Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.T. a contestat hotărârea nr. 6929/6083 din 8 august 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând nelegalitatea acesteia.
În motivarea acțiunii, a arătat că a fost refugiată din data de 3 aprilie 1944, la Alba Iulia, iar nu din 25 septembrie 1944, cum greșit a reținut comisia de specialitate, această din urmă dată fiind de fapt data la care tatăl său a primit un loc de muncă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1815 din 4 noiembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada solicitată de aceasta.
Instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că situația sa se încadrează în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 3 aprilie 1944, menționată în cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, susținând, în esență, că în raport cu actele prezentate de reclamantă, hotărârea contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.
Recursul este nefondat.
Din declarația autentificată cu nr. 2493 din 1 octombrie 2003, martora V.M. a declarat că reclamanta s-a refugiat din Basarabia, în orașul Alba Iulia, la începutul lunii aprilie 1944, la tatăl său, V.G.
Din declarația notarială dată de martora I.R., rezultă, de asemenea, că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia din Basarabia, comuna Țiganca, județul Cabul, în România, orașul Alba Iulia, apoi la Brăila, respectiv, București și nu s-a mai întors niciodată în localitatea de origine.
La 25 septembrie 1944, reținută în hotărârea contestată, ca fiind data de început a refugiului, a fost de fapt emis Ordinul nr. 10632, prin care Prefectul județului Brăila, l-a numit pe tatăl reclamantei, C.V., în funcția de notar titular în comuna Târlele-Filui.
Prin urmare, reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu 3 martie 1944, astfel că hotărârea curții de apel este legală și temeinică.
În consecință, față de cele de mai sus, se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1815 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.