Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 mai 2015 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.04.2015 întocmit în lucrarea nr. 23223/A/20.04.2015 de către Inspecţia de Integritate din cadrul ANI.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 112 din 18 aprilie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Excepţia de neconstituţionalitate
5.1. La termenul de judecată de la 25 aprilie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
5.2. Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010, prin care a solicitat respingerea cererii, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul-reclamant A. este, în principal, inadmisibilă, iar în subsidiar, neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei prin care s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant
Prin încheierea din 21 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 21 noiembrie 2018 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă doar dacă nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2), (3), din legea nr. 47/1992.
La analizarea excepţiei, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţia României, însă le-a ignorat.
De asemenea, instanţa trebuia să reţină împrejurările statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv că legea trebuie să fie accesibilă şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale cu privire la sesizarea din oficiu şi să precizeze cu suficientă celeritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de sesizare a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit pentru a oferi persoanei evaluate o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Dispoziţiile legale invocate din lege nu îndeplinesc condiţiile calitative impuse de Contituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, norma enunţată nu oferă suficientă precizie pentru a permite inspectorului Agenţiei Naţionale de Integritate (cu privire la sesizarea din oficiu) să îşi adapteze conduita în funcţie de lege, astfel încât, să fie capabil să prevadă circumstanţele, consecinţele care ar puteau rezulta dintr-o anumită faptă a sa şi să le evite, să întocmească Raportul de evaluare cu încălcarea legii.
Dispoziţiile de lege criticate, respectiv prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010, sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, iar inspectorii de integritate şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, în fapt, nu se sesizează din oficiu, ci sunt sesizaţi de către terţe persoane printr-o diversitate de mijloace.
A susţinut recurentul că, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prevederile invocate sunt imprevizibile şi neclare.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte costată că recursul este nefondat, în mod corect fiind respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru următoarele considerente:
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.04.2015 întocmit în lucrarea nr. 23223/A/20.04.2015 de către Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în mod greşit s-a reţinut că a încălcat dispoziţiile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, constând în faptul că în anul 2009 au fost încheiate 4 contracte de servicii între Primăria Oraşului Deta şi S.C. B. S.R.L., el având calitatea de Primar din anul 2008, precum şi calitatea de asociat unic al acestei societăţi comerciale, iar soţia sa, C., fiind administrator.
Potrivit dispoziţiilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;" .
Excepţia de neconstituţionalitate invocată în recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de anulare a Raportului de evaluare nr. x/29.04.2015 nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv nu este întrunită condiţia existenţei unei legături între dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010 şi soluţionarea recursului.
Conflictul de interese a fost reţinut şi întemeiat pe prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, astfel cum rezultă din raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
Dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010, pe care recurentul le apreciază neconstituţionale, prevăd următoarele:
"(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi: a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei; b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.".
Prin recursul declarat împotriva sentinţei, recurentul-reclamant nu a invocat motive de nelegalitate a hotărârii pronunţate în fond care să se raporteze la aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa prin încheierea recurată, iar prin prezentul recurs nu au fost aduse critici concrete privind excepţia de neconstituţionalitate, apte să determine casarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (1), (2), şi (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2019.