Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire depusă în data de 05.05.2016, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2373 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi a obligat pârâtul la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubiri formulată de către reclamanţi şi înregistrată la FGA la data de 05.05.2016.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii, cu consecinţa respingerii acţiunii ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
În motivarea recursului, arată că sentinţa este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, dar şi a unei interpretări superficiale şi eronate a situaţiei de fapt şi a probelor administrate.
Sub un prim aspect, recurentul-pârât critică sentinţa recurată din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei inadmisibilităţii pe care a invocat-o prin întâmpinare. În acest sens, arată că în mod greşit instanţa de fond l-a obligat să soluţioneze cererea reclamantei printr-o decizie, întrucât, în opinia sa, cauza nu a avut ca obiect anularea/contestarea unei decizii de respingere totală sau parţială a sumelor pretinse de reclamantă, emisă în baza dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, ci viza emiterea unui răspuns din partea sa cu privire la plafonul maxim de 450.000 RON, stabilit prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. Acesta fiind obiectul cauzei de care instanţa era ţinută în virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil, consacrat de dispoziţiile art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., consideră recurentul-pârât că cererea reclamantei este inadmisibilă, iar instanţa de fond trebuia să o respingă ca atare.
În continuare, recurentul-pârât arată că cererea de plată formulată de către intimaţii-reclamanţi în baza Legii nr. 213/2015 şi înregistrată la FGA nu are caracterul unei cereri de plată în sensul Legii nr. 554/2004, precum şi că FGA nu are un termen de soluţionare a cererilor de plată, făcând trimitere în acest sens la dispoziţiile legii speciale, respectiv art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.
Deoarece termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015, recurentul-pârât susţine că sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, care nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de plată, astfel încât nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor depuse de solicitanţi şi soluţionarea cu prioritate a cererii formulate de reclamanţi este de natură a genera un tratament discriminatoriu faţă de solicitanţii care nu au chemat în judecată Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi A., B., C. şi D. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 17 februarie 2021.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea căii de atac declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al excepţiei, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.
Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamanţi, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.
Înalta Curte reţine că, pe parcursul soluţionării cauzei, ulterior înregistrării recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, potrivit înscrisurilor depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17.02.2021, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis decizia nr. 17665/09.11.2018 prin care a admis cererea de plată formulată de petenţii: A. pentru suma de 75.097 RON daune morale, B. pentru suma de 75.097 RON daune morale, D. pentru suma de 29.912 RON daune morale şi C. pentru suma de 29.912 RON daune morale şi a respins cererea de plată formulată de petenţi, cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.
În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, întrucât obligaţia de soluţionare a cererii de plată formulată de reclamanţi, impusă prin sentinţa de fond, a fost îndeplinită de către recurentul-pârât ulterior promovării căii de atac, prin emiterea efectivă a deciziei de soluţionare a cererii de plată.
Cum interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2373 din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.