Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 08.10.2015 reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 215 din 28 ianuarie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarant recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea cererii reclamantului, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că prima instanţă nu a răspuns argumentelor prezentate în apărare, nu a examinat în mod corespunzător problemele deduse judecăţii, motivarea hotărârii fiind confuză, superficială şi bazată pe aspecte ce nu au legătură cu această cauză.
Astfel, în mod eronat, instanţa a reţinut că pârâtul a furnizat informaţii referitoare la ascultarea de către un coleg a postului Radio C., întrucât în relatarea sa, pârâtul nu a făcut o astfel de referire, ci doar a menţionat că respectiva persoană deţinea înregistrări de muzică de pe acest post de radio. Câtă vreme informaţiile care interesau organele de securitate erau cele vizând persoanele care ascultau emisiunile de ştiri ale postului Radio C., le discutau cu alte personae şi denigrau regimul comunist, informaţia referitoare la deţinerea unor înregistrări de muzică nu întruneşte cerinţele legale pentru a putea fi apreciată drept o denunţare a activităţii şi atitudinii potrivnice regimului totalitar communist, în scopul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În mod similar, nici informaţiile referitoare la cele două colege care corespondau cu cetăţeni străini, dintre care una intenţiona să se căsătorească cu un cetăţean italian, au fost interpretate în mod nelegal drept informări prin care s-a încălcat dreptul la viaţă privată şi la liberă exprimare. Recurentul a dus la cunoştinţa acestor persoane contextul în care a fost scrisă nota informativă, le-a avertizat despre supravegherea corespondenţei, iar în privinţa acestora nu au fost dovedite repercusiuni sau prejudicii.
Instanţa de fond a ignorat faptul că pârâtul a fost condiţionat să dea nota informativă pentru a-i fi întocmit dosarul de admitere la Şcoala de ofiţeri de miliţie, în contextul în care informaţiile furnizate erau cunoscute de toţi colegii şi a reţinut, în mod eronat, că pârâtul ar fi dat 10 note informative. În realitate, singura notă dată de pârât a fost una de relaţii şi nu una informativă, iar aceasta nu a produs efecte asupra persoanelor menţionate, care au menţinut relaţii foarte bune cu pârâtul şi în continuare, conform declaraţiilor depuse la dosar. Din examinarea documentelor propuse cu titlu probatoriu de către pârât se poate observa că recurentul nu a denunţat activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist, astfel cum impun dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008, iar nota din data de 24.02.1972, rămasă singulară, dovedeşte faptul că doar s-a încercat atragerea la colaborare, fără a exista o continuitate .
A mai apreciat recurentul că prima instanţă a recurs la dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008, dar le-a încălcat, în litera şi spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textile nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. Împrejurările invocate de reclamant nu sunt reale, suficiente şi nici relevante pentru ca recurentul să fie considerat colaborator al Securităţii, întrucât legiuitorul nu a urmărit stabilirea acestei calităţi exclusiv în virtutea semnării unui angajament sau a furnizării unor informaţii care nu atestă îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ci a avut în vedere şi împrejurarea ca acestea să fie urmate de acţiuni de represiune din partea statului.
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei primei instanţe.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de verificare şi apreciere asupra calităţii pârâtului A. al Securităţii.
Prima instanţă a analizat înscrisurile administrate, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâtul a criticat această soluţie, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin primul motiv de recurs formulat împotriva soluţiei instanţei de fond recurentul a susţinut că judecătorul nu a răspuns argumentelor prezentate în apărare, nu a examinat în mod corespunzător problemele deduse judecăţii, astfel încât motivarea hotărârii este confuză, superficială şi bazată pe aspecte ce nu au legătură cu această cauză.
Înalta Curte constată că argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, hotărârea recurată conţinând o analiză detaliată a dispoziţiilor legale aplicabile, a situaţiei de fapt, a susţinerilor părţilor şi a probelor administrate.
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurent, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare:
"colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor."
Textul de lege enunţat, impune 2 condiţii a căror îndeplinire trebuie să fie verificată de reclamant şi de către instanţa de judecată pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii: - denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi - vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale.
În prezenta cauză, prin Nota informativă olografă din data de 24.02.1972, dată sub numele conspirativ "D.", recurentul A. a furnizat informaţii referitoare la ascultarea de către un coleg de liceu a postului de radio C. şi la legăturile cu cetăţeni străini pe care le aveau două eleve de liceu:
"Sursa vă informează că poate discuta probleme ce interesează organele de securitate cu următorii elevi şi eleve:
1) E., elev în clasa a XII-a A din Găieşti care practică jocuri de noroc atât la el acasă cât şi în alte locuri propice;
2) F., elev în clasa a XII-a A, venit anul acesta din Timişoara la unchiul său profesor de geografie G., acesta are înregistrări de muzică uşoară transmise de postul de radio clandestin "C.".
3) H., elevă clasa a XII-a din Găieşti care poartă corespondenţă cu cetăţeni francezi.
4) C.E., elevă în ci a XII-a F care corespondează cu un cetăţean italian cu care intenţionează să se căsătorească;... Aceştia sunt elevii cu care pot discuta urmând ca pe parcurs să-mi lărgesc acest cerc de relaţii".
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat constant faptul că "ascultarea ştirilor sau a emisiunilor muzicale difuzate de postul C. erau interzise şi considerate atitudini potrivnice regimului comunist".
În acest context, contrar susţinerilor recurentului, se apreciază că denunţarea colegului care deţinea înregistrări de muzică uşoară transmise de postul de radio C. se încadrează în prima teză a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind de notorietate atât faptul că din perspectiva autorităţilor comuniste toate emisiunile difuzate de acest post de radio erau interzise, cât şi cazurile cetăţenilor români care au avut de suferit pentru "vina" de a le asculta.
În mod similar şi furnizarea informaţiilor referitoare la corespondenţa colegelor H. şi C.E. cu cetăţeni străini şi faptul că una dintre ele intenţiona să se căsătorească cu un cetăţean italian, se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care încerca să limiteze relaţiile cetăţenilor români cu cei străini, pentru a evita cunoaşterea adevărului despre nivelul de trai şi despre nerespectarea drepturilor omului în România.
Cea de a doua condiţie impusă de textul de lege anterior menţionat se referă la vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale. În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că, furnizând informaţiile referitoare la ascultarea postului de Radio C. şi relaţiile cu cetăţenii străini, recurentul putea şi trebuia să conştientizeze că persoanele denunţate urmau să fie urmărite şi verificate de către Securitate, astfel că acţiunea sa a vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul la viaţă privată, dreptul la libera exprimare).
Argumentele recurentului referitoare la menţinerea relaţiilor cu persoanele vizate, care nu au avut de suferit urmare notei informative, nu pot fi avute în vedere de instanţa de control judiciar, întrucât O.U.G. nr. 24/2008 nu condiţionează constatarea calităţii de colaborator de poziţia victimelor faţă de autorul informărilor şi nici nu impune condiţia ca informaţiile furnizate securităţii să fi avut vreun efect, fiind suficient să aibă acest potenţial. Pe de altă parte, nici pârâtul şi nici respectivele persoane nu pot afirma cu certitudine că acestea din urmă nu au făcut obiectul urmăririlor şi verificărilor de către organele de securitate.
De asemenea, recurentul nu s-a aflat în niciuna dintre situaţiile menţionate expres în teza a doua a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care nu atrag calitatea de colaborator al Securităţii şi nu prezintă relevanţă nici împrejurarea că reclamantul nu a putut depune cele 10 note informative amintite în acţiune, întrucât pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficientă decelarea unei singure informaţii care să întrunească elementele impuse de textul de lege invocat.
În final, Înalta Curte reţine că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana pentru care se reţine calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, ci de a aduce la cunoştinţa publicului identificarea acestor persoane, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.
De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", iar "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 215 din 28 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.