Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată cu nr. 1045 din 16 aprilie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta C.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 10536/9984 din 20 februarie 2004, emisă de Comisia specială din cadrul pârâtei și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin hotărârea contestată, i s-a respins cererea cu privire la stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, comisia motivând că din declarațiile martorilor a rezultat că aceasta s-a refugiat în luna februarie, anul 1940, din Durostor, Caracii Mari, Bulgaria, deci nu a făcut obiectul schimbului de populație, conform Tratatului din 7 septembrie 1940, dintre România și Bulgaria, prin care, la anexa B s-a prevăzut că evacuarea teritoriului se va face în 4 etape, între 20 septembrie și 1 octombrie 1940.
Reclamanta a mai susținut că, după comunicarea hotărârii emise de pârâtă, Arhivele Naționale i-au eliberat documente ale fostei Comisii Mixte pentru schimbul de populație cu Bulgaria, din care rezultă că familia sa a fost înregistrată în evidența acestei comisii, beneficiind de drepturile legale.
Împotriva acțiunii, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a formulat întâmpinare, arătând că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, s-a dat pe baza actelor depuse la dosar, că, actele oficiale de la Arhivele Statului nu pot fi interpretate retroactiv și nu constituie un motiv de anulare a hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 1184 din 11 mai 2004, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 10536/9984 din 20 februarie 2004 și a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să emită o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pe perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu 1 august 2003.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, în raport cu actele cauzei, a reținut că reclamanta s-a născut în localitatea Abargic, județul Durostor, Bulgaria, fiind fiica lui S.G. și a lui S.S.
De asemenea, din conținutul actelor oficiale eliberate de Arhivele Naționale, și anume, declarația și situația de avere imobilă rurală a lui G.S., precum și actul de vânzare-cumpărare, transcris sub nr. 17/1935, în registrul Tribunalului Durostor, pe care a fost aplicată ștampila Comisiei mixte româno-bulgare, pentru schimbul de populație cu Bulgaria, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada calității sale de persoană persecutată din motive etnice, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că, ulterior emiterii hotărârii comisiei, reclamanta a obținut de la arhive, situația de avere a lui G.S., cu 8 copii, care însă, nu menționează numele și prenumele acesteia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, refugiate sau care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral, cum este cazul în speță.
În raport cu această prevedere, se constată că hotărârea atacată este legală, în cauză fiind dovedit cu acte oficiale, conform dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 319/2002, faptul juridic al strămutării forțate a reclamantei, ca urmare a Tratatului dintre România și Bulgaria, încheiat la Craiova, în 7 septembrie 1940.
Totodată, se constată că în mod corect, prima instanță a înlăturat declarațiile de martor, conform dispoziției art. 1191 alin. (2) C. civ., care stabilește că nu se poate dovedi prin martori, împotriva și peste cuprinsul unui înscris.
În concluzie, sentința pronunțată fiind legală, urmează ca prezentul recurs să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1184 din 11 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.