Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..
Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu art. 329 alin. (1) C. proc. pen. formulată de inculpatul A. prin prisma cerinţelor legale prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Inculpatul a invocat neconstituţionalitatea următoarele texte de lege:
Art. 371 C. proc. pen., cu denumirea marginală - Obiectul judecăţii potrivit căruia:" Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei"
Art. 329 alin. (1) din C. proc. pen. cu denumirea marginală
-Actul de sesizare a instanţei -potrivit căruia:"Rechizitoriu constituie actul de sesizare a instanţei de judecată".
În cauza de faţă, s-a constatat că prima condiţie este îndeplinită, având în vedere că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, respectiv, instanţei învestite cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1339 din data de 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016.
De asemenea, având în vedere că se invocă neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. pen., respectiv art. 371 C. proc. pen. coroborate cu art. 329 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la care instanţa de contencios constituţional nu a admis anterior critici de neconstituţionalitate, s-a constatat că şi următoarele două condiţii sunt îndeplinite.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a reţinut că, în cauza de faţă, legătura dintre normele legale pretins contrare Constituţiei şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangenţială a acelor norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziţiilor în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.
În speţă, s-a reţinut că inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţii care nu au legătură cu soluţionarea cauzei raportat la motivele care au determinat sesizarea instanţei.
Totodată, sub aspectul condiţiei de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei instanţa a reţinut că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii. Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Înalta Curte a constatat că, în realitate, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţie critică modul în care instanţa de fond şi instanţa de apel s-au raportat la conţinutul rechizitoriului din perspectiva limitelor judecăţii. Aşadar, de fapt se critică modul de redactare al actului de sesizare a instanţei, din punctul de vedere al descrierii faptelor, aspect care a condus la pronunţarea unei soluţii de condamnare şi pentru o activitate infracţională în raport cu care nu s-ar fi dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Înalta Curte, examinând cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a reţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate invocate au legătură şi puteau influenţa, în mod efectiv, numai soluţiile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, de judecătorul fondului ori de judecătorul instanţei de apel.
În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie, al cărui scop este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, în termenul legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Penal 1-2020 la data de 6 octombrie 2020, sub nr. x/2020, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 2 noiembrie 2020.
Concluziile apărătorului recurenţilor inculpaţi şi ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 2 noiembrie 2020 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
III. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul declarat de A. este nefondat.
Astfel, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menţionat, respectiv:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen. se constată că, dintre condiţiile de admisibilitate anterior menţionate, sunt îndeplinite doar primele trei, respectiv excepţia a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi, în calea de atac a recursului în casaţie, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, că obiecţiunile formulate de inculpat cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., nici la o examinare formală nu au legătură cu cauza raportat la motivele care au determinat sesizarea instanţei - recurs în casaţie- întrucât aceste critici excedă cadrului procesual, recursul în casaţie fiind o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic.
Astfel, s-a susţinut că dispoziţiile art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., sunt neconstituţionale fiind lipsite de previzibilitate si accesibilitate, deoarece din modul de definire al actului de sesizare nu se poate stabili cu exactitate fapta/faptele pentru care este trimisă în judecata o persoana, dispoziţiile având un caracter general şi ambiguu, existând posibilitatea ca instanţa de judecata să judece nu numai fapta descrisa în dispoziţia de trimitere în judecata a rechizitoriului, dar sa analizeze şi alte fapte materiale descrise în expunerea rechizitoriului, care să sprijine acuzaţia adusa persoanei.
Totodată, recurentul a susţinut că dispoziţiile de lege vizate sunt neprevizibile şi nepredictibile, deoarece pot duce la situaţii ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de o anumita infracţiune, care este fapta pentru care sunt acuzate, ducând la imposibilitatea exercitării în cunoştinţa de cauza, a dreptului la apărare.
În cauză, din examinarea argumentelor invocate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că obiecţiunile formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., reprezintă, în realitate, critici cu referire la modul în care instanţa de fond şi instanţa de apel s-au raportat la conţinutul rechizitoriului din perspectiva limitelor judecăţii, susţinându-se că, deşi nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. în raport de o anumită stare de fapt relevată în considerentele rechizitoriului, totuşi, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au pronunţat condamnarea inculpatului, chestiuni de aplicare a legii, fiind apărări ce puteau fi sesizate în procedura prevăzută de art. 342 şi următoarele C. proc. pen. şi, ulterior, în faţa instanţei de fond şi în calea ordinară de atac a apelului şi nu veritabile critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României şi să influenţeze, în mod efectiv, soluţiile ce pot fi pronunţate în calea de atac a recursului în casaţie.
Or, interpretarea şi aplicarea unei dispoziţii legale sunt în competenţa exclusivă a instanţei pe rolul căreia cauza se află, iar nu a Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În jurisprudenţa sa "Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspecte de aplicare a legii, acestea urmând a fi soluţionate de către instanţa de judecată. ...interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecăţii, (...) sunt de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Curtea reţine că a răspunde criticilor autorilor excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."
În raport de argumentaţia ce precede, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2020.