Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 936/2021

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Timiş - Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 136/2020, suspendarea art. 3 din Hotărârea nr. 41/12.10.2020 privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS Cov la nivelul judeţului Timiş, emisă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, până la soluţionarea cauzei şi anularea în parte a Hotărârii nr. 41/12.10.2020, respectiv a art. 3 din aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 991 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, în complet specializat în materia judecării cauzelor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, în raport de art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, sediul autorităţii emitente a actului contestat se află în Timişoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.11.2020, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 353 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, în complet specializat în materia judecării cauzelor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în raport de obiectul concret al cererii deduse judecăţii, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ci acelea ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind contestată o măsură ce se înscrie dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. f) din această lege, care prevăd că "Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: ... f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici;".

Cum hotărârea atacată a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, act normativ care, din punct de vedere al competenţei materiale, nu conţine norme derogatorii, aşa cum sunt acelea instituite de art. 15 din Legea nr. 136/2020, care nu pot fi extinse prin analogie, fiind norme de excepţie, care comportă o interpretare strictă, în cauză devin aplicabile normele de competenţă prevăzute de dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Prin urmare, având în vedere rangul autorităţii emitente, care este una la nivel local, competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului, aceasta reprezentând regula consacrată de dispoziţiile cu caracter general ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care nu s-a prevăzut printr-o normă cu caracter special care să se aplice prioritar, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, competenţa de primă instanţă a curţii de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.12.2020, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 18 decembrie 2020, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că Hotărârea nr. 41/12.10.2020, a cărei anulare parţială se solicită de către reclamantă a fost emisă în temeiul Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia, astfel încât, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, potrivit cărora "Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare formulată împotriva actelor administrative este curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii emitente."

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamanta A. S.R.L. este reprezentat de solicitarea sa de suspendare a executării, dar şi de anulare a dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea nr. 41/12.10.2020 privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARSC Cov - la nivelul judeţului Timiş, emisă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport de prevederile legale incidente.

Dispoziţiile art. 3 din actul administrativ contestat stabilesc faptul că "În unităţile administrativ teritoriale unde a fost depăşit pragul de 1,5/1000 de locuitori, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc inclusiv cazinouri cu excepţia agenţiilor de pariuri şi loto unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanţare şi a măsurilor de distanţare sanitară".

Anexa 3 la H.G. nr. 782/2020 prevede la art. 7 că, " În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 şi 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor", iar la art. 9 pct. 1 şi 3 prevede că, "În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri: 1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri; (…) 3. comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea sau închiderea într-o localitate din zona de competenţă a activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menţionată, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori;".

Astfel cum se poate observa din preambulul actului contestat, acesta a fost adoptat în aplicarea unor dispoziţii din H.G. nr. 782/2020 din 14 septembrie 2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acest act normativ fiind emis, la rândul său, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, această ultimă lege neconţinând, însă, niciun fel de dispoziţii de procedură referitoare la contestarea actelor emise în aplicarea sa.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, pot fi atacate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În condiţiile în care, prin hotărârea atacată, s-a stabilit aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă în judeţul Timiş, se constată că aceasta intră în categoria actelor anterior menţionate, iar regimul său de contestare este cel reglementat de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv de Legea nr. 554/2004.

În speţă, emitentul actului prin care au fost adoptate măsurile contestate este Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş - autoritate publică judeţeană, ale cărei statut juridic, organizare şi funcţionare sunt reglementate de O.U.G. nr. 21/2004.

Prin urmare, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu rangul autorităţii publice emitente, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Timiş.

Înalta Curte constată că, deşi în preambulul Hotărârii nr. 41 din 12.10.2020 sunt menţionate, ca temei al emiterii actului administrativ, şi dispoziţiile Legii nr. 136/2020, obiectul acţiunii de faţă aşa cum a fost formulat de reclamantă nu se referă la niciuna dintre măsurile care pot fi dispuse în temeiul acestei legi.

Astfel, deşi art. 15-17 din Legea nr. 136/2020 cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, cu privire la instanţa competentă şi compunerea completului de judecată, Înalta Curte constată că situaţia dedusă judecăţii nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale. Actul administrativ nu priveşte măsura instituirii carantinei zonale, dată în competenţa specială a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel de la sediul autorităţii pârâte şi judecată în complet compus din trei judecători.

Pe cale de consecinţă, reţinând aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004, Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora, "cauzele date potrivit legii, în competenţa primei instanţe, (...) se judecă în complet format dintr-un judecător".

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în complet de unic judecător.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. S.R.L. şi pe pârâta Instituţia Prefectului Judeţul Timiş - Comitetul Judeţean de Urgenţă Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în complet de unic judecător.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.