Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
I. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea unei sancţiuni disciplinare doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), s) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004.
II. Hotărârea instanţei de disciplină
Prin Hotărârea nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a reevaluat din oficiu măsura suspendării din funcţie dispusă prin încheierea din 6 noiembrie 2019 şi a dispus încetarea măsurii suspendării din funcţie începând cu data de 18 decembrie 2019 şi, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), s) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanţa de disciplină a reţinut că probele administrate în cauză au relevat existenţa unor relaţii tensionate între doamna judecător A. şi o parte din angajaţii Penitenciarului Brăila.
Aceste relaţii au fost generate, în principal, de o serie de nemulţumiri determinate de soluţiile pronunţate de doamna judecător în soluţionarea plângerilor formulate de persoanele private de libertate, precum şi de o lipsă de comunicare eficientă şi constructivă.
Din această perspectivă, instanţa de disciplină a reţinut că pârâta, prin comportamentul manifestat în relaţiile de serviciu din cadrul Penitenciarului Brăila, nu a avut însă o atitudine nedemnă în sens disciplinar.
În schimb, s-a apreciat că incidentele din 30 martie 2018 şi 1 aprilie 2019, generate de pârâtă, se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnităţii funcţiei pe care aceasta o deţine, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiţiei.
Astfel, atât prin modalitatea în care pârâta a înţeles să se manifeste cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii neunitare desfăşurate la data de 30 martie 2018 la sediul Curţii de Apel Galaţi, cât şi prin atitudinea adoptată faţă de preşedintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019, aceasta a depăşit cadrul legal ce circumscrie conduitei pe care un magistrat trebuie să o adopte în relaţiile de serviciu.
Maniera în care pârâta s-a exprimat în cadrul discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii de unificare a practicii judiciare, din perspectiva abordării total neprincipiale a problemelor de drept dezbătute, a fost de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat, aceasta făcând o serie de afirmaţii jignitoare la adresa unora dintre participanţii la întâlnire.
Astfel, chiar şi în situaţia în care nu era de acord cu părerile expuse în cadrul acestei întâlniri de către colegii judecători prezenţi la întâlnire, pârâta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională şi probitatea morală a judecătorilor prezenţi, având obligaţia de a adopta o atitudine rezervată care să nu afecteze încrederea cetăţenilor în actul de justiţie.
Aceeaşi atitudine neconformă standardelor profesionale a caracterizat conduita pârâtei şi în cadrul incidentului din 1 aprilie 2019, când aceasta, pe fondul nemulţumirii că a fost revocată din funcţia de judecător de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Brăila, a purtat un dialog tensionat, pe un ton ridicat cu preşedintele Judecătoriei Brăila, adresându-i acestuia o serie de reproşuri în prezenţa unor auditori de justiţie care îl însoţeau la acel moment.
Instanţa disciplinară a apreciat că vinovăţia pârâtei, sub forma intenţiei indirecte, rezultă atât din modul în care acesta a înţeles să se comporte faţă de colegii judecători participanţi la întâlnirea din 30 martie 2018, cât şi din limbajul folosit în discuţia purtată cu preşedintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.
De asemenea, s-a reţinut că urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu public în apărarea ordinii de drept.
Prin urmare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, instanţa de disciplină a reţinut că pârâta, în calitate de judecător de delegat la Penitenciarul Brăila, a admis plângeri pentru motive de fapt care nu aveau corespondent în actele dosarului, probele administrate în dosarele respective relevând o situaţie de fapt contrară celei reţinute de judecătorul delegat.
În acest sens au fost evocate două încheieri pronunţate de pârâtă care au fost desfiinţate de Judecătoria Brăila.
În acest context, instanţa de disciplină a apreciat că din modalitatea în care pârâta a înţeles să îşi motiveze soluţiile pe care le-a pronunţat rezultă că aceasta nu a respectat raţionamentul juridic care rezulta cu evidenţă din probele administrate, aspect reţinut şi de Judecătoria Brăila.
Referitor la latura subiectivă, s-a reţinut că vinovăţia, sub forma intenţiei indirecte, a fost dovedită, întrucât în cuprinsul motivării încheierilor pronunţate de pârâtă nu a fost expus un raţionament juridic care să se bazeze pe situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, aceasta asumându-şi consecinţele negative ale faptei sale.
Ca atare, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că pârâta nu a aplicat decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în sensul dezlegării date problemelor de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci într-un sens contrar, împrejurare care reiese cu evidenţă din motivarea unor încheieri pe care le-a pronunţat în calitate de judecător de delegat la Penitenciarul Brăila.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa de disciplină a constatat că doamna judecător cunoştea decizia evocată anterior, însă a ignorat-o, acceptând vătămarea intereselor părţilor în anumite cauze pe care le-a soluţionat.
În consecinţă, instanţa disciplinară a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.
La individualizarea sancţiunii disciplinare, s-a reţinut că pârâta a manifestat un comportament de natură a induce ideea unei funcţionări deficitare a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării opiniei publice cu privire la competenţa şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.
În acest context, instanţa de disciplină a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să aibă ca efect evitarea, pe viitor, a unor manifestări susceptibile de a afecta prestigiului funcţiei de magistrat, în special, şi al justiţiei în general, impunându-se aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării din funcţie pe o perioadă de 6 luni.
Aceeaşi instanţă a reevaluat măsura suspendării din funcţie a pârâtei, luată prin încheierea din 6 noiembrie 2019 şi a dispus încetarea acestei măsuri începând cu data de 18 decembrie 2019.
III. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, A. a declarat recurs prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că din analiza art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 rezultă că pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 nu pot fi aplicate decât sancţiunile prevăzute de art. 99 lit. d)1) şi e) din aceeaşi lege.
În continuare, a arătat că sancţiunea retrogradării în grad profesional nu îi putea fi aplicată deoarece nu a obţinut gradul de tribunal, iar sancţiunea excluderii din magistratură nu îi putea fi aplicată faţă de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
În acest context, recurenta a susţinut că reţinerea în sarcina sa şi a abaterii disciplinare de la art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 atrage nulitatea sancţiunii disciplinare aplicate constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate cu una mai puţin severă având în vedere că nu a mai fost sancţionată disciplinar în cariera sa de judecător, iar procedura disciplinară a fost iniţiată de preşedintele Curţii de Apel Galaţi ca urmare a contestării ordinului său de revocare a delegării recurentei la Penitenciarul Brăila.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a arătat că înregistrarea audio a discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curţii de Apel Galaţi nu este prevăzută de niciun act normativ şi nici nu i-a fost adusă la cunoştinţă, fiind astfel nelegală proba obţinută în acest mod.
În continuare, a susţinut că nu a avut o atitudine nedemnă faţă de participanţii la întâlnirea de practică neunitară.
În plus, a arătat că organizarea întâlnirii respective a fost defectuoasă, întrucât au fost invitaţi nu numai judecătorii de supraveghere a privării de libertate de la unităţile de deţinere din raza Curţii de Apel Galaţi, ci şi doi judecători de la Tribunalul Brăila.
Recurenta a susţinut că a intrat în polemică cu doi judecători de la Tribunalul Brăila care au acuzat-o că a aplicat greşit legea şi decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016. Or aceştia nu erau familiarizaţi cu problemele de drept aflate în dezbatere, întrucât competenţa de soluţionare a plângerilor împotriva încheierilor judecătorului delegat aparţine judecătoriei, iar nu tribunalului.
A mai arătat că la întâlnirea de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 nu se afla la sediul instanţei în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, nefiind astfel întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la incidentul din 1 aprilie 2019, recurenta a susţinut că i-a reproşat preşedintelui Judecătoriei Brăila organizarea deficitară a instanţei, precum şi faptul că acesta a solicitat revocarea sa din funcţia de judecător de supraveghere a privării de libertate într-o perioadă în care aceasta se afla în concediu de odihnă, fără să fie anunţată în prealabil.
A mai susţinut că nu a cunoscut calitatea persoanelor care-l însoţeau pe preşedintele Judecătoriei Brăila, întrucât persoanele respective nu i-au fost prezentate.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că acest text de lege vizează numai utilizarea unor expresii inadecvate sau motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului.
Or, încheierile pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate au natura unor acte administrativ-jurisdicţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 254/2013.
A mai arătat că a admis unele plângeri ale deţinuţilor, întrucât sumele reţinute de Administraţia Penitenciarului Brăila din contul personal al acestora proveneau din donaţii primite de la rude, iar nu din munca prestată în penitenciar, astfel încât poprirea acestor sume era nelegală.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că în activitatea sa de judecător de supraveghere a privării de libertate nu a aplicat şi nici interpretat legea cu rea-credinţă.
În acest sens, a subliniat că în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, a apreciat că numai sumele provenite din prestarea în penitenciar a unor activităţi lucrative de către persoanele private de libertate pot face obiectul popririi, ca modalitate de executare silită pentru plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilite în sarcina deţinuţilor prin hotărârile de condamnare.
Recurenta a mai arătat că în perioada 5 noiembrie 2019 şi 20 decembrie 2019 s-a aflat în concediu medical, fiind în incapacitate temporară de muncă.
În acest context, a subliniat că suspendarea din funcţia de judecător pe perioada exercitării acţiunii disciplinare (6 noiembrie 2019 şi 17 decembrie 2019) nu putea opera, întrucât contractul individual de muncă al salariatului este suspendat de drept pe perioada incapacităţii de muncă, conform art. 49-50 din Codul muncii.
Prin urmare, recurenta a solicitat să se constate că perioada în care a fost suspendată din funcţie constituie vechime în funcţia de judecător.
Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În apărare, a susţinut că reţinerea în sarcina recurentei şi a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 nu atrage incidenţa art. 100 alin. (2) din aceeaşi lege, întrucât acest text de lege a fost introdus prin Legea nr. 242/2018. Or majoritatea faptelor imputate recurentei au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018.
Intimata a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, deoarece afirmaţiile recurentei nu s-au circumscris exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept, ci au depăşit limitele în care un magistrat poate să se manifeste în exerciţiul funcţiei.
Vinovăţia recurentei în săvârşirea acestei fapte, sub forma intenţiei indirecte, rezultă atât din modul în care aceasta a înţeles să se comporte faţă de colegii judecători participanţi la întâlnirea profesională din 30 martie 2018, cât şi din limbajul folosit în discuţia purtată cu preşedintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019.
A mai arătat că instanţa de disciplină a reţinut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 având în vedere că, în motivarea celor două încheieri menţionate în acţiunea disciplinară, recurenta nu a expus un raţionament juridic care să se bazeze pe situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, asumându-şi astfel consecinţele negative ale faptei sale.
Intimata a susţinut că sunt întrunite şi elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 dat fiind că, la data soluţionării plângerilor, recurenta cunoştea decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, însă a ignorat-o cu ştiinţă, acceptând astfel vătămarea intereselor părţilor din cauzele respective.
În final, a învederat că este inadmisibilă în cadrul prezentei proceduri solicitarea recurentei de constatare a împrejurării că suspendarea sa din funcţia de judecător pe perioada exercitării acţiunii disciplinare nu a putut opera pentru motivul că în perioada respectivă s-ar fi aflat în concediu medical.
În plus, intimata a subliniat că prin decizia nr. 275 din 9 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de recurentă împotriva încheierii de suspendare din funcţie până la soluţionarea acţiunii disciplinare.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a susţinut că legalitatea sancţiunii disciplinare se apreciază prin raportare la momentul aplicării acesteia şi, totodată, că suprapunerea perioadei în care s-a aflat în incapacitate de muncă cu perioada în care a fost suspendată din funcţie reprezintă o problemă de executare a încheierii de suspendare.
IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, criticile şi apărările formulate în recurs, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, acest motiv fiind invocat strict formal.
Criticile referitoare la nelegalitatea probei privind înregistrarea audio se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., "sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri."
Instanţa supremă reţine că mijlocul de probă reprezentat de înregistrarea audio a discuţiilor purtate cu ocazia întâlnirii din 30 martie 2018 la sediul Curţii de Apel Galaţi respectă textul de lege anterior evocat, întrucât nu există o dispoziţie legală care să interzică înregistrarea şedinţelor de practică neunitară.
În plus, înregistrarea audio şi chiar video a şedinţelor în care se discută chestiuni de practică neunitară este frecventă, având astfel natura unei uzanţe care nu încalcă bunele moravuri.
Dată fiind calitatea recurentei de judecător, aceasta putea anticipa că discuţiile purtate la şedinţa de practică neunitară din 30 martie 2018 erau înregistrate, nefiind necesară aducerea la cunoştinţa sa a acestui fapt.
Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt nefondate.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, recurenta susţine, în esenţă, că nu a avut o atitudine nedemnă faţă de participanţii la întâlnirea de practică neunitară, iar organizarea întâlnirii a fost defectuoasă şi, în plus, nu s-a aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.
Potrivit art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară: atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii.
Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinare presupune ca: magistratul să fi avut o atitudine nedemnă faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; atitudinea nedemnă să fi avut loc în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.
Verificând întrunirea acestor condiţii, instanţa supremă reţine că din probele administrate în cauză rezultă că, în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 desfăşurate la sediul Curţii de Apel Galaţi, doamna judecător A. a folosit un ton ridicat în discuţiile purtate cu alţi magistraţi şi a avut o serie de reacţii disproporţionate şi exagerate la adresa lor, concretizate în jigniri aduse acestora.
Astfel, recurenta a făcut afirmaţii vexatorii care au vizat pregătirea profesională şi probitatea morală a altor magistraţi, a folosit un ton ridicat, manifestând o atitudine agresivă faţă de magistraţii care au îndrăznit să o contrazică în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare.
Or, art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate să se bazeze pe respect şi bună-credinţă.
Astfel, chiar dacă recurenta nu a fost de acord cu opiniile exprimate de alţi judecători participanţi la întâlnire, aceasta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională şi probitatea morală a judecătorilor respectivi.
Faptul că doi dintre judecătorii invitaţi la întâlnirea respectivă activau la un tribunal în a cărui competenţă nu intră plângerile împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate este irelevant din perspectiva abaterii disciplinare analizate, întrucât magistraţii sunt obligaţi să se respecte reciproc indiferent de funcţia deţinută şi instanţa sau parchetul la care activează.
De altfel, art. 18 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor prevede că relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să se baze pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi funcţia deţinută.
Susţinerea recurentei în sensul că nu s-a aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la întâlnirea de unificare a practicii neunitare nu poate fi primită.
Astfel, în doctrina în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, s-a reţinut că prin sintagma "în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu" din cuprinsul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 se înţelege nu numai timpul în care magistratul efectuează programul normal de lucru la sediul instanţei sau al parchetului, ci şi toate activităţile şi sarcinile pe care acesta le desfăşoară în afara acestui program, dar în baza unei dispoziţii exprese prevăzute de lege sau de regulamente.
Or, întâlnirile judecătorilor în scopul unificării practicii neunitare sunt reglementate la art. 25-27 din secţiunea a 4-a, denumită "Măsuri privind unificarea practicii judiciare", din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Prin urmare, atitudinile nedemne manifestate de recurentă în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 la sediul Curţii de Apel Galaţi se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la interacţiunea avută de recurentă cu preşedintele Judecătoriei Brăila la data de 1 aprilie 2019, se reţine că din probele administrate în cauză rezultă că reproşurile adresate acestuia au fost făcute pe un ton ridicat şi au fost de natură a pune într-o lumină nefavorabilă organizarea instanţei respective.
De asemenea, recurenta a folosit un apelativ vexatoriu la adresa preşedintelui Judecătoriei Brăila în condiţiile în care relaţiile dintre magistraţi trebuie să se bazeze pe respect şi bună-credinţă.
În plus, reproşurile adresate preşedintelui Judecătoriei Brăila au fost făcute în prezenţa altor persoane, respectiv a unor auditori de justiţie. Susţinerea recurentei în sensul că nu a ştiut că persoanele respective erau auditori de justiţie este lipsită de relevanţă de vreme ce aceasta are îndatorirea de a avea o atitudine demnă în relaţiile de serviciu, indiferent de calitatea persoanele prezente la sediul instanţei.
Prin urmare, atitudinile nedemne manifestate de recurentă la data de 1 aprilie 2019 în sediul Judecătoriei Brăila se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Comportamentul recurentei faţă de colegii judecători în cadrul întâlnirii de unificare a practicii neunitare din 30 martie 2018 şi faţă de preşedintele Judecătoriei Brăila a fost de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat şi relaţiile de serviciu, existând astfel o legătură de cauzalitate între manifestările nedemne şi urmarea produsă.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa supremă reţine că din modul în care recurenta a înţeles să se comporte faţă de alţi judecători şi din limbajul folosit rezultă că aceasta a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestui rezultat, fapta fiind săvârşită cu intenţie indirectă.
Prin urmare, instanţa de disciplină a reţinut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, recurenta a susţinut, în esenţă, că încheierile pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate au natura unor acte administrativ-jurisdicţionale, iar motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic vizează numai hotărârile judecătoreşti.
Într-adevăr art. 9 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 stabileşte că atribuţiile administrativ-jurisdicţionale al judecătorului de supraveghere a privării de libertate se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicţional, denumit încheiere.
Natura mixtă a încheierilor pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu îl scuteşte, însă, pe acesta de obligaţia de motiva încheierile respective.
Astfel, obligaţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a motiva încheierile pe care le pronunţă este prevăzută de mai multe dispoziţii ale Legii nr. 254/2013, respectiv cele de la art. 39 alin. (6), art. 40 alin. (13) şi art. 56 alin. (6).
De vreme ce textele de lege anterior evocate stabilesc că încheierile pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie să fie motivate, exigenţele motivării prevăzute pentru hotărârile judecătoreşti sunt aplicabile şi încheierilor pronunţate în temeiul Legii nr. 254/2013.
Or, aceste exigenţe impun ca motivarea hotărârilor să cuprindă raţionamentul juridic care fundamentează soluţia adoptată.
În aceste condiţii, delegarea în funcţia de judecător de supraveghere a privării de libertate nu atrage de plano imposibilitatea săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.
În schimb, trebuie subliniat că, prin reglementarea acestei abateri disciplinare, legiuitorul a urmărit sancţionarea unui anumite conduite a magistratului care afectează prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei deţinute, iar nu instituirea unui control asupra hotărârilor supuse căilor de atac.
Prin hotărârea atacată s-a reţinut săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, apreciindu-se că, din modalitatea în care pârâta a înţeles să motiveze două încheieri desfiinţate ulterior de Judecătoria Brăila, rezultă că aceasta nu a respectat raţionamentul juridic care rezulta cu evidenţă din probele administrate.
Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, poate reprezenta abaterea disciplinară anterior evocată o apreciere personală a judecătorului care nu se regăseşte în niciun mod în probele dosarului şi nu reprezintă concluzia unui demers logic. O concluzie chiar greşită, dar rezultată din argumentele extrase din probele dosarului nu poate însă atrage răspunderea disciplinară a magistratului.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că soluţiile dispuse prin cele două încheieri în privinţa cărora s-a reţinut o motivare vădit contrară raţionamentului juridic au avut la bază aprecierea probelor aflate la dosar. Or aprecierea probelor intră în atribuţia exclusivă a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei.
Greşita apreciere a probatoriului, având drept consecinţă stabilirea unei situaţii de fapt eronate, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul procedurii disciplinare.
Împrejurarea că Judecătoria Brăila a desfiinţat cele două încheieri, reţinând o altă situaţie de fapt în urma evaluării probatoriului, nu poate conduce la angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului care a pronunţat încheierile respective, deoarece simpla desfiinţare a unei hotărâri într-o cale de atac nu atrage răspunderea disciplinară a judecătorului care a pronunţat-o, în absenţa întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare analizate.
Prin urmare, instanţa supremă reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004, soluţia instanţei de disciplină fiind nelegală din perspectiva reţinerii în sarcina recurentei a acestei abateri.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, recurenta a învederat că nu a aplicat şi nici interpretat legea cu rea-credinţă şi că, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016, a apreciat că numai sumele care provin din prestarea în penitenciar de activităţi lucrative de către persoanele private de libertate pot face obiectul popririi, ca modalitate de executare silită, pentru plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilite în sarcina deţinuţilor prin hotărârile de condamnare.
Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Conform art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
Această abatere disciplinară vizează încălcarea normelor de drept material sau procesual, de natură a afecta valabilitatea actelor întocmite de magistrat sau a vătăma în mod grav drepturile ori interesele părţilor şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.
Aşadar, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.
Sub aspectul laturii obiective, se constată că fapta imputată recurentei vizează neaplicarea deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în sensul dezlegării date problemelor de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci într-un sens contrar.
Instanţa supremă reţine că modul în care recurenta a analizat aplicabilitatea deciziei menţionate anterior în cauzele pe care le-a soluţionat s-a făcut prin raportare la situaţia de fapt din cauzele respective.
Astfel, particularitatea fiecărei cauze a impus realizarea unui raţionament logico-juridic în urmă căruia recurenta a apreciat dacă este sau nu aplicabilă decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2016 în cauzele respective.
Or opinia pe care şi-o formează judecătorul în urma unui raţionament logico-juridic, concretizată în soluţia pronunţată în cauză, poate fi cenzurată numai în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în procedura disciplinară.
Relevante în sens sunt dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 conform cărora, "orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare şi cele ale alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cărora "exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."
Prin urmare, în procedura disciplinară nu pot fi examinate temeinicia şi legalitatea hotărârilor pronunţate de judecători, întrucât s-ar aduce atingere principiului legalităţii căilor de atac şi principiului independenţei judecătorilor.
În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, hotărârea atacată fiind nelegală din perspectiva reţinerii în sarcina recurentei a acestei abateri disciplinare.
Nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, devine inutilă examinarea criticilor referitoare la nelegalitatea sancţiunii disciplinare aplicate de instanţa de disciplină din perspectiva art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care prevede că, prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).
De asemenea, solicitarea recurentei în sensul de a se constata că perioada în care a fost suspendată din funcţie, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constituie vechime în funcţia de judecător depăşeşte cadrul procesual din prezenta cale de atac, neputând fi astfel analizată.
Cu privire la individualizarea sancţiunii ce urmează a fi aplicată recurentei, instanţa supremă constată că atitudinile nedemne reţinute în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 au avut o gravitate sporită, fiind astfel necesară aplicarea unei sancţiuni disciplinare care să descurajeze adoptarea pe viitor a unei conduite susceptibile de a afecta prestigiul funcţiei de magistrat şi al sistemului judiciar în ansamblul său.
În aceste condiţii, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, se impune aplicarea sancţiunii disciplinare constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni.
Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în privinţa abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. s) teza a doua şi t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, va aplica recurentei sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi va respinge în rest acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 27J din 18 decembrie 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019.
Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară.
În baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei A. sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ.
Respinge în rest acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2020.