Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 9024/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 19 aprilie 2004, reclamantul C.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 7483 din 17 noiembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2 decembrie 1953 - 28 decembrie 1955.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 143 din 19 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 7483 din 17 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și a stabilit că reclamantul este beneficiarul drepturilor recunoscute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2 decembrie 1953 - 28 decembrie 1955, cât a îndeplinit stagiul militar în detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 2 decembrie 1953 - 28 decembrie 1955, la Detașamentul B.L.C.F. Suceava, bun pentru serviciul combatant neinstruit, apreciind că, astfel, îndeplinește cerințele art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Considerând hotărârea, nelegală, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că detașamentul unde a efectuat reclamantul, stagiul militar, nu a făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, efectuând stagiul militar, ca militar în termen, la o unitate militară și a fost lăsat la vatră, ca soldat instruit.

S-a mai reținut că din analiza tabelului întocmit de Arhiva Națională, U.M. 03843 nu se regăsește în evidența detașamentelor de muncă din cadrul Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

În speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar, într-un detașament de muncă, în perioada 2 decembrie 1953 - 28 decembrie 1955.

Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă, în timpul stagiului militar, într-un detașament organizat în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența detașamentelor de muncă, la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forțelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcții, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.

În consecință, recursul va fi respins ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 143 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.