Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2948 din 14 iulie 2017, Curtea de Apel, secţia VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 2948 din 14 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că hotărârea instanţei de fond nu este motivată în conformitate cu cerinţele art. 425 lit,. b din C. proc. civ., ceea ce în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi echivalează cu nejudecarea fondului şi cu încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva garanţiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, impunând casarea sentinţei recurate.
Recurentul a susţinut că judecătorul fondului a indicat raţionamente pur formale şi generale, fără a indica în concret care sunt motivele ce i-au format propria convingere cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Judecătorul fondului nu a exprimat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunţată nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar.
Pe fond, recurenta a arătat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate
Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat apărări ample cu privire la îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. în termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Instanţa de fond, analizând cererea reclamantului a constatat că este neîntemeiată, reţinând că "nerespectarea condiţiilor legale ale extinderii inspecţiei fiscale, încălcarea principiului unicităţii inspecţiei fiscale sau necesitatea existenţei unui aviz de inspecţie fiscală pentru extinderea inspecţiei fiscale sunt aspecte care necesită o analiză aprofundată a fondului cauzei, astfel încât nu pot fi examinate pe calea suspendării executării".
O asemenea motivare a hotărârii atacate nu satisface cerinţa procesului echitabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:
"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Înalta Curte reţine că respectarea dispoziţiei cuprinse în art. 425 din C. proc. civ., cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, furnizându-le dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Având ca reper textul legal precitat, instanţa de control judiciar reţine că pentru soluţionarea corectă a cererii de suspendare a unui act administrativ, judecătorul cauzei nu va proceda la examinare pe fond a legalităţii actului administrativ în discuţie, ci se va limita la o simplă "pipăire" a fondului, analiză ce impune totuşi o examinare sumară a argumentelor furnizate de reclamant pentru a se stabili dacă se confirmă existenţa acelor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Or, în speţă, prima instanţă evitând să se pronunţe asupra existenţei unui argument juridic aparent valabil în contestarea deciziei de impunere, prin prisma celor invocate de reclamant în cererea sa, practic, nu a soluţionat cererea de suspendare a executării respectivei decizii.
Raţionamentul instanţei, în sensul că apărările reclamantei vizează fondul cauzei şi prin urmare acestea urmează să fie analizate exclusiv de judecătorul învestit cu soluţionarea acţiunii principale, este eronat. Ar însemna, conform primei instanţe, lipsirea de efecte juridice a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce, evident, nu poate fi admis.
Prin urmare, lipsa unei motivări care să susţină soluţia cuprinsă în dispozitiv echivalează cu o necercetare a fondului şi determină soluţia casării cu trimitere, asigurând astfel părţilor beneficiul dublului grad de jurisdicţie.
Găsind întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea în fond a cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2948 din 14 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a -VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.