Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 977 din 9 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea formulată de revizuentul A. privind repunerea în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, s-a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimatul Clubul Sportiv Municipal Târgovişte şi s-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 5306 din 19 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII- a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca tardivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că argumentele invocate în susţinerea cererii de repunere în termen nu se circumscriu sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece ele nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, mai ales în condiţiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de faţă, reprezintă data pronunţării acesteia, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Prin urmare, s-a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că a devenit incidentă sancţiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de apel Bucureşti ca urmare a constatării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.
În susţinerea recursului, s-a arătat că interpretarea pe care a reţinut-o instanţa supremă prin decizia atacată încalcă prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi nu există nicio culpă procesuală care să poată fi imputată revizuentului, întrucât s-a analizat un aspect pe care nu l-a putut cunoaşte în mod obiectiv, indiferent de diligenţa cu care ar fi acţionat, astfel încât se impune admiterea cererii de repunere în termen din moment ce întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate; aşadar, termenul de exercitare a căii extraordinare de atac curge de la data comunicării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, anume 5 februarie 2020, dată la care a cunoscut existenţa considerentelor pe care se fundamentează hotărârrea şi care încalcă autoritatea de lucru judecat.
Pe fondul cererii de revizuire, s-a susţinut că, prin redeschiderea analizei privind contractul care reglementează raporturile juridice dintre părţi, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat în mod flagrant autoritatea de lucru judecat stabilită prin considerentele deciziei civile pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti.
Examinând decizia recurată, în raport cu actele dosarului, cu critica formulată de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Cu toate că recursul nu este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., nefiind indicat în mod explicit vreunul dintre cazurile de casare reglementate de textul legal specificat, deoarece critica de nelegalitate formulată vizează, în fapt, încălcarea dispoziţiilor procedurale privind modul de calcul al termenului de revizuire, aceasta va fi examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (5) din codul menţionat.
Potrivit textului procedural menţionat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Chiar dacă în acest motiv de recurs se includ orice neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsa neregularitate invocată de recurent nu se circumscrie aspectului de nelegalitate invocat.
Contrar celor susţinute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 şi următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincţiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.
Criticile recurentului semnalează, însă, instanţei caracterul neregulat al textului de lege, iar nu încălcarea lui de instanţa care a judecat cauza. Arată, în acest sens, că termenul procedural pentru declararea revizuirii ar trebui calculat începând cu un alt reper decât cel impus de legiuitor, iar acest aspect nu intră în sfera încălcării normelor de procedură.
În speţă, calea extraordinară de atac exercitată vizează dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menţionat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, anume 19 noiembrie 2019, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.
Cererea de revizuire a fost formulată la 4 martie 2020, or, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanţa de revizuire a sancţionat nerespectarea acestuia.
Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărârii, ce, în speţă, este reprezentat de data pronunţării deciziei civile nr. 5306 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susţine necunoaşterea motivării hotărârii.
De asemenea, argumentele expuse de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, în acest sens Înalta Curte reamintind dispoziţiile art. 10 - "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului" din C. proc. civ., care prevăd expres că "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."
În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate şi întrucât susţinerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 977 din 9 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică din 12 aprilie 2021.