Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. dr. B." suspendarea executării deciziei nr. 1576/29.11.2017 emisă de directorul general al pârâtei.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2837 din 15 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. dr. B." .
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de suspendare a executării şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că motivarea hotărârii este contradictorie şi contrară aspectelor învederate prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, prima instanţă, analizând decizia atacată, observă faptul că în cuprinsul acesteia nu se regăseşte descrierea situaţiei de fapt, ci se face trimitere la nota de inspecţie nr. x/19.06.2017 şi nota de control nr. x/13.11.2017, acte care au fost comunicate reclamantei abia după formularea cererii de suspendare a executării.
În mod nelegal, instanţa a concluzionat că decizia atacată, deşi nemotivată expres, este argumentată prin cele 2 acte administrative de care reclamanta nu a avut cunoştinţă. Recurenta apreciază că această împrejurare creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului şi dovedeşte îndeplinirea primei condiţiii impuse de dispoziţiile art. 14 - existenţa cazului bine justificat.
În privinţa condiţiei iminenţei producerii unei pagube, prima instanţă a constatat, în mod corect, îndeplinirea acesteia, singura imprecizie fiind cea referitoare la cuantumul prejudiciului direct - 1.473.192 RON plus T.V.A.
Întrucât judecătorul fondului a procedat la respingerea cererii de suspendare a executării ca urmare a neîndeplinirii cumulative a celor două condiţii, observând doar îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, hotărârea este vădit neîntemeiată, impunându-se casarea acesteia şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
4. Apărările formulate de intimată
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Zootehnie "Prof. dr. B." a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării a deciziei nr. 1576/29.11.2017 emisă de pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. dr. B.".
Prin decizia nr. 1576 din 29.11.2017 autoritatea pârâtă a dispus retragerea acreditării reclamantei nr. 75/30.03.2017 pentru efectuarea serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine, ca urmare a deficienţelor şi abaterilor reţinute prin nota de inspecţie a Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie nr. 9667/19.06.2017 şi nota de control nr. x/13.11.2017.
Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din acelaşi act normativ şi prin acţiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.
Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Răspunzând punctual cazurilor de casare invocate în susţinerea căii de atac promovate împotriva soluţiei de respingere a cererii formulate, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Acest caz de casare vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată sau existenţa motivelor contradictorii sau străine de natura cauzei.
Înalta Curte constată că argumentele recurentei sub aceste aspecte nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
De asemenea, recurenta susţine fără temei că hotărârea cuprinde motive contradictorii, câtă vreme instanţa a concluzionat că decizia atacată, deşi nemotivată expres, este argumentată prin cele 2 acte administrative de care reclamanta nu a avut cunoştinţă.
În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că nereluarea în cuprinsul deciziei de retragere a acreditării nr. 75/30.03.2017 a constatărilor de fapt reţinute în acte de control anterioare nu reprezintă o nemotivare a deciziei sub aspectul elementelor de fapt imputate reclamantei, întrucât trimiterea la alte acte de control prealabile emiterii deciziei de revocare este un mecanism utilizat în procedurile administrative şi pe deplin justificat de întinderea elementelor de fapt reţinute.
În mod similar, nu poate fi primit argumentul referitor la necomunicarea unuia dintre cele 2 acte administrative ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, întrucât încălcarea obligaţiilor prevăzute de legislaţia în materie, astfel cum este prevăzut în cuprinsul art. 3 al deciziei de acordare a acreditării nr. 124/30.03.2017, duce la retragerea acreditării.
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Interpretând corect dispoziţiile art. 14, art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut şi a argumentat neîndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat, întrucât, din examinarea sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.
Din analiza cererii de suspendare formulate de recurenta-reclamantă şi a susţinerilor acesteia reiterate în recurs, reiese faptul că pentru dovedirea cazului bine justificat reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate, iar judecătorul fondului le-a examinat şi, în mod corect, a apreciat că argumentele referitoare la neindicarea sancţiunii care urmează a fi aplicată în cazul nerespectării recomandărilor, la lipsa precizărilor privind calea de atac şi termenul de formulare a contestaţiilor împotriva concluziilor controlului, nu pot contura existenţa unui caz bine justificat de natură să determine măsura suspendării deciziei de retragere a acreditării, câtă vreme aceste aspecte sunt reglementate expres prin dispoziţiile legale aplicabile activităţii desfăşurate, iar în cuprinsul deciziei de acordare a acreditării nr. 124/30.03.2017 se menţionează expres că încălcarea obligaţiilor stabilite de legislaţia în vigoare va determina retragerea acreditării.
Cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenţia de excepţie a măsurii suspendării executării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel încât constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiţii era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri.
Instanţa de fond a analizat însă şi condiţia iminenţei pagubei şi a reţinut, în mod corect, că în cauză se poate vorbi despre un prejudiciu material viitor şi previzibil. Chiar dacă întinderea acestuia a fost apreciată ca fiind diferită de cea precizată de reclamantă, Înalta Curte reţine că, dată fiind neîndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat, constatarea iminenţei producerii unui prejudiciu material nu constituie un element suficient pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actului administrativ contestat.
Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, iar sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 2837 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.