Ședințe de judecată: Mai | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 5366/2020

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în parte a deciziei nr. 18571/04.02.2019 şi obligarea FGA la plata sumei de 49.097 RON cu penalităţi de întârziere în conformitate cu prevederile sentinţei nr. 6555/13.11.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 365 din 10 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 365 din 10 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, anularea în parte a deciziei nr. 18571/04.02.2019 şi obligarea intimatului la plata sumei de 49097 RON, conform sentinţei civile nr. 6555/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a analizat posibilităţile pe care aceasta le avea în vederea obţinerii plăţii despăgubirii cuvenite, ca urmare a accidentului de circulaţie în care a fost implicată, în condiţiile în care aceasta a solicitat să se constate că a depus o cerere de plată la FGA în conformitate cu dispoziţiile sentinţei Tribunalului Bucureşti, în termenul de 90 de zile de la data la care a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei civile pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

A mai susţinut recurenta că prima instanţă nu a analizat în concret argumentele expuse de aceasta, respectiv imposibilitatea de a lua cunoştinţă de soluţia curţii de apel, în mod greşit reţinând că data rămânerii definitive a sentinţei tribunalului este data pronunţării deciziei din apel.

De asemenea, a arătat că toate demersurile au fost efectuate din cauza necesităţii continuării tratamentului şi a investigaţiilor, starea de sănătate nepermiţându-i să păstreze un loc de muncă, aspecte pe care le-a dovedit în faţa instanţei de fond.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând aspectele invocate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 21 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeincia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, apreciind că argumentele de ordin critic formulate de reclamantă relative la greşita aplicare a normelor de drept material cu privire la data naşterii dreptului său de creanţă se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicate, de altfel, ca temei de drept al cererii de recurs.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 03.06.2014 reclamanta A. a fost implicată într-un accident de circulaţie produs de B. în timp ce acesta conducea autoturismul x cu nr. de înmatriculare provizoriu x.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a reclamantei, aceasta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale astfel cum rezultă din expertiza medico-legală nr. x din 08.09.2014.

Prin ordonanţa de clasare din data de 29.01.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2014 prin care s-a dispus clasarea cauzei cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 03.06.2014.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare x era asigurat în caz de răspundere civilă obligatorie de societatea C. S.A.., astfel cum rezultă din poliţa seria nr. seria x nr. x din data de 02.06.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a Civilă, definitivă prin respingerea apelurilor, s-a dispus, în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A..

Contestatoarea A. a formulat, la data de 23.02.2016, declaraţie de creanţă solicitând înscrierea în tabelul creanţelor debitoarei C. S.A. cu suma de 207.000 RON, reprezentând daune morale şi materiale.

Tabelul preliminar al creanţelor debitoarei a fost publicat în BPI nr. 6676 din data 04.04.2016. Lichidatorul judiciar D. a întocmit tabelul preliminar al creanţelor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 6676/054.04.2016, în care, la poziţia 434, creditoarea A. este menţionată cu o creanţă acceptată de 4.493 RON reprezentând despăgubiri materiale în sumă de 118 RON şi morale în sumă de 4.375 RON, sub condiţia rezolutorie a plăţii de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 13.04.2016, sub nr. x/2015/a74, contestatoarea A., în calitate de creditor, a formulat în baza art. 111 din Legea 85/2014 contestaţie împotriva tabelului de creanţa publicat de lichidatorul judiciar D., în BPI la data de 04.04.2016, solicitând înscrierea în tabelul obligaţiilor debitoarei cu suma de 207.000 RON reprezentând daune materiale şi morale.

Prin sentinţa civilă nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII a pronunţată în dosarul cu nr. x/2015, s-a admis în parte contestaţia împotriva tabelului creanţelor societăţii debitoare C. S.A. şi s-a dispus înscrierea contestatoarei în tabelul creanţelor debitoarei C. S.A. şi cu suma de 10000 euro, în categoria creanţelor de asigurări, sub condiţia rezolutorie a plăţii de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, echivalent în RON la data deschiderii procedurii, respectiv 03.12.2015, cu titlul de daune morale.

Prin decizia civilă nr. 1320A din de 21.06.2018 pronunţată în dosarul cu nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca fiind nefondat apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului Bucureşti.

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 16.11.2018 la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanta a solicitat efectuarea plăţii sumei de 49.097 RON stabilită prin sentinţa civilă nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului Bucureşti, astfel cum a rămas aceasta definitivă prin respingerea apelului declarat, prin decizia nr. 1320A din de 21.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 18571/04.02.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor s-a respins cererea reclamantei ca fiind tardiv formulată.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 18571/04.02.2019 şi obligarea FGA la plata sumei de 49.097 RON cu penalităţi de întârziere în conformitate cu prevederile sentinţei nr. 6555/13.11.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea deciziei sus-menţionate, reţinându-se legalitatea acesteia.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale privind data naşterii dreptului său de creanţă, precum şi legea aplicabilă situaţiei recurentei, cu trimitere şi la data redactării deciziei prin care titlul său de creanţă a rămas definitiv, a publicării acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi a comunicării către reclamantă, aspecte neanalizate de instanţa de fond, în opinia recurentei, şi pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.

În primul rând, instanţa de recurs reţine că este nefondată critica reclamantei în sensul că judecătorul fondului a reţinut greşit data naşterii dreptului său de creanţă, neanalizând argumentele sale privind imposibilitatea luării la cunoştinţă de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, constatând că în considerentele sentinţei recurate sunt expuse argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că decizia contestată de reclamantă este legală.

Astfel, în asigurarea respectării dispoziţiilor legale privind motivarea hotărârii judecătoreşti şi a principiului dreptului la un proces echitabil, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

În ceea ce priveşte data naşterii creanţei recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva C. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speţă este vorba despre o creanţă născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă.

Acest drept s-a născut la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă pronunţată în dosarul cu nr. x/2015, adică la data de 21.06.2018 - data pronunţării deciziei nr. decizia civilă nr. 1320A de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respins apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului Bucureşti, astfel că termenul de 90 de zile calculat prin raportare la această dată s-a împlinit.

În aceste condiţii cererea de plată adresată de reclamantă la data de 16.11.2018 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de control judiciar constată că nici aspectele care privesc comunicarea hotărârii instanţei de apel şi impedimentele invocate de reclamantă cu privire la posibilitatea luării la cunoştinţă de această hotărâre nu sunt de natură a produce efecte cu privire la momentul naşterii creanţei reclamantului cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 20 alin. (1) teza finală din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stabilesc: "În cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Declaraţia pe propria răspundere dată de petent în susţinerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilităţii de depunere a înscrisurilor justificative.

Astfel, soluţia definitivă pronunţată într-o cauză aflată pe rolul instanţelor de judecată poate fi dovedită cu certificatul referitor la soluţiile pronunţate de instanţă, în care se va face menţiunea dacă hotărârea respectivă este rămasă definitivă sau irevocabilă, în ce mod, arătându-se şi data de când aceasta a rămas definitivă sau irevocabilă, certificat eliberat în condiţiile prevăzute de art. 160 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 970/28.12.2015), cu modificările şi completările ulterioare, textul de lege sus indicat din Norma 16/2015 a ASF referindu-se tocmai la cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, respectiv declaraţia pe proprie răspundere în sensul susţinerii acestor documente justificative cu privire la care autoritatea administrativă abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul subiectiv pretins de reclamant are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurenta-reclamantă nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reţinute, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Prin urmare, constatând că Decizia nr. 18571/04.02.2019 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât. Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinţei nr. 365 din 10 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.