Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 5146/2020

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra contestaţie în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. x/2015 din 23.09.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România(Comisia Specială de Retrocedare) a solicitat anularea Deciziei nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă, în principal obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Solicită de asemenea plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 85 din data de 05 mai 2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare). A anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă, a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7192 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Împotriva sentinţei menţionate au promovat recurs atât reclamanta A. cât şi pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare).

Prin Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinţei nr. 85 din 05 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

De asemenea, a anulat recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut cu privire la criticile recurentei -reclamante care vizau capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea unei sume de bani cu titlul de despăgubiri pentru lipsa folosinţei bunului că sunt nefondate, având în vedere că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România nu a soluţionat cererea de retrocedare formulată de către reclamantă pe fondul său, ci numai sub aspectul calităţii solicitantei de "continuatoare a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat".

Referitor la recursul promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte a constatat că potrivit art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege iar recurenta-pârâtă avea obligaţia să ataşeze la cererea de recurs, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Faţă de acte aspect, înalta Curte, a reţinut că recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestei obligaţii legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanţei, până la termenul de judecată acordat, motiv pentru care în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.,a anulat recursul ca netimbrat.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România a formulat contestaţie în anulare şi, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat anularea deciziei, rejudecarea recursului şi admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

În motivarea căii extraordinare de atac, s-a arătat că instanţa nu a observat înscrisurile de la dosarul cauzei din care rezultă fără echivoc faptul că, taxa judiciară de timbru, a fost achitată anterior termenului de judecată iar la dosar se găseşte recipisa (extrasul de cont) de plată a taxelor judiciare de timbru.

Contestatoarea subliniază că, accesul la un proces echitabil, în speţa de faţă, lărgirea sferei restrictive a greşelii materiale, prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., urmăreşte facilitatea acccesului la justiţie tututror persoanelor implicate în actul de justiţie, eliminând astfel obstacolele pur formale care aduc atingere art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

5. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 noiembrie 2019 2020, sub nr. x/2019.

Prin rezoluţie, a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2020.

Intimata A. nu a formulat întâmpinare în cauză, în sensul art. 508 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2020, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând contestaţia în anulare prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, invocate în raport de dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive - art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs - art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (..) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În speţă, prin decizia civilă nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost anulat recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România, ca netimbrat iar, recursul promovat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins, ca nefondat .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reprezintă eroare materială susceptibilă să ducă la retractarea hotărârii, greşeala involuntară, de ordin formal, procedural care a influenţat, de o manieră determinantă, pronunţarea soluţiei dată recursului promovat de părâtă, astfel încât este incidentă dispoziţia mai-sus amintită, care condiţionează admisibilitatea contestaţiei în anulare de faptul ca soluţia instanţei să fie rezultatul acelei greşeli materiale.

Mai mult decât atât, fiind legată de aspectele formale ale judecării recursului nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, referindu-se, printre altele, la neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

Înalta Curte mai reţine că greşelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării, deoarece numai în aceste condiţii se poate stabili dacă soluţia dată în recurs este sau nu rezultatul unei greşeli materiale.

Într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către contestatoare în motivarea contestaţiei în anulare pot fi considerate ca valorând greşeală materială, soluţia instanţei de recurs cu privire la anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România Comisia fiind rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care, pe de o parte, dovada achitării taxei judiciare de timbru se afla la dosar şi s-a făcut dovada depunerii acesteia la termenul de judecată din data de 20 februarie 2010, până la închiderea dezbaterilor (extras cont, filele x ds recurs).

Pe de altă parte, având în vedere obiectul litigiului, este de menţionat că potrivit art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013, ale art. 42 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, potrivit Titlului VI - art. 42 din Legea 247/2005 pentru reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele masuri adiacente, coroborate şi cu dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cu care dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.

Se constată, astfel că eroarea materială invocată de contestatoare ca fiind săvârşită de instanţa se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură să justifice contestaţia în anulare pendinte.

III. Soluţia instanţei şi temeiul juridic al acesteia

Faţă de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., va admite, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România.

Va anula, în parte, decizia atacată, în ceea ce priveşte soluţia dată recursului promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, va menţine în rest decizia contestată şi, întrucât soluţionarea cauzei la acest termen nu este posibilă, se va stabili la data de 2 iunie 2021 termen pentru rejudecarea recursului declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România.

Anulează, în parte, Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte soluţia dată recursului promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Menţine în rest decizia contestată.

Fixează termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România, la data de 2 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.