Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2003, reclamanta V.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, modificarea hotărârii nr. 9431/5375 din 24 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, în sensul recunoașterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru prima perioadă de refugiu, 6 septembrie 1940 - 30 octombrie 1941.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, deși a depus toate dovezile necesare, pârâta nu i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, decât pentru a doua perioadă de refugiu, respectiv 22 martie 1944 - 6 martie 1945, fără să-i fie recunoscută și prima perioadă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 330 din 18 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în temeiul art. 1 lit. c) din acest act normativ, începând cu data de 1 decembrie 2002, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 30 octombrie 1941 și 22 martie 1944 - 6 martie 1945.
Instanța a reținut că această soluție se impune, în raport cu probele administrate și cu împrejurarea că și fraților reclamantei, aflați în aceeași situație, li s-au recunoscut ambele perioade de refugiu.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.
Recurenta a susținut, în esență, că actul administrativ contestat, este corect emis și în conformitate cu prevederile H.G. nr. 127/2002, întrucât la momentul depunerii cererii, reclamanta nu prezenta dovezile oficiale necesare, pentru prima perioadă de refugiu.
Critica este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.
În ceea ce o privește pe intimata-reclamantă, prima instanță a reținut corect că aceasta a făcut dovada ambelor perioade de refugiu, atât prin actele depuse la dosar (carnetul de evacuat și buletinul de înscriere la biroul populației, precum și actele de identitate și stare civilă), cât și prin declarațiile martorilor G.N. și F.L., neavând relevanță pentru recunoașterea și acordarea drepturilor compensatorii, momentul depunerii originalului acestor înscrisuri.
Apreciind că prima instanță a dat o corectă dezlegare situației de fapt dedusă judecății, aplicând corespunzător prevederile legale incidente, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 330 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.