile acestui Regulament”, adică, Regulamentul de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ şi că s-a ajuns la o concluzie contrară în prima instanţă, prin ignorarea regulilor de drept material referitoare la interpretarea contractului.

Critica nu este fondată. Dispoziţiile art. 1266 alin. (1) C.civ. acordă prioritate interpretării contractului care corespunde voinţei părţilor, ca expresie a principiului pacta sunt servanda, statuând totodată că stabilirea voinţei reale a părţilor primează, chiar contra sensului literal al termenilor contractuali.

Succesiv, art. 1267 C.civ., evocat de instanţa de apel, arată că evaluarea convenţiei se realizează prin interpretarea sistematică a clauzelor lui, concordantă ansamblului contractului, pentru ca, prin art. 1268 alin. (1) - (3) C.civ. să se statueze că dispoziţiile contractuale se interpretează după natura şi obiectul contractului, ținându-se seama de împrejurările în care a fost încheiat, de sensul general atribuit clauzelor şi expresiilor din domeniu şi în care acestea pot produce efecte.

Or, tocmai aceste reguli de drept impun concluzia că prin modificarea subclauzei 20.6, în privinţa primului paragraf, părţile au intenţionat modificarea clauzei compromisorii în sensul ca arbitrajul că nu mai fie soluţionat de Curtea de Arbitraj Internaţional potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ, ci de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale acesteia.

Părțile au substituit, aşadar, prin clauza modificatoare nu doar forul arbitral, statuat la litera a) a subclauzei 20.6 din condiţiile generale, ci şi regulile după care arbitrajul se organizează, prevăzute la litera b) aşa cum acesta a fost menţionat în configuraţia iniţială a clauzei, reguli care în ansamblu, vizează atât procedura arbitrală, cât şi modul de desemnare a arbitrilor.

 Aceasta întrucât redactarea literei b) a clauzei analizate, care face referire la „acest regulament”, este în relaţie de în regenţă cu litera a) în cadrul căreia, prin condiţiile speciale s-a statuat că regulamentul arbitrajului este cel al forului desemnat să arbitreze. Or, în măsura în care prin litera a) a subclauzei 20.6 s-a făcut referire la Regulamentul arbitrajului instituționalizat al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timișoara, este evident că desemnarea arbitrilor urma să fie făcută concordant acestui regulament iar nu altor reguli arbitrale.

Aşadar, modificarea primului paragraf al clauzei compromisorii s-a realizat în ansamblu, sistematic şi explicit prin referirea la un unic regulament al arbitrajului, părţile reconfigurând compromisul integral, într-un mod care se impune logic şi coerent.

 De altfel, ca regulă, prin alegerea unui arbitraj instituţionalizat, cum este cel în discuţie, se impun părţilor regulile de procedură ale respectivului arbitraj, orice derogare convenţională fiind lipsită de efecte, potrivit art. 619 alin. (2) C.proc.civ., afară dacă, ţinând seama de condiţiile speţei şi de conţinutul regulilor de procedură indicate de părţi, arbitrajul decide că regulile alese pot fi deopotrivă aplicate, stabilind modul de aplicare a acestora.

O asemenea alegere trebuie să fie expresă şi dincolo de orice îndoială iar în cauză o astfel de derogare nu a fost realizată convenţional. Prin adoptarea condiţiilor speciale contractuale, părţile nu au stipulat o astfel de derogare în măsura în care, prin modificarea survenită, s-a arătat explicit că arbitrajul ales se realizează în conformitate cu Regulile de Procedură Arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara.

În ceea ce priveşte ignorarea, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 1269 C.civ., Înalta Curte arată că, în privinţa clauzei compromisorii, acest criteriu subsidiar de interpretare a contractului nu poate fi aplicat clauzei examinate. Dispoziţia legală evocată de recurentă îşi găseşte aplicare în legătură cu clauze neclare care trasează părţilor contractante drepturi şi obligaţii, or clauza compromisorie nu are un astfel de conţinut.

Pentru aceste motive, vor fi înlăturate şi aceste susţineri, integrate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) cpt. 8 C.proc.civ.

În fine, referirea recurentei la o decizie de speţă, redată în extras, nu doar că nu reprezintă un aspect care să contureze instanței de control formularea unui motiv de recurs, dar nici nu poate fi evaluată în plan probator, atâta vreme cât înscrisul în discuție, nedepus la dosar, nu a putut fi examinat în mod nemijlocit pentru se a putea statua valoarea dezlegărilor date în cauza examinată.

În concluzie, cercetarea motivelor de casare invocate impune concluzia lipsei lor de temeinicie, acestea urmând a fi înlăturate şi, statuând că prima instanţă a dat o dezlegare corectă acţiunii, concordantă aplicării şi interpretării corecte a normelor de drept material, recursul a fost respins şi pe fond, soluţie care înglobează, potrivit art. 453 C.proc.civ. şi cererea accesorie a recurentei, vizând plata cheltuielilor de judecată.