Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 aprilie 2004, reclamantul I.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 1386 din 19 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, pentru perioada februarie 1944 - ianuarie 1945.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost strămutat, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, Dorohoi, în comuna Știrbei, județul Romanați și acest refugiu a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice, deoarece trupele sovietice ocupaseră nordul țării.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 114 din 5 mai 2004, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că refugierea reclamantului, împreună cu familia, în perioada februarie 1944 - ianuarie 1945, nu a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de către statul român, ci dimpotrivă, statul român a luat măsuri, pentru adăpostirea și asigurarea locului de muncă.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, I.I., susținând în esență, că a fost refugiat de trei ori, unde nu a avut condiții de viață decente, fiind traumatizați moral și material.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Este adevărat că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele, fiind enumerate și persoanele refugiate.
Dar, așa cum rezultă, de altfel, în mod expres, acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
Or, în cauză, este stabilit că reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.
Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.
Astfel fiind, cu motivarea de mai sus, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinței civile nr. 114 din 5 mai 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.