Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 66/P.I din 3 februarie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta H.I., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș. A anulat hotărârea nr. 8470 din 4 decembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să emită o hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență că, reclamanta, născută în perioada refugiului părinților săi, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, art. 1 din O.G. nr. 105/1999 neprevăzând ca beneficiari, copiii născuți în refugiul părinților lor.
Recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 6 ianuarie 1944, în localitatea Sibiu, unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Ca atare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 66/P.I din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2004.