Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 167/2020

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 28 iulie 2015 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în temeiul art. 327 lit. a) din C. proc. pen., au fost trimişi în judecată inculpaţii:

A., aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în anul 2013, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a pretins şi primit de la deputatul B. - prin intermediul S.C. C. S.A. Ploieşti - societate controlată de acesta din urmă, un imobil - casă de locuit situat în Ploieşti, judeţul Prahova, în valoare de 1.041.600 RON (din care a suportat personal doar 124.000 RON), în schimbul acordării către D., susţinută de deputat, a unei finanţări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 RON de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul "Promovarea sportului de performanţă", organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti), obiectul mitei - în valoare de 917.600 RON (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 RON) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul - vânzător S.C. C. S.A. Ploieşti şi promitentul - cumpărător S.C. F. S.R.L. Plopeni, societate la care A. are calitatea de asociat unic;

- abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.,constând în aceea că, în anul 2013, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a acordat D. - susţinută de deputatul B. - cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. (2) şi art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 RON, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul "Promovarea sportului de performanţă", organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti), faţă de suma de 300.000 RON alocată iniţial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prejudiciind bugetul municipiului cu suma de 1.500.000 RON, ce reprezintă - totodată - folosul necuvenit obţinut de asociaţie.

B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în anul 2013, a oferit primarului municipiului Ploieşti - A., prin intermediul S.C. C. S.A. Ploieşti - societate pe care o controlează, un imobil - casă de locuit situat în Ploieşti, judeţul Prahova, în valoare de 1.041.600 RON (din care cel din urmă a suportat doar 124.000 RON), în schimbul acordării unei finanţări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 RON de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul "Promovarea sportului de performanţă", organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) către D., pe care o susţinea, obiectul mitei - în valoare de 917.600 RON (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 RON) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul - vânzător S.C. C. S.A. Ploieşti şi promitentul - cumpărător S.C. F. S.R.L. Plopeni, societate la care A. are calitatea de asociat unic;

- instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în anul 2013, l-a determinat, cu intenţie, pe primarul municipiului Ploieşti - A. ca, în calitate de ordonator principal de credite, să acorde către D. (ale cărei interese financiare le susţinea), în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul "Promovarea sportului de performanţă", organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 RON, faţă de suma de 300.000 RON alocată iniţial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prin încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. (2) şi art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului municipiului cu suma de 1.500.000 RON, sumă ce reprezintă - totodată - folosul necuvenit obţinut de asociaţie;

- spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, a disimulat adevărata natură a provenienţei imobilului pe care-l oferise cu titlu de mită primarului A., prin efectuarea în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014 unor operaţiuni de plăţi în sumă totală de 1.116.000 RON din contul S.C. G. S.R.L. Ploieşti - pe care o coordona în fapt, în contul S.C. F. S.R.L. Plopeni, cu justificarea de plată a mărcii "H." - cesionată fictiv - şi din care cea mai mare parte a fost transferată prin intermediul S.C. F. S.R.L. Plopeni - administrată în fapt de A. - către S.C. C. S.A. Ploieşti (societate din grupul de firme pe care-l controlează), cu motivarea nereală a achitării imobilului.

Prin încheierea nr. 798 din 20 octombrie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul B.. S-a constatat că inculpatul A. nu a formulat cereri şi excepţii privind legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 28 iulie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, privind pe inculpaţii A. şi B., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi, totodată, s-a dispus începerea judecăţii.

Încheierea a rămas definitivă prin încheierea nr. 258 din 10 decembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulată de inculpatul B..

Prin sentinţa penală nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015, în baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru infracţiunile de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) cu referire la art. 252 din C. proc. pen. a fost ridicată măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa nr. 90/P/2015 din 13 iulie 2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B., individualizate la dosar urmărire penală.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de Autoritatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti.

Cheltuielile judiciare efectuate în cauză în faza de urmărire penală şi cea de judecată în fond, în cuantum de 20.000 RON, au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinţei penale nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015, au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti, prin reprezentant legal primar I., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 11 decembrie 2017.

Prin decizia penală nr. 256 din data de 06 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017, s-a dispus cu majoritate, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

S-au admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către apelanta parte civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti împotriva sentinţei nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015, privind şi pe inculpaţii A. şi B..

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare secţie Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către apelanta parte civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti, au rămas în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 90 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul 2, sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din data de 24 martie 2020, s-a dispus amânarea cauzei la data de 5 mai în vederea soluţionării declaraţiilor de abţinere formulate în cauză.

Prin încheierea din 2 aprilie 2020 s-a admis declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător J. de la judecarea dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală şi s-a respins, ca nefondată, declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător K. în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

La termenul de judecată din 5 mai 2020, Înalta Curte, din oficiu, a pus in discuţie excepţia necompetenţei după calitatea persoanei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B..

Examinând, în conformitate cu dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 48 din C. proc. pen., excepţia necompetenţei după calitatea persoanei invocată din oficiu de instanţă, Înalta Curte constată că Tribunalului Prahova îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prioritar analizării cauzei prin prisma competenţei după calitatea persoanei, se impune a se nota natura şi efectele juridice pe care le produce decizia penală de trimitere spre rejudecare pronunţată de instanţa de control judiciar.

Astfel, prin decizia penală nr. 256 din data de 06 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017, s-a dispus cu majoritate, admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către apelanta parte civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti împotriva sentinţei nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015, privind şi pe inculpaţii A. şi B..

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin raportare la dispoziţiile legale prevăzute de art. 424 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora "când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiinţate de drept", Înalta Curte constată că nu se indică expressis verbis în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 256 din 06 noiembrie 2019, limitele în care instanţa de rejudecare urmează a proceda la reevaluarea cauzei. Per a contrario, Înalta Curte constată că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei.

În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale nr. 258 din 10 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte, urmare a respingerii contestaţiei formulată de inculpatul B.. În plus, procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal şi nu o etapă a judecăţii, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale.

Funcţiile judiciare distincte (funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi funcţia de judecată) corespund unor faze procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jurisdicţie, ce intră în puterea lucrului judecat.

Un alt aspect ce se impune a fi analizat, în contextul pronunţării deciziei de trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, vizează competenţa după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 40 din C. proc. pen. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."

Această competenţă ratione personae în cazul deputaţilor şi senatorilor este determinată de necesitatea asigurării independenţei acestora şi este justificată de garanţiile pe care le prezintă, în acelaşi sens, instanţa supremă de judecată, inclusiv sub aspectul realizării dreptului la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale. (decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 13 februarie 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 200 din 27 martie 2003).

Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, absolute sau după caz, relative. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. necompetenţa materială sau după calitatea persoanei a instanţei inferioare celei competente potrivit legii atrage sancţiunea nulităţii absolute, excepţia de necompetenţă putând fi invocată în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive, în timp ce necompetenţa materială sau după calitatea persoanei a instanţei superioare celei competente potrivit legii atrage nulitatea relativă, excepţie ce poate fi invocată până la începerea cercetării judecătoreşti.

În acest context, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în urma desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare este îndeplinită condiţia de a nu fi început cercetarea judecătorească şi care permite examinarea excepţiei de necompetenţă după calitatea persoanei a instanţei ierarhic superioară.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că legiuitorul a statuat în conţinutul art. 48 din C. proc. pen. un caz de prorogare legală a competenţei în caz de schimbare a calităţii inculpatului, astfel: alin. (1) "când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat citire actului de sesizare a instanţei."

Înalta Curte, examinând conţinutul dispoziţiilor art. 40, art. 48 alin. (1) din C. proc. pen., în raport cu baza factuală descrisă în actul de sesizare, precum şi reţinerea în drept a pretinselor fapte săvârşite de inculpaţi, constată că niciunul dintre cele două cazuri nu este incident în prezenta cauză, astfel încât nu există motive pentru prorogarea competenţei după calitatea persoanei în favoarea instanţei supreme.

Astfel, în examinarea condiţiei statuate în art. 48 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul B., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., avea calitatea de deputat în Parlamentul României la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv la data de 28.07.2015, calitate ce atrăgea competenţa, în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 40 din C. proc. pen., însă încă din cursul anului 2016 acestuia i-a încetat această calitate.

În raport de aceste aspecte, analizând condiţia "fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului", Înalta Curte constată că printr-o atare legătură se înţelege existenţa unui raport direct între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului şi fapta pretins a fi comisă, de către acesta, respectiv infracţiunile de dare de mită, în modalitatea normativă prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., .

În concret, nu se poate aprecia că există o legătură între faptele inculpatului B. constând în aceea că: în anul 2013, a oferit primarului municipiului Ploieşti - A., prin intermediul S.C. C. S.A. Ploieşti - societate pe care o controlează, un imobil - casă de locuit situat în Ploieşti, judeţul Prahova, în valoare de 1.041.600 RON (din care cel din urmă a suportat doar 124.000 RON), în schimbul acordării unei finanţări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 RON de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul "Promovarea sportului de performanţă", organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) către D., pe care o susţinea, obiectul mitei - în valoare de 917.600 RON (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 RON) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul - vânzător S.C. C. S.A. Ploieşti şi promitentul - cumpărător S.C. F. S.R.L. Plopeni, societate la care A. are calitatea de asociat unic; - în anul 2013, l-a determinat, cu intenţie, pe primarul municipiului Ploieşti - A. ca, în calitate de ordonator principal de credite, să acorde către D. (ale cărei interese financiare le susţinea), în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul "Promovarea sportului de performanţă", organizată în baza Legii nr. 350/2005 de E. (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 RON, faţă de suma de 300.000 RON alocată iniţial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prin încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. (2) şi art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului municipiului cu suma de 1.500.000 RON, sumă ce reprezintă - totodată - folosul necuvenit obţinut de asociaţie; - a disimulat adevărata natură a provenienţei imobilului pe care-l oferise cu titlu de mită primarului A., prin efectuarea în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014 unor operaţiuni de plăţi în sumă totală de 1.116.000 RON din contul S.C. G. S.R.L. Ploieşti - pe care o coordona în fapt, în contul S.C. F. S.R.L. Plopeni, cu justificarea de plată a mărcii "H." - cesionată fictiv - şi din care cea mai mare parte a fost transferată prin intermediul S.C. F. S.R.L. Plopeni - administrată în fapt de A. - către S.C. C. S.A. Ploieşti (societate din grupul de firme pe care-l controlează), cu motivarea nereală a achitării imobilului.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută la lit. b) a art. 48 C. proc. pen., respectiv condiţia de a se fi dat citire actului de sesizare a instanţei, Înalta Curte reţine că spre deosebire de procedura anterioară (art. 322 C. proc. pen. anterior), citirea actului de sesizare nu mai marchează începutul cercetării judecătoreşti, moment procesual reglementat de art. 376 C. proc. pen., ci se situează anterior acestui moment, menirea sa fiind de a asigura încă de la debutul fazei de judecată cunoaşterea şi expunerea în public a acuzaţiilor formulate de procuror.

Astfel, rezultă că citirea actului de sesizare a instanţei reprezintă, în economia dosarului, o măsură procesuală prin care instanţa de judecată aduce la cunoştinţa inculpatului faptele de care este acuzat şi încadrarea juridică a acestora şi care se reflectă în actul procedural al încheierii de şedinţă de la termenul de judecată când are loc.

În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 301 din 04 mai 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017, paragraful 15:

"Curtea reţine că citirea actului de sesizare reprezintă punctul iniţial al etapei preliminare cercetării judecătoreşti, aceea a aducerii la cunoştinţă a învinuirii, lămuririlor şi formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată şi limitele judecăţii. În acelaşi timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată şi, de asemenea, la acest moment preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar, această obligaţie a preşedintelui fiind, în fapt, o garanţie a dreptului la apărare al inculpatului", iar în cuprinsul paragrafului 16 "potrivit doctrinei dezvoltate cu referire la dispoziţiile art. 322 din C. proc. pen. din 1968, efectuarea acestui act procesual nu poate fi omisă sub cuvânt că necitirea actului ar fi compensată prin explicaţiile date de preşedintele completului de judecată inculpatului."

În acest context argumentativ, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi care ar fi justificat prorogarea de competenţă, întrucât în cauză nu s-a dat citire actului de sesizare.

În antiteză cu punctul de vedere exprimat de avocat L. pentru inculpatul B., Înalta Curte şi-a format convingerea că în urma desfiinţării în integralitate a sentinţei penale nr. 507 din data de 25 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte, secţia Penală, au fost desfiinţate de drept toate actele procedurale întocmite în cauză, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei şi încheierea de şedinţă în care era consemnată această măsură. Astfel, conform îndrumărilor obligatorii ale instanţei de control judiciar pe care Înalta Curte, secţia Penală trebuie să le respecte întru-totul, judecata prezentei cauzei se va relua de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară.

Raportat la considerentele ce preced, Înalta Curte constată că pierderea calităţii de deputat a inculpatului B. a intervenit înainte de citirea actului de sesizare a instanţei şi având în vedere că nu s-a început cercetarea judecătorească în cauză, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile procesuale pentru invocarea necompetenţei după calitatea persoanei a instanţei ierarhic superioare.

Evaluând datele speţei prin prisma acestor argumente şi având în vedere că în materie penală prorogarea de competenţă poate fi doar legală, instanţa apreciază că nu mai există motive în sensul păstrării competenţei după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta revenind Tribunalului Prahova.

Potrivit art. 36 alin. (1) C. proc. pen. "Tribunalul judecă în primă instanţă: a)infracţiunile prevăzute de C. pen. la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, art. 2561, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 şi art. 360-367". Or, în cauză s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (art. 289 alin. (1) C. pen.) şi abuz în serviciu (art. 297 alin. (1) C. pen.) pentru inculpatul A. şi dare de mită (art. 290 alin. (1) C. pen.) abuz în serviciu (art. 297 alin1 C. pen.) şi spălare de bani (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru inculpatul B., astfel încât Înalta Curte constată că infracţiunile de luare de mită, dare de mită intră în competenţa materială a tribunalului.

În ceea ce priveşte competenţa pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, prevăzută în art. 41 din C. proc. pen., potrivit ordinei de preferinţă cronologică instituite de legiuitor în condiţiile de la alin. (1) lit. a) locul săvârşirii faptei, al normei menţionate şi din descrierea în detaliu a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi prezentate în actul de sesizare a instanţei, se situează în circumscripţia teritorială de competenţă a Tribunalului Prahova.

Raportând dispoziţiile legale menţionate la circumstanţele obiective ale dosarului, în baza art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 50 din acelaşi cod, va dispune admiterea excepţiei necompetenţei după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Va trimite cauza, ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispune trimiterea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la Tribunalul Prahova, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 mai 2020.