Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 303 din 4 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2018, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva Încheierii nr. 303 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, petentul A. a formulat cerere de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 447 din data de 11 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 303 din data de 4 aprilie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
Împotriva Deciziei penale nr. 447 din data de 11 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, recurentul A. a depus o cerere prin care a menţionat că formulează "recurs conform art. 516 pct. 2 din C. proc. civ..".
Prin adresa din 30 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea cererii către recurent cu menţiunea de a preciza obiectul căii de atac pe care înţelege să o formuleze în raport cu dispoziţiile din C. proc. pen.
La data de 5 iunie 2018, recurentul A. a depus o cerere prin care a menţionat că obiectul căii de atac este recurs în casaţie, conform art. 433 şi următoarele din C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. 389/RC din data de 6 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 447 din data de 11 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018.
Împotriva Încheierii nr. 389/RC din data de 6 noiembrie 2018, pronunţate de secţia penală a instanţei supreme, în Dosarul nr. x/2018, recurentul A. a declarat o cale de atac intitulată "recurs, conform art. 465 C. proc. pen. şi art. 413 pct. 16 C. proc. civ..", solicitând a-i fi admis recursul "ca un drept la justiţie, la apărarea drepturilor fundamentale".
Prin Decizia penală nr. 47/A din data de 19 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de recurentul A. împotriva Încheierii penale nr. 389/RC din data de 6 noiembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că petentul şi-a intitulat calea de atac "recurs", însă această cale de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 465 din C. proc. pen., dispoziţii ce reglementează revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., "(1) Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".
În aceste condiţii, secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că lipseşte însăşi premisa sesizării instanţei cu o cerere de revizuire întemeiată pe art. 465 din C. proc. pen., respectiv aceea ca în cauză Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi pronunţat o hotărâre prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, nefiind incidentă procedura de revizuire reglementată de textul indicat în cererea introductivă. De altfel, s-a reţinut că, la interpelarea instanţei, petentul A. a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil în general.
Totodată, în ceea ce priveşte criticile vizând interpretarea eronată a probelor în cauză, s-a constatat că nici aceasta nu poate fi subsumată vreunui motiv de revizuire.
Astfel, prima instanţă a făcut referire la dispoziţiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. conform cărora "instanţa, în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu, examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
De asemenea, în considerentele hotărârii contestate, s-a făcut referire la prevederile art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. conform cărora în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Examinând actele dosarului, secţia penală, a instanţei supreme a reţinut că prin Încheierea nr. 389/RC din data de 6 noiembrie 2018, pronunţate în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 447 din data de 11 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018.
Astfel, s-a constatat că încheierea atacată nu vizează aspecte legate de fondul cauzei, ci analizează condiţiile de admisibilitate a unei căi extraordinare de atac. Or, revizuirea priveşte numai hotărâri judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti. Hotărârile judecătoreşti care rezolvă fondul cauzei sunt acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
Prin urmare, s-a subliniat faptul că cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă, întrucât în situaţia contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile (...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Împotriva Deciziei penale nr. 47/A din data de 19 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, revizuentul A. a formulat contestaţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 10 mai 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale contestatorului revizuent fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de revizuent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În cauză, revizuentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva Deciziei penale nr. 47/A din data de 19 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, hotărâre definitivă prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta împotriva Încheierii penale nr. 389/RC din data de 6 noiembrie 2018, încheiere prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 447 din data de 11 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018.
Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casaţie, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, este definitivă.
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că în C. proc. pen. nu se reglementează un al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie împotriva încheierilor prin care se respinge cererea de recurs în casaţie, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, acestea fiind definitive.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza finală din C. proc. pen., hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.
Având în vedere că hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a revizuirii (Încheierea penală nr. 389/RC din data de 6 noiembrie 2018) este definitivă, şi hotărârea prin care a fost respinsă cererea de revizuire are la rândul său caracter definitiv, calea de atac a contestaţiei fiind exercitată de revizuentul A. împotriva unei hotărâri definitive.
În acest context, exercitarea contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul vreunei căi de atac ordinare sau extraordinare constituie un aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 47/A din data de 19 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 47/A din data de 19 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2021.
GGC - GV