Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 896/2021

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.10.2020, sub nr. x/2020, prin declinare de la Tribunalul Timiş, secţia I a civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat:

1. recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Târgu Mureş şi Curţii de Apel Ploieşti, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

2. uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă si în funcţie conform deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu data de 01.01.2018 în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

3. repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

4. obligarea pârâţilor Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Justiţiei la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor;

5. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantului (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 738/PI din data de 22.07.2020, Tribunalul Timiş, secţia I a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Timiş a apreciat că:

Reclamantul nu solicită plata unor drepturi salariale neacordate, ci contestă modul în care salariul său a fost stabilit şi prin urmare, nu suntem în prezenţa unui litigiu de muncă, fiind aplicabile prevederile art. 7 din capitolul VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017, potrivit cărora:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

2.2. La data de 01 octombrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar prin sentinţa civilă nr. 1343 din 15 decembrie 2020 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

A constatat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi în baza art. 135 din C. proc. civ., trimite dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionare.

În baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casţie şi Justiţie.

În motivarea acestei hotărâri Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii profesionale să nu intre sub jurisdicţia muncii, ci să fie soluţionate de către instanţele de contencios administrativ, a prevăzut-o expres, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenţei.

Spre exemplu, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Or, în ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale grefierilor, în afara situaţiei circumstanţiate prevăzute la art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicţia muncii, litigiul neavând în interpretarea Curţii natura unuia de contencios administrativ, prin aceea că reclamantul nu contestă un act administrativ tipic.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea promovată de reclamant are ca obiect, în principal, recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamantul raportat la personalul auxiliar din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Târgu Mureş şi Curţii de Apel Ploieşti care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, beneficiind de sporuri de 45%, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022.

Sub aspectul stabilirii competenţei materiale, Înalta Curte are în vedere faptul că reclamantul nu a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea unui act administrativ tipic şi nici nu deduce legii un act administrativ asimilat, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

Acesta a formulat o acţiune în pretenţii, prin care doreşte recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial şi uniformizarea modului de calcul al salariilor, cu salariile personalului auxiliar de specialitate al altor Curţi de Apel, acest capăt de cerere având caracterul unui capăt accesoriu celui principal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120."

Înalta Curte are în vedere şi faptul că reclamantul este personal auxiliar de specialitate iniţial în cadrul Judecătoriei Oradea şi ulterior din 31 decembrie 2019 în cadrul Curţii de Apel Oradea, iar personalului auxiliar nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ci beneficiază de un statut special, în principal fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale.

Înalta Curte în stabilirea competenţei materiale are în vedere că potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii:,,(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul." Iar potrivit dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, actualizată, "Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte apreciază că tribunalul este instanţa competentă material să soluţioneze prezenta cauză. Cum reclamantul îşi are domiciliul pe raza judeţului Bihor, iar începând cu data de 31 decembrie 2019 este grefiuer detaşat în cadrul Curţii de Apel Oradea, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) din acelaşi articol al C. proc. civ., Tribunalul Timiş este instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR şi CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2021.