Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice anularea deciziei nr. 2/22.12.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de A. S.A. împotriva Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1407/29.10.2015 şi obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a contestaţiei sus-menţionate.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2207 din 24 iunie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a anulat decizia nr. 2/22.12.2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să soluţioneze contestaţia formulată împotriva O.M.F.P nr. 1407/29.10.2015.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii reclamantei şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurentul a apreciat, în esenţă, că sentinţa primei instanţe este rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor Legii nr. 202/2008 şi ale O.M.F.P. nr. 3939/26.11.2015 prin raportarea la art. 1 alin. (1) Codul de procedură fiscală.
Astfel, aprecierea instanţei în sensul că norma instituită de dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală este o normă specială, aplicabilă exclusiv contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale şi nu poate fi aplicată prin analogie în cazul altor acte administrative este în deplină neconcordanţă cu dispoziţiile legale anterior menţionate.
În privinţa suspendării soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamantă, recurentul a arătat că aceasta a fost determinată tocmai impactul direct al hotărârii din plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/9.11.2015 asupra modului de soluţionare a contestaţiei (datorat relevanţei informaţiilor cuprinse în procesul-verbal de contravenţie precum şi legăturii intrinseci între cele două acte administrative).
4. Apărările formulate de intimată şi punctul de vedere exprimat de recurent
Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei atacate.
Cu ocazia dezbaterilor din şedinţa publică din data de 21 februarie 2019, intimata-reclamantă a invocat excepţia rămânerii fără obiect a recursului, având în vedere emiterea O.M.F.P. nr. 3224/14.12.2017, prin care autoritatea pârâtă a dispus revocarea O.M.F.P. nr. 1407/2015.
Reprezentanţii celor două părţi au pus concluzii asupra acestei excepţii, însă, în privinţa argumentelor prezentate atât în susţinerea cât şi în combaterea excepţiei se apreciază că ele pot fi subsumate excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului, câtă vreme calea de atac promovată are obiect - sentinţa pronunţată de prima instanţă.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la anularea deciziei nr. 2/22.12.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de S.C. A. S.A. împotriva Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1407/29.10.2015 şi obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a contestaţiei sus-menţionate, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.
Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, la data de 14.12.2017, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a emis ordinul nr. 3224 prin care a revocat O.M.F.P. nr. 1407/29.10.2015 privind blocarea resurselor economice deţinute de S.C. A. S.A., iar prin decizia nr. 1/15.03.2018 a respins contestaţia împotriva aceluiaşi ordin ca rămasă fără obiect.
În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, întrucât obligaţia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva O.M.F.P. nr. 1407/2015 impusă prin sentinţa de fond, se consideră a fi îndeplinită, ulterior promovării căii de atac, atât prin măsura de revocare a acestuia cât şi prin decizia efectivă de soluţionare a contestaţiei.
Cum interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 2207 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019