Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 8975/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 21 august 2003, reclamantul B.M. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Administrația Prezidențială, solicitând obligarea pârâților să-i recunoască titlul de „Luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989” și să-i elibereze certificatul prin care să i se ateste această calitate.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, în timp ce își satisfăcea stagiul militar obligatoriu la U.M. 0654 în Craiova, a fost rănit prin împușcare.

De-abia în toamna anului 2002, la un control medical, s-a constatat prezența glonțului în partea axilară dreaptă antero-inferioară.

Deși a întreprins numeroase demersuri, pentru a putea fi încadrat în prevederile Legii nr. 42/1990, pârâții au refuzat în mod nejustificat să-i confere calitatea de luptător în revoluție și să-i acorde drepturile cuvenite.

Prin sentința nr. 932 din 7 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a făcut demersuri pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 42/1990, după expirarea termenului prevăzut de art. 2 din actul normativ sus-menționat, astfel încât acțiunea este tardivă.

De asemenea, în toamna anului 2002, când reclamantul s-a adresat organelor abilitate, Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989 își încetase activitatea, prin H.G. nr. 566/1996, încă din 13 mai 1997.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat că instanța nu a pus în discuția părților, excepția tardivității acțiunii, în baza căreia a respins cererea, situație în care a fost în imposibilitate de a-și face apărarea sub acest aspect, care, de altfel, nu fusese invocat nici în întâmpinare.

Cât privește împrejurarea că din 1997 și-a încetat activitatea, comisia constituită în baza Legii nr. 42/1990, reclamantul a precizat că în prezent, instituția împuternicită să facă propuneri pentru eliberarea titlului de luptător în revoluție, este Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, ce funcționează în subordinea Guvernului României.

Prin întâmpinare, Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu este abilitat să analizeze dosare și să elibereze certificate de revoluționar, atribuția sa fiind aceea de a face propuneri pentru eliberarea titlurilor celor care posedă certificate de revoluționar.

În ședința publică de la 14 decembrie 2004, Curtea a respins excepția invocată, reținând că la data formulării acțiunii, ca și în prezent, autoritatea abilitată cu cercetarea și analizarea problemelor revoluționarilor era Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 42/1990, republicată.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate de reclamant și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Astfel, se constată că, soluționând cauza, prin reținerea excepției tardivității acțiunii, care nu a fost invocată prin întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Prezidențială și nu a fost pusă în discuția părților, la dezbaterea fondului litigiului, instanța de fond a încălcat prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la respectarea principiului contradictorialității, precum și dispozițiile art. 136 C. proc. civ., care reglementează condițiile în care pot fi invocate excepțiile de procedură în procesul civil.

Criticile formulate sub acest aspect fiind întemeiate, Curtea va dispune trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, spre rejudecare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr. 932 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.